Majoritatea oamenilor consideră că atunci când îi înfurie cineva, cel mai potrivit mod de a se comporta este să evite acea persoană. Această abordare este problematică, pentru că mânia va rămâne în noi,va prinde rădăcini în suflet, se va transforma într-o rană, va supura și va deveni patimă păcătoasă – fiindcă mânia e un păcat pe care nu-l vom putea birui evitând persoana care ne-a provocat-o. Numai iubirea poate dezrădăcina mânia din suflet, iar pentru a o alunga trebuie să ne apropiem de acea persoană.

Sfânta Scriptură ne învață: „Dimpotrivă, dacă duşmanul tău e flămând, dă-i să mănânce; dacă-i e sete, dă-i să bea; căci făcând aceasta, cărbuni de foc vei grămădi pe capul lui.” (Romani 12:20) Singurul mod de a ne lupta cu patima mâniei este să lăsăm deoparte orgoliul nostru meschin și înalta noastră părere de sine și să întindem mâna persoanei care ne-a înfuriat.

Trebuie să înțelegem că mânia resimțită de noi în astfel de situații nu are de-a face cu persoana care ne-a ofensat, ci cu păcatul care stă ascuns, la pândă, în sufletul nostru. Dacă nu am fi fost infestați de patima mâniei, nu ne-am fi înfuriat din capul locului – așa că, dacă dorim să biruim păcatele care-au prins rădăcini în sufletele noastre, trebuie să ne purtăm cu dragoste și bunăvoință față de persoanele care ne-au insultat. Numai în acest fel vor semăna semințele iubirii lui Hristos Domnul atât în sufletul acelor persoane, cât și în propriul nostru suflet.