Din Epistola sobornicească întâia a Sf. Ap. Petru (4, 1-11)

1. Aşadar, de vreme ce Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi gând: cel ce a suferit în trup a isprăvit cu păcatul,
2. pentru ca timpul pe care-l mai are de trăit în trup să nu-l mai trăiască’ntru poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.
3. Destul este că’n vremile trecute aţi făcut voia păgânilor, umblând în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi’ntru nelegiuite slujiri idoleşti.
4. De aceea ei se miră că voi nu mai alergaţi cu ei în aceeaşi revărsare a relelor purtări, şi vă defaimă;
5. ei vor da seama în faţa Celui ce este gata să judece viii şi morţii.
6. Că spre aceasta li s’a binevestit chiar şi morţilor, pentru ca ei să fie judecaţi ca oameni după trup, dar după Dumnezeu să vieze cu duhul.
7. Sfârşitul a toate s’a apropiat; fiţi aşadar cumpăniţi la minte şi privegheaţi în rugăciuni,
8. înainte de toate avându-vă’ntre voi iubire arzătoare, fiindcă ea, iubirea, acoperă mulţime de păcate.
9. Fiţi primitori de oaspeţi unii către alţii, fără să murmuraţi.
10. Fiecare după darul pe care l-a primit, slujiţi-vă unii altora ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu:
11. Dacă cineva vorbeşte, cuvintele să-i fie ca ale lui Dumnezeu; dacă cineva slujeşte, slujba să-i fie ca din puterea pe care i-o dă Dumnezeu; pentru ca’ntru toate să fie Dumnezeu slăvit prin Iisus Hristos, Căruia Îi este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin!

Din Evanghelia după Marcu (12, 28-37)

28. Şi unul dintre cărturari, care-i auzise luându-se între ei la întrebări şi văzând că bine le-a răspuns El, s’a apropiat de El şi L-a întrebat: „Care poruncă este întâia din toate?”
29. Iisus i-a răspuns că întâia este: „Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn;
30. şi: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă.
31. Iar a doua este aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Altă poruncă mai mare decât aceasta nu este”.
32. Şi I-a zis cărturarul: „Bine, Învăţătorule; adevărat ai spus că unul este Dumnezeu şi nu este altul în afară de El.
33. Şi să-L iubeşti pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile-de-tot şi decât toate jertfele”.
34. Iar Iisus, văzând că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: „Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu!” Şi nimeni nu mai îndrăznea să-I pună întrebări.
35. Şi’n timp ce învăţa în templu, Iisus dădea răspunsuri, zicând: „Cum de spun cărturarii că Hristos este fiul lui David?
36. Însuşi David a spus întru Duhul Sfânt: Zis-a Domnul către Domnul meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce-i voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale.
37. Aşadar însuşi David Îl numeşte pe El Domn; atunci, de unde până unde este fiul lui?…”. Şi multă mulţime Îl asculta cu bucurie.

Un cărturar L-a întrebat pe Domnul: „Care poruncă este întâia dintre toate?”. Domnul a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. Şi aceasta se potriveşte pentru a întregi chipul omului tainic al inimii. Sfinţirea Domnului este sufletul acestui om, iar iubirea este duhul lui, în vreme ce virtuţile celelalte sunt feluritele lui mădulare: una mână, alta picior, alta ochi, alta ureche, alta limbă. Aducerea aminte de acest fapt este foarte trebuincioasă, căci se întâmplă uneori că oamenii, socotind că faptele bune sunt culmea virtuţilor, socot că le sunt de ajuns acestea, la Domnul negândind şi de dragoste uitând. Faptele bune nu sunt sfinte fără credinţa de a plăcea lui Dumnezeu, întocmai ca o casă nesfinţită ori ca o odaie fără icoane; şi neavând iubire, se aseamănă cu o clădire plină de statui neînsufleţite, care răspândeşte un miros stătut de mucegai. Să ia seama fiecare la aceasta; şi apucându-se să zidească în sine omul cel nou, să se gândească la Domnul, Care este desăvârşit şi fără nici o scădere.