aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Evrei a Sf. Ap. Pavel (9, 8-23)
8. Prin aceasta Duhul Sfânt ne deschide ochii că drumul către altar nu era limpede arătat, atâta vreme cât primul cort încă mai stătea în picioare.
9. Aceasta era o parabolă pentru timpul de astăzi, cum că sunt daruri şi jertfe care nu au putere să ducă la desăvârşire conştiinţa celui ce slujeşte,
10. ele fiind doar legiuiri despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări, puse pentru trup până la vremea îndreptării.
11. Dar Hristos, Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, venind prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit – nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta –,
12. a intrat o dată pentru totdeauna în sfânta-sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, aflându-ne nouă răscumpărare veşnică.
13. Fiindcă dacă sângele de ţapi şi de tauri şi cenuşa de junincă, stropindu-i pe cei întinaţi, îi sfinţeşte prin curăţirea trupului,
14. atunci sângele lui Hristos, cel ce fără prihană prin veşnic Duh I s’a adus lui Dumnezeu, cu cât mai mult va curăţi conştiinţa voastră de faptele cele moarte, ca să-I slujiţi Dumnezeului-Celui-Viu!
15. Şi iată pentru ce este El Mijlocitor al unui nou testament: ca prin moartea pe care El a suferit-o spre a răscumpăra greşalele de sub întâiul testament, să primească cei chemaţi făgăduinţa moştenirii veşnice.
16. Căci acolo unde este testament trebuie neapărat să fie arătată moartea celui care l-a făcut.
17. Un testament îşi capătă puterea de la morţi, dat fiind că el nu are nici o putere câtă vreme cel ce l-a făcut trăieşte.
18. Ca urmare, nici cel dintâi n’a fost sfinţit fără sânge.
19. Într’adevăr, după ce Moise i-a rostit întregului popor toate poruncile după lege, a luat sângele viţeilor şi ţapilor, cu apă şi cu lână roşie şi cu isop, a stropit şi cartea însăşi, şi pe tot poporul,
20. şi a zis: Acesta este sângele legământului pe care Dumnezeu l-a poruncit pentru voi!
21. Şi tot aşa a stropit cu sânge cortul şi toate vasele pentru slujbă.
22. După lege, aproape toate se curăţesc cu sânge, şi fără vărsare de sânge nu există iertare.
23. Trebuia deci ca, pe de-o parte, peceţile celor cereşti să fie curăţite prin acestea şi, pe de alta, cele cereşti însele să fie, dar prin jertfe mai bune decât acestea.
Din Evanghelia după Marcu (8, 22-26)
22. Şi au venit la Betsaida. Şi au adus la dânsul un orb şi L-au rugat să Se atingă de el.
23. Şi luându-l pe orb de mână, l-a scos afară din sat; şi scuipând pe ochii lui şi punându-Şi mâinile pe el, l-a întrebat dacă vede ceva.
24. Şi el, ridicându-şi ochii, a zis: „Văd oamenii umblând, îi văd ca pe nişte copaci…”.
25. După aceea a pus iarăşi mâinile pe ochii lui şi el a văzut bine şi şi-a revenit şi pe toate le vedea limpede.
26. Şi l-a trimis la casa sa, zicându-i: „Să nu intri în sat, nici să spui la cineva din sat”.
Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon
Teologia ortodoxă nu consideră că răul este esența primară, de aceeași vechime cu Dumnezeu, datând și el din tenebrele veșniciei, ci o cădere din bine. Răul nu există în sine și prin sine. Dumnezeu nu a creat răul. Biserica Ortodoxă respinge învățăturile gnostice care pretind că ființa, în întregimea ei, este alcătuită din două tărâmuri care coexistă dintotdeauna: împărăția luminii și împărăția întunericului.
Acest întuneric nu există în mod independent – el este pur și simpu absența sau lipsa luminii. Potrivit Sf. Vasile cel Mare, răul „nu este o substanță vie, însuflețită, ci o condiție a sufletului care e potrivnic virtuții și care iese la iveală în cei trândavi din pricină ca L-au părăsit pe Dumnezeu. Drept aceea, nu contemplați răul din afară și nu vă închipuiți că răutatea este ceva îndepărtat de noi, ci fiecare să se recunoască pe sine drept primul făptuitor al viciului care se află în el.”
Nimic nu poate depăși măreția lui Dumnezeu, nici răul, nici nimic altceva. Răul apare atunci când liberul arbitru al creației este îndreptat împotriva Creatorului.
Este ceea ce s-a întâmplat atunci când luceafărul cel purtător de lumină (Lucifer) s-a despărțit de Sursa bunătății și a devenit cel rău, satana. Impunându-și propria voință, Lucifer s-a trezit în întuneric. Deoarece puterea lui se întemeiază pe falsitate, el ne poate influența numai dacă ne convinge că e la fel de puternic ca Dumnezeu Însuși. Puteera lui însă este limitată, finită, mărginită, în timp ce binele, a cărui putere este veșnică, va birui în ziua cea de pe urmă.
Desigur, rămâne un mister faptul că Dumnezeu îngăduie existența răului – nici Sfânta Scriptură nu-i explică existența. Ceea ce știm cu siguranță din Sfânta Scriptură este că adevărata iubire trebuie să se exprime prin fapte. Confruntați cu răul și cu suferința umană, creștinii sunt chemați să-L iubească pe Dumnezeu și să-și iubească aproapele; astfel, răul va deveni doar o problemă practică, ale cărei efecte creștinii vor ști cum să le atenueze. Să ținem seama de menirea noastră de creștini – aceea de a aduce, prin faptele noastre, iubirea și bunătatea lui Dumnezeu în lume.
0 Comments