Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon
De câte ori ne adunăm cu toții pentru a sărbători împreună Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie nu comemorăm un eveniment care a avut loc cu 2000 de ani în urmă, nici nu reconstituim Cina cea de Taină pe care a împărțit-o Hristos cu ucenicii Lui. Când celebrăm Sfânta Euharistie împreună, ne alăturăm unui eveniment în plină desfășurare.
Fiecare Sfântă Liturghie pe care o trăim împreună ne unește cu un eveniment care are loc aici și acum. Nu o celebrăm din nou, deoarece praznicul euharistic s-a celebrat o singură dată – atunci când Domnul nostru a oferit ucenicilor prima Cină Mistică. Noi nu facem nimic altceva decât să ne reintegrăm acelui moment în timp.
Odată cu invitația euharistică, ne sfințim și noi, așa cum sugerează cuvintele rostite de preot Sfintele, sfinților. În Sfânta Euharistie suntem sfințiți și despărțiți de lume. Devenind un popor reunit în Hristos, nu mai suntem izolați unul de celălalt, nu mai suntem singuri. Fiecare Sfântă Liturghie ne reunește cu Hristos și devenim Trupul lui Hristos, Biserica.
Pâinea punerii înainte pentru prefacere devine Trupul lui Hristos la Sfânta Euharistie și ne pregătește și pe noi să fim Trupul lui Hristos. În Sfânta Euharistie ne unim cu praznicul euharistic cel veșnic, celebrat fără întrerupere în Împărăția lui Dumnezeu. Suntem aduși laolaltă cu toți sfinții care au trăit înaintea noastră. Ne reunim cu ei și cu frații noștri creștini într-un singur Trup – Biserica.
0 Comments