Rugăciune a Sf. Isaac Sirul
Doamne, dă-mi să simt puterea cuvintelor Scripturii. Amin.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola întâi către Timotei a Sf. Ap. Pavel (4, 4-16)

4. fiindcă tot ce a făcut Dumnezeu este bun, şi nimic nu e de lepădat dacă se ia cu mulţumire:
5. căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
6. Punându-le pe acestea înaintea fraţilor, vei fi bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănit cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia i-ai urmat.
7. Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti fereşte-te. Întrece-te zilnic în credinţa cea bună;
8. căci zilnica’ntrecere trupească e’ntru puţin folositoare, dar credinţa cea bună e folositoare’ntru totul, având ea făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.
9. Vrednic de crezare e cuvântul, şi de toată primirea;
10. fiindcă spre aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, că ne-am pus nădejdea’n Dumnezeul-Cel-Viu, Care este Mântuitor al tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor.
11. Pe acestea porunceşte-le şi învaţă-le.
12. Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; dimpotrivă, fă-te credincioşilor pildă în cuvânt, în purtare, în iubire, în duh, în credinţă, în curăţie.
13. Până ce voi veni eu, îndeletniceşte-te cu citirea, cu îndemnul, cu învăţarea.
14. Nu nesocoti harul care este întru tine, care ţi s’a dat prin profeţie cu punerea mâinilor preoţimii.
15. Pe acestea pune-le la inimă; de acestea ţine-te, pentru ca propăşirea ta să le fie vădită tuturor.
16. Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătura ta; stăruie în ele, căci făcând aceasta te vei mântui – şi pe tine, şi pe cei ce te ascultă.

Din Evanghelia după Luca (16, 15-18; 17, 1-4)

15. Şi el le-a zis: „Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi înşivă drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.
16. Legea şi profeţii au fost până la Ioan; de atunci încoace se binevesteşte împărăţia lui Dumnezeu şi fiecare o ia prin asalt.
17. Dar mai lesne este să treacă cerul şi pământul decât din lege să cadă o cirtă.
18. Oricine-şi lasă femeia şi ia alta, săvârşeşte adulter; şi cel ce o ia pe cea lăsată de bărbat, adulter săvârşeşte.
1. Şi le-a zis ucenicilor Săi: „E cu neputinţă ca poticnirile să nu vină, dar vai aceluia prin care ele vin:
2. mai bine i-ar fi dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi s’ar arunca în mare decât să-i fie piatră de poticnire unuia din aceştia mici.
3. Luaţi aminte la voi înşivă! De-ţi va greşi fratele tău, ceartă-l!; şi dacă se va pocăi, iartă-l.
4. Şi chiar dacă-ţi va greşi de şapte ori într’o zi şi de şapte ori se va întoarce la tine, zicând: Mă pocăiesc!, iartă-l”.

Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon

Sobornost înseamnă comuniune sau armonie duhovnicească între perosnae, bazată pe libertate și unitate în Iubire. Este o componentă necesară a apartenenței noastre la Biserică, Trupul lui Hristos, întrucât, dacă nu vom fi uniți în iubire, libertatea va deveni dușmanul nostru, despărțindu-ne cu totul de ceilalți și în cele din urmă de Hristos însuși. Acest concept era atât de important pentru primii creștini încât a determinat apariția agapelor, a prânzurilor luate împreună, ocazie cu care creștinii din Biserica Primară își împărțeau mâncarea cu alții, după modelul sărbătoririi ospețelor euharistice.

Faptul că postul dinaintea Sfintei Euharistii se sfârșea după Sfânta Liturghie cu o masă luată în comuniune cu ceilalți credincioși (o sărbătoare a iubirii) demonstrează clar importanța deosebită a apartenenței la o comunitate în viața Bisericii. Sobornost este unitatea divino-umană pe care o experiem ca mădulare ale aceluiași Trup, Biserica – momentul în care noi, cei mulți, devenim unul. Astfel, imaginea unității Sfintei Treimi își face simțită prezența printre credincioși.

Sobornost nu este sinonim cu fraternitatea, cu subordonarea față de o frăție, care ar atrage după sine anumite beneficii individuale, ci este mai degrabă înrudit cu chenoza (renunțarea lui Hristos la atributele Sale divine pentru cele omenești). Sobornost presupune renunțarea la beneficiile personale în favoarea comunității sau a ecleziei.

Nu vom putea fi cu adevărat una în Hristos Domnul dacă nu vom căuta mai întâi să fim una cu frații noștri creștini. În același timp, nici cu Hristos nu vom putea fi una dacă vom respinge sobornost, preferând să atingem culmi ale duhovniciei care ne vor umple atât de mult de superbie încât ne vom despărți întru totul de aproapele nostru.