aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola întâi către Timotei a Sf. Ap. Pavel (1, 18-20; 2, 8-15)
18. Această poruncă îţi încredinţez, fiule Timotei, potrivit profeţiilor făcute mai’nainte asupră-ţi, ca’ntru ele să te lupţi lupta cea bună,
19. având credinţă şi conştiinţă bună. Pe aceasta „din urmă” lepădând-o unii, şi-au pierdut credinţa;
20. între ei sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat Satanei ca să se’nveţe să nu blasfemieze.
8. Aşadar, vreau ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără mânie şi fără şovăire.
9. Tot aşa şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, cu sfială şi cuminţenie să se împodobească: nu cu împletituri de păr şi cu aur sau cu mărgăritare sau cu vestminte scumpe,
10. ci cu fapte bune, aşa cum li se cuvine unor femei care fac mărturie de evlavie.
11. Femeia să asculte învăţătura’n linişte, cu toată supunerea.
12. Eu nu-i îngădui femeii nici să înveţe pe altul, nici să aibă stăpânire asupra bărbatului, ci să stea’n linişte.
13. Fiindcă Adam a fost zidit întâi, apoi Eva;
14. şi Adam n’a fost amăgit; dar femeia, fiind amăgită, s’a făcut călcătoare de poruncă.
15. Ea însă se va mântui prin naştere de copii, dacă cu simplitate rămâne’n credinţă, în iubire şi’n sfinţenie.
Din Evanghelia după Luca (15, 1-10)
1. Şi se apropiau de El toţi vameşii şi păcătoşii, ca să-L asculte.
2. Şi fariseii şi cărturarii cârteau, zicând: „Acesta-i primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei”.
3. Şi le-a spus parabola aceasta, zicând:
4. „Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una din ele, nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi se duce după cea pierdută, până ce o găseşte?
5. Şi când o găseşte, o pune pe umerii săi, bucurându-se;
6. şi sosind acasă, îşi cheamă prietenii şi vecinii, zicându-le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută.
7. Tot aşa, v’o spun Eu vouă, mai mare bucurie va fi în cer pentru un păcătos care se pocăieşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n’au nevoie de pocăinţă.
8. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă nu aprinde făclia şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă până ce o găseşte?
9. Şi când o găseşte îşi cheamă prietenele şi vecinele, spunându-le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit drahma pe care o pierdusem.
10. Tot aşa, v’o spun Eu vouă, bucurie se face înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte”.
Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon
Mântuirea nu poate fi explicată folosind termeni juridici precum „achitare” și „justificare”, fiindcă mântuirea e mai mult decât a fi iertat de păcate și a merge în Rai. Știm deja că faptele bune nu ne vor mântui, în ele însele – dar dacă, atunci când sunt așezate în contextul unei relații personale cu Dumnezeu, ele au într-adevăr mireasmă de veșnicie.
Facerea de bine nu se poate substitui harului și credinței în Dumnezeu, dar este o parte din întreaga experineță a relației personale cu El. Sf. Ioan Gură-de-Aur, unul dintre cei mai minunați părinți ai Bisericii, probabil cel mai mare predicator in istoria Bisericii, scria următoarele: Scriptura spune că credința ne-a mântuit. Mai bine zis: Întrucât Dumnezeu a voit aceasta, credința ne-a mântuit. Cum adică, spune-mi, credința ne mântuiește fără ca noi să facem nimic? Lucrările credinței în sine sunt un dar de la Dumnezeu, ca să nu se laude nimeni. Deci, ce spune Pavel? Nu spune că Dumnezeu interzice faptele, ci că nu ne îngăduie să fim îndreptățiți prin ele. Nimeni, spune Pavel, nu este îndreptățit prin fapte, pentru ca să se poată dovedi harul și bunăvoința lui Dumnezeu.
Focul purificator al prezenței lui Dumnezeu îl va încălzi doar pe cel care este deja purificat de către faptele bune săvârșite. Totuși, cei care-și irosesc viața și nu fac nimic pentru a-și consolida relațiile cu ceilalți prin fapte bune vor avea parte de focul cel dureros în Ziua Judecății de Apoi – deoarece dacă-s lipsiți de fapte bune în viața aceasta, îseamnă că n-au făcut nimic nici pentru a-și construi o relație personală solidă cu Domnul Dumnezeul nostru, Care ne-a chemat la o viață îmbunătățită.
E adevărat, prin fapte bune nu vom dobândi mântuirea, dar asta nu înseamnă că ele nu sunt totuși importante. Potrivit Sfinților Părinți, ele vor face comuniunea noastră cu Dumnezeu mult mai deplină și mai profundă. Facerea de bine ne va ajuta să dobândim asemănarea cu Dumnezeu din viața aceasta și ne va înlesni comuniunea cu Hristos. Cu cât vom deveni mai asemănători cu Hristos, cu atât vom avea parte de mai multă bucurie. În schimb, dacă vom rata asemănarea cu El, vom avea parte numai de durere și suferință.
0 Comments