aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Filipeni a Sf. Ap. Pavel (1, 12-20)
12. Dar vreau să ştiţi, fraţilor, că cele petrecute cu mine s’au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei,
13. că lanţurile mele pe care le port întru Hristos au ajuns cunoscute întregului pretoriu şi tuturor celorlalţi;
14. şi cei mai mulţi dintre fraţi, încredinţare având în Domnul prin lanţurile mele, cu mult mai mult îndrăznesc să grăiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu.
15. Unii, e drept, Îl propovăduiesc pe Hristos prin invidie şi prin ceartă, dar alţii prin bunăvoinţă;
16. unii o fac din iubire, ştiind că eu stau aici pentru apărarea Evangheliei;
17. alţii însă din invidie Îl vestesc pe Hristos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanţurile mele.
18. Dar ce-i cu asta? Nimic altceva decât că’n tot chipul, fie din făţărnicie, fie’ntru adevăr, Hristos Se propovăduieşte, şi’ntru aceasta mă bucur. Şi încă mă voi bucura,
19. fiindcă ştiu că aceasta îmi va fi mie spre mântuire, prin rugăciunile voastre şi cu ajutorul Duhului lui Iisus Hristos,
20. potrivit cu aşteptarea mea stăruitoare şi cu nădejdea mea că’ntru nimic nu voi fi ruşinat, ci că’ntru toată îndrăznirea, acum ca’ntotdeauna, Hristos va fi preamărit în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte;
Din Evanghelia după Luca (5, 33-39)
33. Iar ei I-au zis: „Ucenicii lui Ioan ţin posturi dese şi fac rugăciuni; tot aşa şi ai fariseilor; dar ai tăi mănâncă şi beau”.
34. Iar Iisus le-a zis: „Puteţi oare să-i faceţi pe nuntaşi să postească în timp ce mirele este cu ei?
35. Dar vor veni zile când mirele se va lua de la ei; atunci, în acele zile, vor posti”.
36. Le-a spus şi o parabolă: „Nimeni nu rupe petic dintr’o haină nouă şi-l pune la haină veche; altfel, cea nouă se rupe, iar peticul luat din cea nouă nu se potriveşte cu cea veche.
37. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul nou va sparge burdufurile; şi se varsă şi vinul şi se strică şi burdufurile.
38. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi şi împreună se vor păstra.
39. Şi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu vrea de cel nou, că zice: Mai bun e cel vechi”.
Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon
Am fost toți martori acelor stânjenitoare momente când cineva își pierde controlul într-o situație, iar noi suntem de față. Șeful intră în biroul lui preocupat de problemele familiale și strigă la secretară, răstindu-se la ea în legătură cu o chestiune nesemnificativă – sau suntem invitați la cină, ne-am așezat deja la masă, iar gazda noastră îi adresează brusc soțului ei o remarcă dezagreabilă. Am suferit toți în tăcere conjuncturi neplăcute în care părinții își admonestează copiii în prezența noastră, a oaspeților, dar și a tuturor celorlalți prieteni ai copiilor acestora, care sunt și ei prezența. De asemenea, i-am pus și noi, probabil, pe alții în situații stânjenitoare uneori.
Desigur, e posibil să fim îndreptățiți să-i mustrăm pe copii sau pe funcționarii cu care lucrăm atunci când nu suntem de acord cu atitudinea și comportamentul lor, dar cât de eficient ar fi mesajul nostru dacă l-am exprima cu o voce blândă, calmă și lipsită de mânie! O voce mânioasă îl pune imediat pe interlocutorul nostru în defensivă, iar această stare de autoapărare îl va împiedica să mai audă dojana noastră, care, de altfel, s-ar putea să fie foarte corectă și oportună.
În calitate de stareț, dacă nu i-aș admonesta niciodată pe unul sau altul dintre monahii aflați sub ascultare în legătură cu o comportare nepotrivită sau cu o atitudine nepăsătoare față de obligațiile zilnice, provocată de trândăvie, ar însemna că nu-mi fac datoria părintească de îndrumător al lor. Oricum însă, dacă le voi vorbi pe un ton blând și binevoitor, își vor da seama de afecțiunea pe care le-o port și vor lua aminte la observațiile mele – ceea ce înseamnă că ele vor da roade; asta va schimba complet lucrurile, într-un mod pozitiv, evident.
Adresându-ne celor asupra cărora avem o anumită autoritate, fie ei copiii noștri sau subalternii noștri, pe un ton liniștit și respectuos atunci când e nevoie să-i mustrăm, pe bună dreptate, pentru ceva, îi vom ajuta să nu se îndoiască de dragostea și respectul nostru pe care ne sunt, de fapt, întemeiate așteptările în privința performanțelor lor. Bineînțeles, să avem mare grijă ca și noi înșine să păstrăm aceleași standarde de excelență pe care le impunem lor! Procedând în acest fel, ne va uimi reacția lor și vom continua să ne menținem calmul și în viitor, în cazul că totuși ne vor dezamăgi din nou.
Dacă dorim ca toți ceilalți să-și facă datoria, în familie sau la serviciu, iar lucrurile să se desfășoare eficient, să recunoaștem că e necesar să ne smerim și să ne cerem noi iertare pentru episoadele în care le-am vorbit cu mânie sau i-am jignit; astfel vom atenua efectele negative ale mesajului nostru critic.
0 Comments