aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Efeseni a Sf. Ap. Pavel (4, 25-32)
25. Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia ne suntem mădulare.
26. Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi; peste mânia voastră să nu apună soarele,
27. nici să-i daţi diavolului prilej.
28. Cine-a furat să nu mai fure, ci mai degrabă să se ostenească lucrând cinstit cu mâinile sale, ca să aibă să dea celui ce are nevoie.
29. Nici un cuvânt rău să nu iasă din gura voastră, ci numai cel care este bun spre zidirea cea de trebuinţă, pentru ca el să dea har celor ce-l aud.
30. Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.
31. Să piară de la voi toată amărăciunea şi întărâtarea şi mânia şi strigarea şi blasfemia împreună cu toată răutatea.
32. Ci fiţi buni între voi, milostivi, iertându-vă unul altuia, aşa cum şi Dumnezeu v’a iertat vouă întru Hristos.
Din Evanghelia după Luca (3, 19-22)
19. Iar Irod tetrarhul, mustrat fiind de el [Ioan] cu privire la Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, şi pentru toate relele pe care le făcuse Irod,
20. tuturor acestora le-a adăugat: l-a închis pe Ioan în temniţă.
21. Şi a fost că după ce s’a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s’a deschis cerul
22. şi Duhul Sfânt S’a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel; şi glas din cer s’a făcut: „Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit”.
Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon
Atunci când credința ne pătrunde în suflet, ne întoarcem spre Dumnezeu cu căință și recunoaștem că nu putem trăi fără El. Pe măsură ce sporim în credință, constatăm că e necesar să rămânem într-o perpetuă stare de căință, deoarece harul abundă în inima celui ce se pocăiește; ne dăm seama cât este de adevărat faptul că sfinții nu au încetat niciodată să-L cheme pe Domnul întru pocăința lor. Ei nu s-au considerat niciodată vrednici de dragostea lui Dumnezeu, ci numai de mânia Lui – de aceea Îi cereau mereu să-i ierte.
Smerenia lor le-a sporit dragostea de Dumnezeu, iar faptele lor binefăcătoare față de cei aflați în nevoi și în necazuri, fapte izvorâte din iubire și din milă, au sporit în sufletele lor din această dragoste de Dumnezeu care le umplea întreaga ființă. Lucrările lor de binefacere au arătat că iubirea și faptele lor izvorau dintr-o profundă stare de căință, în timp ce dragostea lor era dovada sălășluirii Duhului Sfânt în sufletele lor. Sfântul Grigorie cel Mare spunea: „Dovada iubirii se află în fapte. Unde e iubire, se înfăptuiesc lucruri mari. Când iubirea încetează, încetează și făptuirea.”
Dacă nu mai facem fapte bune înseamnă că dragostea nu mai sălășluiește în inimile noastre – și nici credința. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu din faptele mele îţi voi arăta credinţa mea. (Iacov 2, 18) Sfânta Liturghie ne amintește că numai cei care au credință și dragoste se pot apropia pentru a primi Sfintele Taine. Împărtășirea noastră cu Trupul și Sângele Domnului ne oferă prilejul de a fi hristofori în lumea în care trăim; prin dragostea pe care o avem unii față de alții (Ioan 13, 35) vor afla și ceilalți oameni că noi Îi aparținem lui Hristos Domnul.
0 Comments