Din Epistola către Galateni a Sf. Ap. Pavel (2, 16-20)

16. ştiind însă că omul nu se îndreptăţeşte din faptele legii, ci numai prin credinţa în Iisus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Iisus, pentru ca din credinţa în Hristos să ne îndreptăţim, iar nu din faptele legii; căci din faptele legii nimeni nu se va îndreptăţi.
17. Dar dacă’n căutarea noastră de a ne îndreptăţi în Hristos ne-am găsit şi pe noi înşine păcătoşi, este oare Hristos slujitor al păcatului? Ferească Dumnezeu!
18. Că dacă pe cele ce eu le-am dărâmat, pe acelea le zidesc la loc, mă adeveresc pe mine însumi călcător de poruncă.
19. Fiindcă eu prin lege i-am murit legii, pentru ca să-I trăiesc lui Dumnezeu:
20. m’am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăieşte în mine; ceea ce trăiesc eu acum în trup, trăiesc întru credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel ce m’a iubit şi pe Sine Însuşi S’a dat pentru mine.

Din Evanghelia după Marcu (8, 34-38; 9, 1)

34. Şi chemând la Sine mulţimea, laolaltă cu ucenicii Săi, le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
35. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela O va mântui.
36. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul?
37. Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?
38. Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri”.
1. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere”.

Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon

Deși nu există nicio confirmare a faptului că Iisus Hristos a râs vreodată, eu am convingerea că El mai și râdea uneori. Cum altfel ar fi împărtășit El în mod desăvârșit omenitatea noastră, dacă n-ar fi avut simțul umorului și n-ar fi râs împreună cu ucenicii în anumite momente? De exemplu, atunci când le descrie lor cum se luptă o cămilă să treacă prin urechile acului (Matei 19, 24)!

Râsul e un dar prețios, deoarece ne ajută să înțelegem evenimentele într-un mod cu totul special. În Pilde 17, 23 citim: O inimă veselă face viaţa sănătoasă. Când ni se întâmplă să ne bucurăm de evenimente vesele, avem posibilitatea de a ne vedea pe noi înșine dintr-o perspectivă autentică, iar capacitatea noastră de a râde de noi înșine ne ajută să ne diminuăm importanța pe care ni se pare c-o avem în orice situație.

Faptul că noi, creștinii, avem simțul umorului nu înseamnă că glumele deșucheate ne vor stârni râsul, de exemplu, nici că ne vom distra pe socoteala infirmității sau nereușitei cuiva. Simțul umorului de care dispunem nu trebuie să presupună niciodată desconsiderarea sau ridiculizarea oamenilor.

Simțul umorului le demonstrează altora că trăim cu bucurie și veselie în inimi, pentru că avem motive să fim fericiți. Noi credem că darul mântuirii e un motiv întemeiat de a fi fericit, fiindcă misiunea lui Hristos nu s-a sfârșit pe cruce, ci continuă și după învierea Sa. A avea inima plină de bucurie ne valorizează și mai mult credința, întrucât îi determină pe ceilalți să dorească să simtă și ei bucuria pe care o văd în noi.

Râdem și suntem veseli deoarece știm că toate problemele ni se vor rezolva în cele din urmă fiindcă Dumnezeu ne iubește, și deoarece credem că prezența Sa providențială lucrează în viața noastră. Credem că El cunoaște numeroasele supărări, boli și amărăciuni care ne încearcă de-a lungul vieții, dar credem  și că acestea nu ne vor birui, pentru că planul Său proniator pentru mântuirea noastră va prevala asupra lor.

Vechea zicală celtică: Viața înseamnă a iubi, a trăi și a râde – nu a urî, a muri și a plânge are la bază creștinismul ortodox al poporului celtic. A fi creștin, dar a fi ursuz, țâfnos și plângăcios reprezintă o contradicție, întrucât bucuria este semnul infailibil al prezenței lui Dumnezeu.