aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola întâi către Corinteni a Sf. Ap. Pavel (16, 4-12)
4. Şi de se va cuveni să merg şi eu, vor merge împreună cu mine.
5. Dar la voi am să vin când voi trece prin Macedonia, că prin Macedonia trec.
6. Poate că la voi mă voi opri mai mult, sau chiar voi şi ierna, ca să mă petreceţi oriunde mă voi duce.
7. Că nu vreau să vă văd acum doar în treacăt, ci nădăjduiesc să rămân la voi câtăva vreme, dacă Domnul va îngădui.
8. Voi rămâne însă în Efes până la sărbătoarea Cincizecimii,
9. că uşă mare mi s’a deschis şi rodnică, şi sunt mulţi potrivnici.
10. Iar de va veni Timotei, vedeţi să fie la voi fără teamă; că lucrul Domnului îl lucrează ca şi mine.
11. Nimeni deci să nu-l dispreţuiască; ci să-l petreceţi cu pace, ca să vină la mine; că-l aştept cu fraţii.
12. Cât despre fratele Apollo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii; totuşi nu i-a fost voia să vină acum, dar va veni când va găsi prilej.
Din Evanghelia după Matei (21, 28-32)
28. Dar ce părere aveţi?: Un om avea doi fii. Şi a mers la cel dintâi şi i-a zis: Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea.
29. Iar el, răspunzând, a zis: Nu vreau! Dar pe urmă, căindu-se, s’a dus.
30. Şi mergând la al doilea, i-a zis tot aşa. Iar acesta i-a răspuns: Mă duc, Doamne! Dar nu s’a dus.
31. Care din aceştia doi a făcut voia tatălui?” Ei i-au zis: „Cel dintâi”. Zisu-le-a Iisus: „Adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu.
32. Că a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi nu i-aţi dat crezare, ci vameşii l-au crezut şi desfrânatele; dar voi, văzându-l, nici după aceea nu v’aţi căit, ca să-i daţi crezare.
Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon
Din cauza numeroaselor noastre ocupații și solicitări zilnice, uităm că pocăința este singura modalitate de a îmbrățișa sfințenia. Așa cum se știe, păcătuim zilnic și suntem departe de slava lui Dumnezeu, drept care pocăința este ingredientul necesar ce ne poate înlesni evoluția duhovnicească. Sfințenia nu este de neatins, sfinții nu sunt persoane care nu au păcătuit niciodată, ci mai degrabă persoane care s-au curățit de păcat prin pocăință.
Pocăința nu presupune a-I spune Domnului nostru că regretăm păcatul. Adevărata pocăință înseamnă a alunga orice manifestare de egoism, a ne lepăda de toată mândria noastră și a recunoaște că am greșit. Știind că nimeni nu-L poate vedea pe Mântuitorul Hristos dacă nu a atins sfințenia, se cuvine ca sfințenia să fie marea noastră prioritate.
Un pas înainte spre dobândirea acesteia este practicarea mulțumirii pentru toate darurile primite, demonstrându-ne recunoștința față de Dumnezeu pentru tot ce ni se întâmplă. Fie plăcute sau neplăcute, lucrurile care apar în viața noastră trebuie îmbrățișate cu o inimă bucuroasă și smerită. Să nu învinovățim pe nimeni pentru nefericirile noastre, pentru că, dacă vom face aceasta, vom atrage asupră-ne moartea duhovnicească. Să nu-L învinovățim nici pe Dumnezeu, pentru că vom cădea în păcatul lui Adam, care L-a învinovățit pe Atotputernicul: Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom și am mâncat (Fac. 3, 12) – ci să dăm mulțumire pentru toate (1 Tes. 5, 18) și să ne asumăm răspunderea pentru orice rău comis.
Sfințeni anu este un obiectiv intangibil – ea este un obiectiv necesar, care poate fi atins după o viață de luptă. Atingerea sfințenia se cuvine să devină principalul țel urmărit zi de zi, până la sfârșitul vieții noastre pământești.
0 Comments