Rugăciune a Sf. Isaac Sirul
Doamne, dă-mi să simt puterea cuvintelor Scripturii. Amin.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel (9, 1-5)

1. Spun adevărul în Hristos, nu mint – împreună cu mine mărturiseşte conştiinţa mea întru Duhul Sfânt –
2. că mare-mi este întristarea şi necurmată durerea inimii;
3. căci aş fi dorit ca eu însumi să fiu anatema de la Hristos, de dragul fraţilor mei cei de un neam cu mine după trup,
4. care sunt Israeliţi, ale cărora sunt înfierea şi slava şi legămintele şi darea legii şi închinarea şi făgăduinţele;
5. ai cărora sunt părinţii şi din care, după trup, e Hristos, Cel ce peste toate este Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!

Din Evanghelia după Matei (9, 18-26)

18. Pe când le spunea El acestea, iată că un dregător, venind, I s’a închinat, zicând: „Fiica mea a murit de curând; ci, venind, pune mâna Ta pe dânsa şi va trăi”.
19. Atunci Iisus, ridicându-Se, a mers după el împreună cu ucenicii Săi.
20. Şi iată, o femeie care de doisprezece ani avea scurgere de sânge, s’a apropiat de El şi, fiind în spatele Lui, s’a atins de poala hainei Sale;
21. că zicea în sinea ei: „Doar să mă ating de haina Lui şi mă voi vindeca”.
22. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit!” Şi din ceasul acela femeia s’a tămăduit.
23. Şi venind Iisus la casa dregătorului şi văzând pe cântăreţii din flaut şi mulţimea tulburată, a zis:
24. „Depărtaţi-vă, căci copila n’a murit, ci doarme”. Dar ei râdeau de El.
25. Iar după ce mulţimea a fost scoasă afară, El a intrat, a luat-o pe copilă de mână şi ea s’a ridicat.
26. Şi s’a răspândit această veste în tot ţinutul acela.

Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon

În timp ce ne vom lupta cu mânia, lăcomia, judecata și osândirea aproapelui, desfrânarea și câte și mai câte alte patimi omenești, ne vom simți neputincioși, copleșiți de povara lor, înfrânți și ispitiți să renunțăm la luptă. Uneori ne vom spune chiar că nu avem nicio scăpare din moment ce ne-am născut așa, cu pecetea protopărinților noștri asupra firii noastre sau asupra temperamentului nostru, rezultat din felul în care am fost educați.

Bineînțeles, există un grăunte de adevăr în toate acestea, deoarece ne-am născut într-o lume căzută și influențată de efectele refuzului protopărinților care au respins dragostea lui Dumnezeu, preferându-i satisfacerea propriilor dorințe. Numai că lupta noastră nu are de-a face cu puterea sau tăria noastră lăuntrică, ci cu supunerea față de Mântuitorul nostru cel bun și milostiv.

Întrucât Domnul milostivirii știe cât de dificilă este această luptă, ne-a dăruit puterea de care avem nevoie pentru a înainta spre nepătimire și sfințenie. El ne și răplătește pentru eforturile noastre de a ne angaja în lupta lăuntrică împotriva patimilor – luptă înlesnită de harul care se revarsă din belșug în ființa noastră atunci când chemăm Sfântul Său Nume.

Dar ce facem dacă ajungem la punctul de minimă rezistență, părându-ni-se că vom cădea din nou în aceleași păcate vechi? Renunțăm la luptă și ne declarăm învinși – sau Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute, ne mărturisim părintelui duhovnic și în cele din urmă îi cerem iertare celui pe care l-am rănit sau nedreptățit? Îi cerem iertare Domnului nostru atunci când ne lăsăm pradă desfrâului? Îi promitem Lui că ne vom păzi cu mai multă strășnicie inima și ochii de felurite ispite? Alegem să păstrăm tăcerea atunci când cei din jurul nostru îi bârfesc pe alții – ori, mai bine chiar, ne ferim de a frecventa astfel de cercuri și a mai face parte din astfel de anturaje sociale?

Vestea bună este că nu va fi nevoie să ne luptăm singuri. Domnul Iisus Hristos ne-a făgăduit să ne ajute atunci când ne vom afla în căutarea nepătimirii și a sfințeniei. Asemeni Sfântului Apostol Pavel, vom spune și noi că nu prin propriile noastre puteri suntem capabili de a face binele, ci prin Hristos, Domnul nostru, Care sălășluiește în adâncul ființei noastre. Transformarea inimii omului este rezultatul direct al sălășluirii Sfântului Duh în inima lui, prin care oricine primește puterea de a se schimba. Trebuie doar să ne apropiem de Dumnezeu cu inima înfrântă și smerită, iar biruința ne va aparține în întregime.