aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel (8, 14-21)
14. Fiindcă toţi câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, aceia sunt fii ai lui Dumnezeu.
15. Pentru că n’aţi primit un duh al robiei, ca din nou să vă temeţi, ci Duhul înfierii L-aţi primit, prin Care strigăm: Avva! Părinte!
16. Însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu.
17. Iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori – moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă într’adevăr pătimim împreună cu El, pentru ca’mpreună cu El să ne şi slăvim.
18. Într’adevăr, eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu au nici o însemnătate faţă de mărirea care ni se va descoperi.
19. Fiindcă nerăbdătorul dor al făpturii cu nerăbdare aşteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu.
20. Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu de voia ei, ci din pricina aceluia care a supus-o – cu nădejdea însă
21. că şi ea, făptura însăşi, se va elibera din robia stricăciunii spre libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu.
Din Evanghelia după Matei (9, 9-13)
9. Şi trecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis: „Vino după Mine!” Şi, ridicându-se, a mers după El.
10. Şi pe când şedea El la masă în casa acestuia, iată mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Săi.
11. Şi văzând fariseii, le-au zis ucenicilor Săi: „De ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?”
12. Şi auzind El, le-a grăit: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.
13. Aşadar, mergeţi şi învăţaţi-vă ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n’am venit să-i chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe cei păcătoşi”.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,
Sfântul Teofan Zăvoratul
Cui i s-a deşteptat, prin lucrarea fricii de Dumnezeu şi a imboldurilor cunoştinţei, simţul trebuinţelor duhovniceşti, acela capătă un simţ aparte, prin care ghiceşte tâlcul spuselor privitoare la duhovnicie, chiar dacă acestea ar fi înveşmântate în straiul parabolei. Parabola nu ascunde adevărul de asemenea oameni, ci îl descoperă şi mai limpede. Cel ce nu are o astfel de întocmire sufletească nu pricepe nimic atunci când aude o parabolă privitoare la cele duhovniceşti; şi chiar dacă i s-ar vorbi despre aceste lucruri pe şleau, el ar prinde numai cuvintele, nu şi miezul lucrurilor; aceasta, venind împotriva tuturor concepţiilor sale, i s-ar părea o neghiobie de care nu ar întârzia să-şi bată joc. Tocmai aceasta este pricina pentru care Domnul vorbea poporului în pilde. Cel cu înclinare către duhovnicie va înţelege şi pilda, iar celui lipsit de această înclinare degeaba îi vorbeşti. „Pentru că văzând, nu văd, şi auzind, nu aud, nici nu înţeleg… Căci inima acestui popor s-a învârtoşat” (Mt. 13, 12-15). Însă pe cei în stare să întrezărească adevărul ascuns, pilda i-a zidit după cuviinţă. „Celui ce are i se va da şi-i va prisosi”.
0 Comments