Rugăciune a Sf. Isaac Sirul
Doamne, dă-mi să simt puterea cuvintelor Scripturii. Amin.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel (6, 11-17)

11. Aşa şi voi, socotiţi-vă că morţi îi sunteţi păcatului, dar vii lui Dumnezeu întru Hristos Iisus, Domnul nostru.
12. Aşadar, să nu domnească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui;
13. nici mădularele voastre să nu le puneţi în slujba păcatului ca arme ale nedreptăţii, ci înfăţişaţi-vă lui Dumnezeu ca vii dintre morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii în slujba lui Dumnezeu.
14. Fiindcă păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, de vreme ce voi nu sunteţi sub lege, ci sub har.
15. Cum adică?: de vreme ce nu suntem sub lege, ci sub har, oare să păcătuim?… Ferească Dumnezeu!
16. Nu ştiţi oare că dându-vă cuiva ca robi spre supunere, robi îi sunteţi celui căruia vă supuneţi: fie ai păcatului, spre moarte, fie ai ascultării, spre dreptate?
17. Mulţumim însă lui Dumnezeu că voi, cei ce aţi fost robi ai păcatului, din inimă aţi ascultat de regula învăţăturii căreia i-aţi fost încredinţaţi,

Din Evanghelia după Matei (8, 14-23)

14. Şi venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, prinsă de friguri.
15. Şi S’a atins de mâna ei şi ea s’a ridicat şi Îi slujea.
16. Şi făcându-se seară, I s’au adus mulţi demonizaţi şi El a scos duhurile prin cuvânt şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat,
17. ca să se plinească ceea ce s’a spus prin profetul Isaia ce zice: Acesta neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre le-a purtat.
18. Şi văzând Iisus mulţimea împrejurul Său, a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării.
19. Şi apropiindu-se un cărturar, I-a zis: „Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge”.
20. Dar Iisus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul”.
21. Un altul dintre ucenici I-a zis: „Doamne, dă-mi voie ca mai întâi să mă duc şi să-l îngrop pe tatăl meu”.
22. Iar Iisus i-a zis: „Tu vino după Mine şi lasă-i pe cei morţi să-şi îngroape morţii”.
23. Şi intrând El în corabie, ucenicii Săi L-au urmat.

Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon

Mai mult decât în oricare altă perioadă din istoria omenirii, noi, cei ce trăim în secolul al XXI-lea, ne-am lăsat pradă dependențelor care ne mistuie și ne distrug. Chiar și o analiză sumară a modului modern de viață ne poate lămuri cât se poate de limpede și clar că suntem atât de prinși în mrejele dependențelor, încât nici nu ne mai dăm seama că lumea se află în pragul dezastrului.
Din cauza dependențelor de un confort maxim și a obsesiei de a avea totul, ne-am vârât capul în nisip și pretindem că lucrurile merg cât se poate de bine. Știind că lumea noastră e avansată din punct de vedere tehnologic, ne mângâiem cu gândul că va face față oricărei situații dificile. Astfel, trăim într-o permanentă stare de negare a realității, asemenea alcoolicilor care, deși sunt confruntați de către familiile lor cu realitatea dependenței de care suferă, refuză să recunoască adevărul.
Rasa umană I-a întors spatele lui Dumnezeu. Am adoptat teologiile bunăstării și prosperității, care ne induc convingerea că Dumnezeu dorește ca noi să exploatăm planeta Terra. Sistemul nostru de priorități este greșit dirijat. Condițiile simple de viață sunt considerate potrivite celor care nu-s făcuți pentru o viață înfloritoare. Între timp, cei prosperi cântă și petrec precum greierele din binecunoscuta fabulă pentru copii, fără să le pese că lumea e din ce în ce mai aproape de sfârșit.
Mândria și aroganța ne determină să ignorăm acest mesaj deosebit de clar. Dumnezeu ne cheamă la pocăință. Ne cheamă să ne întoarcem la lucrurile care au o valoare veșnică. Planeta noastră a ajuns să ne debordeze ca pe o vărsătură din cauza păcatelor noastre strigătoare la cer: consumul nesăbuit, lăcomia și achiziționarea nestăvilită de bunuri materiale ne-au făcut să uităm de Dumnezeu. În loc să-L slujim pe El, slujim unor idoli falși precum așa-zisa prosperitate, ghiftuirea, consumul exagerat – și nu mai auzim vocea Domnului, Care ne roagă să-I dăruim Lui inimile și cugetele noastre.
Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Ceea ce este propriu unui om cu o minte infantilă este de a nu se îngriji de el însuși și a nu se folosi de mijloacele pe care le are la dispoziție, ci de a se înfrupta din ceea ce e clar și de netăgăduit dăunător lui însuși și a se încrede în speranțe fără temei.”