Rugăciune a Sf. Isaac Sirul
Doamne, dă-mi să simt puterea cuvintelor Scripturii. Amin.

aşa grăieşte Domnul:

Din Proorocia lui Ieremia (11, 18 – 12, 15)

Doamne, învaţă-mă, şi voi şti! Atunci am văzut eu uneltirile lor. Dar eu, ca un miel nevinovat pe care-l duc la’njunghiere, n’am ştiut că ei împotriva mea gândeau cu gânduri rele, zicând: „Veniţi să-i punem lemn în pâine şi să-l isprăvim de pe pământul celor vii, iar numele lui şteargă-se din amintire!” Doamne, Tu, Cel ce judeci cu dreptate, Tu, Cel care cerci inimile şi rărunchii, dă-mi să văd răzbunarea Ta asupră-le, căci pricina mea Ţie Ţi-am înfăţişat-o. De aceea, aşa grăieşte Domnul împotriva oamenilor din Anatot – cei ce umblă după viaţa mea şi-mi zic: „Nu vei profeţi în numele Domnului!; altfel, de mâinile noastre vei muri!” –; de aceea, aşa zice Domnul: „Iată, ochii Mei vor fi asupra lor: tinerii lor vor muri de sabie, fiii şi fiicele lor se vor stinge de foame şi rămăşiţă’n urma lor nu va rămâne, fiindcă Eu voi aduce rele asupra celor ce locuiesc în Anatot, în anul cercetării lor”. Drept eşti Tu, Doamne, pentru ca eu în faţa Ta să-mi pot face apărarea; da, despre judecăţi Îţi voi grăi. Cum se face că tocmai calea necredincioşilor sporeşte?, că toţi cei ce se poartă ca nişte trădători, tocmai ei înfloresc? Tu i-ai sădit, ei au prins rădăcină, au odrăslit şi roadă au făcut; aproape le eşti de gură, dar departe de rărunchii lor. Dar Tu, Doamne, mă cunoşti, Tu inima mi-ai cercat-o chiar în faţa Ta: Curăţeşte-i pentru ziua’njunghierii lor! Până când oare va plânge pământul şi până când iarba câmpului se va usca de răutăţile celor care-l locuiesc? Şi animalele şi păsările-au pierit cu totul, fiindcă ei au zis: „Dumnezeu nu va vedea căile noastre”. Dacă picioarele tale, alergând, te istovesc, cum o să te’ntreci cu cei de pe cai? în ţara păcii tale te simţi încrezător; ce te vei face însă în freamătul Iordanului? Fiindcă chiar fraţii tăi şi casa tatălui tău, chiar şi ei s’au lepădat de tine; şi au strigat şi’n urmărirea ta s’au adunat; să nu te’ncrezi în ei, chiar când îţi vor spune vorbe dulci. Casa mi-am lăsat-o, moştenirea mi-am părăsit-o, sufletul cel iubit mi l-am dat în mâna vrăjmaşilor ei. Moştenirea mea mi s’a făcut ca un leu într’o pădure; glasul şi l-a ridicat împotrivă-mi, iată de ce am urât-o. Oare nu-mi este moştenirea mea culcuş de hienă sau peşteră ce-o’mpresoară rotund? Mergeţi!, adunaţi toate fiarele câmpului, ele să vină şi s’o mănânce! Mulţime de păstori mi-au stricat via, partea mea au spurcat-o, partea mea cea dorită au prefăcut-o’n pustie lipsită de urme; în plină dărâmătură s’a prefăcut; pentru mine’ntreaga ţară s’a prăbuşit, că nu-i nimeni care s’o pună la inimă. Suferinţe pândesc la fiece trecătoare’n pustie, căci sabia Domnului va mânca totul, dintr’o margine în alta a ţării; nici unui trup nu-i este pace. Aţi semănat grâu, aţi secerat spini; părţile lor nu le vor fi de folos; ruşinaţi-vă de fala voastră, că mustrare vă este’n faţa Domnului. „Aşa grăieşte Domnul despre toţi vecinii răi care se ating de moştenirea Mea, pe care Eu am împărţit-o poporului Meu Israel: Iată, Eu îi voi smulge din ţara lor, iar pe Iuda îl voi scoate din mijlocul lor. Şi va fi, după ce îi voi scoate, că Eu Mă voi întoarce şi voi avea milă de ei şi voi face ca fiecare să locuiască pe moşia sa şi fiecare în ţarina sa.

Din Cartea Ieșirii (19, 10-19)

Şi a zis Domnul către Moise: „Coboară-te! Atrage-i poporului luarea-aminte; supune-i curăţirii astăzi şi mâine; să-şi spele hainele, şi să fie gata pentru cea de a treia zi, căci în ziua a treia Se va pogorî Domnul pe muntele Sinai, în faţa’ntregului popor. Vei pune poporul dincolo printr’un hotar de jur-împrejur şi-i vei spune: – Păziţi-vă: nu vă suiţi în munte şi nu vă atingeţi de hotarul lui; că tot cel ce se va atinge de munte, cu moarte va muri: pe acela nu mână-l va atinge, ci cu pietre va fi ucis sau cu săgeată va fi săgetat; om sau dobitoc, nu va rămâne’n viaţă. Dar când tunetele şi trâmbiţele şi norul se vor îndepărta de pe munte, ei se vor sui în munte”. Şi dacă s’a coborât Moise din munte la popor, el a sfinţit poporul, iar ei şi-au spălat hainele. Apoi el i-a zis poporului: „În trei zile să fiţi gata, de femei să nu vă apropiaţi!” Şi a fost că’n ziua a treia, încă de dimineaţă, tunete s’au făcut pe muntele Sinai, şi fulgere şi nor înnegurat şi sunet puternic de trâmbiţă; şi tot poporul din tabără a fost cuprins de spaimă. Iar Moise a scos poporul să-L întâmpine pe Dumnezeu în afara taberei; şi s’au oprit la poala muntelui. Iar muntele Sinai fumega tot, că pe el Se pogorâse Dumnezeu în foc; şi fum se înălţa ca fumul de cuptor; şi tot poporul era prins de cutremur. Sunetul trâmbiţei se făcea din ce în ce mai tare; Moise grăia, iar Dumnezeu îi răspundea cu glas.

Din Iov (38, 1-23; 42, 1-5)

După ce a încetat Elihu de a mai vorbi, zis-a Domnul către Iov prin vifor şi nor: „O, cine e acela ce sfatul Mi-l ascunde şi-n noduri de cuvinte M’ascunde chiar pe Mine? Încinge-ţi bărbăteşte mijlocu’n cingătoare: Eu întrebări voi pune, iar tu ai să-Mi răspunzi. Unde erai când Însumi întemeiam pământul? Hai, spune-mi, dacă ştii! Ştii oare cine-anume i-a hotărât măsuri, sau cine-a pus o plasă de funii peste el? şi, dacă-l ţin pilaştrii, în ce sunt ei înfipţi? sau cin’ i-a pus tărie de piatră unghiulară? hai, cine?; toate-acestea când stele se năşteau şi îngerii Mei (da, toţi!) Mă preamăreau în cor? Când marea se născuse din sânul maicii sale şi se vărsa pe-alături, au cine a’ngrădit-o? că scutece de neguri am pus pe trupul ei şi norul drept veşmânt şi’n jurul ei hotar şi lacăte la porţi, zicându-i: – Pân’aici doar să vii, şi nu mai mult, şi valurile tale să se zdrobească’n tine! Au peste tine’ntins-am aripile luminii, şi’n veacul tău menirea luceafăru-şi căta, anume să apuce pământul de la colţuri să-l scuture de toată nelegiuirea lui? Au tu ai luat ţărână din lut şi i-ai dat viaţă şi ai făcut dintr’însa pământ cuvântător? Au tu ai luat lumina din cei nelegiuiţi? dar braţul celor mândri, au tu l-ai sfărâmat? Venitu-i-ai tu mării’n adâncuri, la izvoare? umblat-ai tu vreodată pe urmele genunii? Ţi s-au deschis, de frică, cumva, porţile morţii şi s’au holbat’nainte-ţi ai iadului portari? Aflat-ai tu lăţimea pământului sub cer?, hai, spune: câtă, cum e?, şi unde-i ţara’n care se ghemuie lumina? dar bezna, ce loc are? de le cunoşti hotarul, hai, du-Mă tu de mână la’ncheietura lor! Le ştii?, că doar pe-atuncea erai şi tu născut, şi-al anilor tăi număr îl ştii cât e de mare… Ajuns-ai tu vreodată’n cămările zăpezii? dar grindina, văzut-ai din ce cămări se-azvârle ca Eu să-ţi port de grijă când te pândesc vrăjmaşii la vreme de războaie, la ceas de bătălii? Şi răspunzând Iov, a zis către Domnul: „Eu ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu-Ţi este, de vrei, cu neputinţă. Căci cine oare-ascunde de Tine ce-are’n gând şi, tăinuind cuvinte, le-ascunde şi de Tine? Cine-mi va spune mie ceva ce n’am ştiut, necunoscute lucruri şi mari şi minunate? Ascultă-mă Tu, Doamne, ca să grăiesc şi eu; eu să Te’ntreb pe Tine, iar Tu să mă înveţi. Te auzeam’nainte cu-auzul, şi atât; dar astăzi şi cu ochiul vederii Te-am văzut.

Din cântările Săptămânii Mari

Când măriţii ucenici, la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubire de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat şi judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avuţii, pe cel ce pentru aceasta spânzurare şi-a agonisit; fugi de sufletul nesăţios, cel ce a îndrăznit unele care acestea asupra Învăţătorului. Cela ce eşti spre toţi bun, Doamne, slavă Ţie!