Din Proorocia lui Iezechiel (1, 1-20)

Şi a fost că în cel de al treizecilea an, în luna a patra, în cea de a cincea zi a lunii, eu mă aflam în mijlocul celor robiţi, la râul Chebar; şi cerurile s’au deschis şi am văzut vedenia lui Dumnezeu. În cea de a cincea zi a lunii a patra, în cel de al cincilea an al înrobirii regelui Ioiachim, fost-a cuvântul Domnului către Iezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara Caldeilor, la râul Chebar; acolo a fost peste mine mâna Domnului. Şi m’am uitat; şi, iată, un vânt-vârtej venea dinspre miazănoapte, şi un nor mare într’însul, şi strălucire împrejuru-i şi foc sclipitor, iar în mijlocul lui ca şi cum ar fi fost o arătare de chihlimbar în mijlocul focului, şi strălucire într’însa. Şi în mijloc, ca o asemănare de patru făpturi vii; şi aceasta era înfăţişarea lor: asemănare de om le era pe deasupra. Şi fiecare avea patru feţe, şi fiecare avea câte patru aripi. Picioarele le erau drepte, iar labele picioarelor le erau întraripate; şi scântei erau, ca arama lucitoare, iar aripile le erau uşoare. Sub aripi, în cele patru laturi ale lor, era o mână de om. Feţele lor şi aripile lor, ale celor patru, erau ţinându-se una de alta; şi feţele celor patru nu se întorceau când ele umblau, ci fiecare umbla avându-şi faţa înainte. Iar asemănarea feţelor lor: o faţă de om, o faţă de leu la dreapta celor patru, o faţă de viţel la stânga celor patru şi o faţă de vultur la toate cele patru. Cele patru îşi aveau aripile întinse deasupra; la fiecare, două aripi erau împreunate una cu alta, iar două le acopereau trupurile pe deasupra. Şi fiecare mergea drept înainte; oriîncotro mergea vântul, mergeau şi ele, şi nu se întorceau. În mijlocul făpturilor vii era o înfăţişare ca a unor cărbuni de foc aprins, ca o înfăţişare de făclii învârtindu-se printre făpturile cele vii; şi strălucire de foc, iar din foc ieşea fulger. Şi făpturile vii mergeau şi se întorceau alergând, ca o vedere de fulger. Şi m’am uitat; şi, iată, cele patru aveau [fiecare] o roată pe pământ, în apropierea celor patru făpturi vii. Înfăţişarea roţilor era ca o înfăţişare de crisoberil; cele patru aveau aceeaşi înfăţişare; iar după lucrarea lor erau ca şi cum ar fi fost roată’n roată. Ele înaintau în toate cele patru laturi ale lor, şi’n timpul mersului nu se învârteau; nici obezile nu li se învârteau; şi erau înalte; şi le-am privit, şi obezile celor patru erau pline de ochi de jur-împrejur. Când mergeau făpturile cele vii, mergeau şi roţile odată cu ele; şi când făpturile cele vii se ridicau de la pământ, se ridicau şi roţile. Ori încotro se întâmpla să fie norul, acolo era şi vântul gata să meargă; roţile mergeau şi se ridicau odată cu făpturile vii, căci duh de viaţă era în roţi.

Din Cartea Ieșirii (1, 1-20)

Iată numele fiilor lui Israel veniţi în Egipt împreună cu Iacob, tatăl lor – fiecare cu toată casa sa: Ruben, Simeon, Levi şi Iuda, Isahar, Zabulon şi Veniamin, Dan, Neftali, Gad şi Aşer. Iosif se afla mai demult în Egipt. Dar sufletele odrăslite din [coapsele lui] Iacob erau, de toate, şaptezeci şi cinci. Apoi Iosif a murit, precum şi toţi fraţii săi şi toţi cei din vremea aceea. Iar fiii lui Israel s’au prăsit în număr mare şi s’au tot înmulţit şi-au tot crescut şi au devenit foarte puternici; se umpluse ţara de ei. Atunci s’a ridicat peste Egipt un alt rege care nu-l cunoscuse pe Iosif. Acesta a zis către poporul său: „Iată că neamul fiilor lui Israel e mult mai numeros şi mult mai puternic decât noi. Haideţi dar să luăm împotrivă-le măsuri iscusite, în aşa fel încât să nu se mai înmulţească; altfel, la vreme de război se vor uni şi ei cu vrăjmaşii noştri, ne vor birui şi-apoi vor ieşi din ţară”. Şi astfel au pus peste ei vătafi de corvoadă, pentru ca prin munci grele să le facă viaţa grea; şi i-au zidit lui Faraon cetăţi-grânare: Pitom şi Ramses şi On, adică Iliopolis. Dar cu cât erau mai apăsaţi, cu atât ei se înmulţeau şi deveneau mai puternici, aşa că pe Egipteni i-a prins groaza de fiii lui Israel. Ca atare, Egiptenii îi puneau pe fiii lui Israel la muncă silnică şi le făceau viaţa amară prin lucrări grele: la frământatul lutului, la cărămidărie şi la tot felul de munci pe câmp; aşadar, prin orice fel de muncă la care-i sileau cu străşnicie. Apoi regele Egiptului le-a grăit moaşelor evreice, dintre care una se numea Şifra şi alta Pua, şi le-a zis: „Când moşiţi la evreice, luaţi seama când sunt să nască: de va fi băiat, omorâţi-l; iar de va fi fată, s’o cruţaţi”. Moaşele însă s’au temut de Dumnezeu: ele n’au făcut precum le poruncise regele Egiptului, ci i-au lăsat pe băieţi în viaţă. Atunci regele Egiptului le-a chemat pe moaşe şi le-a zis: „De ce-aţi făcut voi lucrul acesta, de i-aţi lăsat în viaţă pe băieţi?” Moaşele i-au răspuns lui Faraon: „Femeile evreice nu sunt ca egiptencele; ele nasc înainte de a le veni moaşele”. Iar Dumnezeu le-a făcut bine moaşelor; poporul [lui Israel] se înmulţea şi foarte se întărea.

Din Iov (1, 1-12)

A fost cândva în ţinutul Uz un om pe care-l chema Iov; acesta era un om adevărat, neprihănit, drept, cinstitor de Dumnezeu, ferindu-se de tot lucrul rău. Şapte feciori şi trei fete i s’au născut. Avea o turmă de şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de asine păscătoare, precum şi mulţime mare de slugi; avea tot ce poate să aibă un om pe pământ; şi omul acesta era cel mai de seamă din tot ţinutul Soarelui-Răsare. Feciorii lui, adunându-se unul la altul, făceau pe rând ospeţe’n fiecare zi, aducându-le şi pe cele trei surori ale lor să mănânce şi să bea împreună cu ei. Iar când se isprăveau zilele ospăţului, Iov îi chema şi-i supunea curăţirii; şi sculându-se dis-de-dimineaţă aducea pentru ei jertfe, după numărul lor, şi un viţel pentru păcat, pentru sufletele lor, căci zicea Iov: „Nu cumva feciorii mei să fi gândit în cugetele lor ceva rău asupra lui Dumnezeu”. Aşa făcea Iov în toată vremea. Şi iată că’n ziua aceea când îngerii lui Dumnezeu au venit la’nfăţişare înaintea Domnului, împreună cu ei a venit şi Diavolul. Atunci Domnul i-a zis Diavolului: „Tu de undeai venit?” Şi răspunzând Diavolul, a zis către Domnul: „Dac’am dat un târcol pământului şi-am hoinărit prin cele de sub cer, iată-mă şiaici!” Iar Domnul i-a zis: „Luat-a cugetul tău în seamă şi pe robul Meu Iov?, că dintre pământeni nu-i nici un om ca el, neprihănit, adevărat, cinstitor de Dumnezeu, ferindu-se de tot lucrul rău?” Iar Diavolul, răspunzând în faţa Domnului, a zis: „Oare pe degeaba îl cinsteşte Iov pe Dumnezeu? Oare n’ai făcut tu gard ocrotitor împrejurul curţii lui şi’mprejurul casei lui şi’mprejuru-a tot întinsul bunurilor lui? oare nu tu ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şiai făcut ca turmele lui să umple pământul? Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-te de tot ce are, şi să vedem dacă nu cumva o să te blagoslovească drept în faţă…”. Atunci Domnul i-a zis Diavolului: „Iată, toată avuţia lui o dau pe mâna ta; numa’ de el să nu te atingi.” Iar Diavolul a plecat din faţa Domnului.

Din cântările Săptămânii Mari

Ziua aceasta luminat aduce începuturile patimilor Domnului; veniţi dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întâmpinăm cu cântări. Că Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări şi bătăi, judecându-Se de Pilat. Şi încă lovindu-Se de la rob cu palma peste cap; toate va să le rabde, ca să mântuiască pe om. Pentru aceasta strigăm: Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruieşte ieratare de greşale celor ce se închină cu credinţă preacuratelor Tale patimi.