Din Proorocia lui Isaia (29, 13-23)

Şi a zis Domnul: – Poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui e departe de Mine; dar zadarnic Mă cinsteşte învăţând porunci şi învăţături omeneşti. De aceea, iată, Eu Îmi voi pune în gând să strămut poporul acesta, şi-l voi strămuta; pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor, iar deşteptăciunea celor deştepţi o voi ascunde. Vai celor ce-şi adâncesc sfatul, dar nu prin Domnul! Vai celor ce fac sfat într’ascuns şi ale căror lucruri sunt în întuneric şi vor zice: „Cine ne-a văzut?” sau: „Cine ne va şti, pe noi şi ceea ce facem noi?”. Oare vă veţi socoti ca lutul olarului? Un lucru plăsmuit îi va spune oare celui ce l-a plăsmuit: „Nu tu m’ai plăsmuit!”? sau făptura, celui ce a făcut-o: „Nu cu înţelepciune m’ai făcut!”?. Nu e oare încă puţin, şi Libanul se va schimba ca muntele Carmel şi Carmelul se va socoti ca un crâng? Şi’n ziua aceea surzii vor auzi cuvintele cărţii, şi cei din întuneric şi cei din negură; şi ochii orbilor vor vedea; şi cu veselie se vor bucura săracii de dragul Domnului, iar cei fără nădejde între oameni se vor umple de bucurie. Nelegiuitul s’a făcut de nimic, trufaşul a pierit, nimiciţi au fost cei ce’ntru răutate săvârşesc fărădelege, precum şi cei care-i fac pe oameni să păcătuiască prin cuvânt; iar pe cei ce mustră prin pieţe îi va da peste cap, pentru că’ntru nedreptate l-au dat la o parte pe cel drept. De aceea, aşa zice Domnul despre casa lui Iacob, cel pe care l-a ales din Avraam: – Nu acum va fi ruşinat Iacob şi nu acum îşi va schimba Israel înfăţişarea, ci, atunci când fiii lor vor vedea lucrurile Mele, de dragul Meu Îmi vor sfinţi numele şi-L vor sfinţi pe Sfântul lui Iacob şi de Dumnezeul lui Israel se vor teme.

Din Cartea Facerii (12, 1-7)

Şi a zis Domnul către Avram: „Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta Eu. Şi Eu voi face din tine un neam mare; şi te voi binecuvânta şi-ţi voi mări numele şi tu vei fi izvor de binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi’ntru tine se vor binecuvânta toate neamurile pământului”. Şi a plecat Avram, aşa cum îi zisese Domnul; cu el s’a dus şi Lot. Iar Avram era de şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran. Şi a luat Avram pe Sarai, femeia sa, pe Lot, fiul fratelui său, şi toate averile pe care le agonisiseră şi toţi oamenii pe care-i dobândiseră în Haran, şi au ieşit ca să meargă în ţara Canaanului şi au ajuns în ţara Canaan. Şi Avram a străbătut ţara de-a lungul ei până la locul numit Sihem, până la stejarul Mamvri. Pe-atunci trăiau în ţara aceea Canaaneenii. Şi Domnul i S’a arătat lui Avram şi i-a zis: „Ţara aceasta Eu o voi da seminţiei tale”. Şi acolo I-a zidit Avram un jertfelnic Domnului Care i Se arătase.

Din Proverbele lui Solomon (14, 15-26)

Omul simplu dă crezare fiecărui cuvânt, dar isteţul vine la gândul de-pe-urmă. Înţeleptul are teamă şi se fereşte de rău, dar nemintosul se încrede în sine şi se adună cu nelegiuiţii. Cel grabnic la mânie lucrează cu nesocotinţă, dar omul înţelept multe rabdă. Cei fără minte împart răutate, dar cei cu mintea isteaţă se ţin de pricepere. Oamenii răi vor luneca în faţa celor buni, iar necredincioşii vor sluji la uşile celor drepţi. Prietenii îi vor urî pe prietenii săraci, dar prietenii celor bogaţi sunt mulţi. Cel care-l necinsteşte pe nevoiaş păcătuieşte, dar fericit este cel ce-i miluieşte pe săraci. Cei rătăciţi pun la cale lucruri rele, dar cei buni pun la cale milă şi adevăr. Cei ce meşteresc răul nu cunosc mila şi credinţa; milostenia şi credincioşia se află la cei ce meşteresc binele. Tot cel ce se îngrijeşte are de prisos, dar cel dezmierdat şi nepăsător va duce lipsă. Omul isteţ e cununa înţelepţilor, dar pierderea de timp a nemintoşilor e rea. Martorul de bună-credinţă mântuieşte un suflet de la rău, dar înşelătorul aţâţă minciuna. Nădejdea celui tare stă în frica de Domnul, şi fiilor săi le va lăsa un reazem de pace.

Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon

Principalul motiv pentru care creștinismul s-a răspândit atât de repede după Învierea lui Hristos a fost puterea din spatele Învierii. Adevărul Învierii le-a dat credincioșilor puterea de a îmbrățișa martiriul cu bucurie, știind că se vor întâlni cu Mântuitorul Cel înviat întru fericirea cea veșnică. Deși martiriul lor a însemnat cumplite suferințe fizice și psihice, ei au preferat să se îndrepte cu bucurie spre moarte, mai degrabă decât să-și trădeze credința. Acestea nu sunt jertfe pe care și le-ar fi asumat doar pentru a face parte dintr-o „religie”. Mulți dintre contemporanii martirilor declarau că ei înfruntau moartea martirică de parcă ar fi urmat să se căsătorească. Deși apar în icoane cu fețele încruntate, ei aveau o extraordinară luminozitate pe chip atunci când primeau cununa martiriului. Când Sf. Policarp al Smirnei a aflat că urma să fie ars de viu, a întrebat de ce nu-l omorau pe loc și întârziuau pregătirile rugului. Credincioșii care urmau să fie martirizați se bucurau pentru iminenta lor moarte fiincă Învierea lui Hristos le dădea un curaj de neînvins. Se spune că marea ducesă Elisabeta Feodorovna a Rusiei și maica Varvara Iakoleva cântau imnuri religioase după ce fuseseră azvârlite de bolșevici, în anum 1918, într-o gaură de mină (deasupra lor fiind aruncate grenade de mână), pregătindu-se astfel cu cântece de biruință pentru viața veșnică alături de Hristos Domnul. Apologeții creștini timpurii ne-au lăsat sute de declarații ale martorilor oculari care au asistat la torturi îndelungate și în cele din urmă la sfârșitul celor care alegeau moartea în locul lepădării de credință. Faptul că îndurau toate chinurile de bunăvoie dovedea că atitudinea lor excludea orice urmă de înșelăciune. Documentele istorice arată că, deși majoritatea creștinilor din acele timpuri de prigoană ar fi putut pune capăt caznelor dacă și-ar fi lepădat credința, ei alegeau să-și mărturisească credința nestrămutată în Învierea lui Hristos până ce ultima fărâmă de viață li se scurgea din trupurile lor schilodite. Remarcabilă încrederea martirilor creștini din Biserica Primară în autenticitatea mărturisirii lor de credință! Unii dintre ei Îl văzuseră pe Iisus înviat, alții nu – dar dacă totul ar fi fost o mistificare sau o invenție a cuiva, ar mai fi dăinuit credința în Învierea Lui, date fiind cruntele persecuții și schingiuiri la care erau supuși acei mărturisitori? Ar fi îndurat ei oare atâtea suferințe, torturi și moartea însăși pentru o minciună?