aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola a doua către corinteni a Sf. Ap. Pavel (7, 1-10)
1. Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu.
2. Faceţi-ne loc în inimile voastre! Pe nimeni n’am nedreptăţit, pe nimeni n’am vătămat; pe nimeni n’am înşelat.
3. N’o spun spre osândirea voastră, căci v’am spus dinainte că sunteţi în inimile noastre, ca împreună să murim şi împreună să trăim.
4. Multă îmi este încrederea în voi, multă îmi este lauda pentru voi; umplutu-m’am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie!
5. Căci chiar după ce am venit în Macedonia, trupul nostru n’a avut nici o odihnă, necăjiţi fiind în toate chipurile: din afară, lupte; din lăuntru, temeri.
6. Dar Dumnezeu, Cel care-i mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat pe noi cu venirea lui Tit,
7. şi nu numai cu venirea lui, ci şi cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, după cum ne-a vestit el nouă dorul vostru, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, aşa încât eu mai mult să mă bucur.
8. Că chiar dacă v’am întristat prin scrisoare, nu-mi pare rău (deşi mi-a părut rău); fiindcă văd că scrisoarea aceea, fie şi numai pentru un timp, v’a întristat.
9. Acum mă bucur, nu pentru că v’aţi întristat, ci pentru că v’aţi întristat spre pocăinţă; fiindcă după Dumnezeu v’aţi întristat, pentru ca să nu aveţi nici o pagubă din partea noastră.
10. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte.
Din Evanghelia după Marcu (1, 29-35)
29. Şi după ce au ieşit din sinagogă, au venit în casa lui Simon şi a lui Andrei, cu Iacob şi cu Ioan.
30. Iar soacra lui Simon zăcea aprinsă de friguri; şi îndată I-au vorbit despre ea.
31. Şi apropiindu-Se, a ridicat-o apucând-o de mână. Şi au lăsat-o frigurile şi ea Îi slujea.
32. Iar când s’a făcut seară şi soarele apusese, au adus la El pe toţi bolnavii şi demonizaţii,
33. şi toată cetatea era adunată la uşă.
34. Şi i-a tămăduit pe mulţi care pătimeau de felurite boli, şi demoni mulţi a scos. Şi pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că ei ştiau că El este Hristos.
35. Şi a doua zi, sculându-Se foarte de noapte, a ieşit şi S’a dus într’un loc pustiu şi Se ruga acolo.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,
Sfântul Teofan Zăvoratul
„Şi a doua zi, foarte de dimineaţă, sculându-Se, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu şi Se ruga acolo.” Iată ce lecţie (minunată, n.b.): dimineaţa să ne sculăm devreme şi cele dintâi ceasuri ale zilei să le închinăm rugăciunii în însingurare. Sufletul, înnoit prin somn, este proaspăt, uşor şi pătrunzător ca văzduhul proaspăt al dimineţii; ca atare, el însuşi cere să fie lăsat acolo unde este bucuria lui, înaintea feţei Părintelui Ceresc, în tovărăşia îngerilor şi a sfinţilor. Acum îi este mai uşor să facă asta decât mai târziu, când îl împovărează toate grijile zilei. Domnul rânduieşte toate. Trebuie să luăm de la El binecuvântare pentru lucrările noastre, povaţă trebuincioasă şi întărirea fără de care nu o putem scoate la capăt. Şi grăbeşte-te să te înalţi cât mai repede spre Domnul cu mintea şi cu inima, cât nu apare nici o piedică, mărturisindu-I nevoile tale, hotărârile tale şi cerându-i ajutorul. Pătrunzându-te de rugăciune şi cugetare la Dumnezeu din primele clipe ale zilei, mai apoi vei petrece întreaga zi cu evlavie şi frică de Dumnezeu, cu minţile adunate. Astfel vei dobândi chibzuinţă, măsură şi bună întocmire în faptele tale şi în legăturile cu oamenii. Aceasta va fi răsplata pentru osteneala la care te vei sili în însingurarea dimineţii. Ar trebui ca şi oamenii care trăiesc înconjuraţi de griji lumeşti să socoată asta ca pe o măsură înţeleaptă, nu ca pe un lucru străin de ţelurile lor.
0 Comments