aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola a doua către corinteni a Sf. Ap. Pavel (2, 4-15)
4. Că din multă supărare şi cu strângere de inimă v’am scris, cu multe lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi iubirea pe care cu prisosinţă o am către voi.
5. Iar dacă m’a întristat cineva, nu pe mine m’a întristat, ci într’o oarecare măsură – ca să nu spun mai mult – pe voi toţi.
6. Destul este pentru un astfel de om pedeapsa ce i s’a dat de către cei mai mulţi,
7. aşa încât voi, dimpotrivă, mai degrabă să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, pentru ca un astfel de om să nu fie copleşit de prea multă întristare.
8. De aceea vă rog să-i dovediţi iubire.
9. Că de aceea v’am şi scris, ca să vă’ncerc, şi prin aceasta să cunosc dacă’n toate sunteţi ascultători.
10. Iar cui îi iertaţi voi ceva, îi iert şi eu; pentru că şi eu, dacă am iertat ceva, de dragul vostru am iertat în faţa lui Hristos,
11. ca să nu ne lăsăm covârşiţi de Satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute.
12. Şi venind eu la Troa pentru Evanghelia lui Hristos şi uşa fiindu-mi deschisă în Domnul,
13. nu mi-am avut odihnă’n duh, din pricină că nu l-am găsit pe Tit, fratele meu; aşa că m’am despărţit de ei şi am plecat în Macedonia.
14. Mulţumire fie-I adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce pururea ne face biruitori întru Hristos, şi prin noi descoperă’n tot locul mireasma cunoştinţei Sale!
15. Pentru că noi Îi suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi’ntre cei ce pier:
Din Evanghelia după Matei (23, 13-22)
13. Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că închideţi împărăţia cerurilor de dinaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce intră nu-i lăsaţi să intre.
14. Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că mâncaţi casele văduvelor, făcând îndelungi rugăciuni de ochii lumii; pentru aceasta mai mare osândă veţi lua.
15. Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un prozelit; şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei, de două ori mai mult decât voi.
16. Vai vouă, călăuze oarbe, care spuneţi: De se va jura cineva pe templu, nu-i nimic; dar de se va jura pe aurul templului, se leagă pe sine.
17. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare: aurul, sau templul care sfinţeşte aurul?
18. Şi mai spuneţi: De se va jura cineva pe altar, nu-i nimic; dar de se va jura pe darul de pe el, se leagă pe sine.
19. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare: darul, sau altarul care sfinţeşte darul?;
20. deci, cel ce se jură pe altar, se jură pe el şi pe toate câte sunt pe el;
21. iar cel ce se jură pe templu, se jură pe el şi pe Cel ce locuieşte în el;
22. şi cel ce se jură pe cer, se jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,
Sfântul Teofan Zăvoratul
„Vai vouă, … că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor.” Acest lucru s-a zis către arhiereii care nici ei nu-l învaţă pe popor calea mântuitoare şi nici pe preoţi nu-i pun să facă acest lucru; s-a zis şi către preoţii care nu au grijă de popor, neostenindu-se a le lămuri cele trebuincioase pentru mântuirea sufletului. Aceasta e pricina pentru care poporul rămâne în neştiinţă şi o parte rămân cu încredinţarea că totul merge aşa cum se cuvine, iar ceilalţi, deşi bagă de seamă că ceva e putred, nu merg încotro ar trebui, fiindcă nu ştiu cum şi unde să meargă. Aceasta este pricina pentru care au rămas în popor atâtea credinţe deşarte; aceasta este pricina pentru care capătă trecere la el (la popor) şi rascolnicii şi molocanii şi hlâştii; aceasta e pricina pentru care lesne se prinde de el orice învăţătură rea. Îndeobşte, preotul crede că la el în parohie totul merge ca pe roate şi se apucă de treabă numai atunci când răul s-a întins deja şi iese deasupra. Atunci însă e greu să mai faci ceva. Preotul trebuie să socoată ca primă datorie a conştiinţei sale desăvârşirea celor maturi în cunoaşterea credinţei creştine şi pregătirea tinerilor din primii ani de dezvoltare a conştiinţei lor, lămurindu-le lucrurile pe care ei trebuie şi pot să le ştie. De la şcoală nu e de aşteptat nimic. Această muncă trebuie făcută prin viu grai, adunând copiii în biserică şi acasă în serile de duminică sau când şi cum va fi mai la îndemână.
–––––
Molocanii şi hlâştii: secte răspândite în Rusia din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, începutul sec. al XX-lea – n.tr.
0 Comments