Din Faptele Sfinților Apostoli (6, 1-7)

1. În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, Eleniştii cârteau împotriva Evreilor, pentru că în slujirea zilnică văduvele lor erau trecute cu vederea.
2. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: „Nu e potrivit ca noi să lăsăm deoparte cuvântul lui Dumnezeu şi să slujim la mese.
3. Drept aceea, fraţilor, căutaţi între voi şapte bărbaţi, cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la treaba aceasta;
4. iar noi vom stărui în rugăciune şi’n slujirea cuvântului”.
5. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi; şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt şi pe Filip şi pe Prohor şi pe Nicanor şi pe Timon şi pe Parmena şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia,
6. pe care i-au pus înaintea apostolilor; şi ei, rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei.
7. Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea; şi numărul ucenicilor se înmulţea foarte în Ierusalim; şi multă mulţime de preoţi se supuneau credinţei.

Din Evanghelia după Marcu (15, 43-47; 16, 1-8)

43. a venit Iosif, cel din Arimateea, sfetnic cu bun chip, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu; şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.
44. Iar Pilat s’a mirat că a şi murit; şi chemând sutaşul, l-a întrebat dacă a murit de mult.
45. Şi aflând de la sutaş, i-a dăruit lui Iosif trupul mort.
46. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într’un mormânt care era săpat în stâncă; şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.
47. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus.
1. Şi de’ndată ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
2. Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt în răsăritul soarelui
3. şi-şi spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?”
4. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată.
5. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb; şi s’au înspăimântat.
6. Dar el le-a zis: „Nu vă’nspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutaţi, pe Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
7. Mergeţi însă şi spuneţi-le ucenicilor Săi şi lui Petru că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v’a spus”.
8. Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, că de tremur erau cuprinse şi de uimire; şi n’au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Femei neobosite! N-au dat somn ochilor lor, nici genelor lor dormitare, până ce n-au aflat pe Cel Preaiubit! Iar bărbaţii parcă se împiedică în picioare: merg la mormânt, îl văd pustiu şi rămân în nedumerire: ce putea să însemne faptul că nu-L vedeau pe Domnul? Nu, aici e vorba de dragoste chibzuită, care se teme de greşeală din pricina înaltului preţ al dragostei şi al ţintei sale. Atunci când au văzut şi au pipăit şi ei, fiecare dintr-înșii au mărturisit, nu cu limba, asemenea lui Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”, şi de-acum nimeni n-a mai putut să-i despartă de Domnul. Mironosiţele şi Apostolii închipuie cele două laturi ale vieţii noastre: simţirea şi chibzuinţa. Fără simţire, viaţa nu e viaţă; fără chibzuinţă, viaţa e oarbă – iroseşte mult şi dă puţină roadă sănătoasă. Simţirea trebuie să meargă înainte şi să dea imbold, iar chibzuinţa să hotărască timpul, locul, mijlocul de împlinire şi, îndeobşte, întreaga rânduială a ceea ce inima socoate să facă. Înlăuntru, inima merge înainte; iar când e vorba de faptă (în afară) – chibzuinţa merge înainte. Atunci când simţurile noastre se vor deprinde a deosebi binele de rău, poate că ne vom putea bizui numai pe inimă; aşa cum dintr-un pom viu ies de la sine muguri, flori şi roade, şi din inimă va începe atunci să răsară binele, amestecându-se în chip înţelegător în curgerea vieţii noastre.