aşa grăieşte Domnul:
Din Faptele Sfinților Apostoli (5, 1-11)
1. Dar un om anume Anania, împreună cu Safira, femeia lui, şi-au vândut ţarina.
2. Şi el, cu ştirea femeii sale, a dosit din preţ; şi aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor.
3. Iar Petru a zis: „Anania, de ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei?
4. Oare nu ţie-ţi rămânea dacă o păstrai? şi, odată vândută, nu a ta era stăpânirea ei? Cum de-ai pus în inima ta lucrul acesta? Nu oamenilor ai minţit, ci lui Dumnezeu!”
5. Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut şi a murit. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi cei ce au auzit.
6. Şi ridicându-se cei mai tineri, l-au înfăşurat şi l-au scos afară şi l-au îngropat.
7. Şi a fost că după un răstimp ca de trei ceasuri a intrat şi femeia lui, neştiind ce se întâmplase.
8. Iar Petru i-a zis: „Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu atât?” Iar ea a zis: „Da, cu atât”.
9. Iar Petru i-a zis: „De ce v’aţi învoit voi să ispitiţi Duhul Domnului? Iată picioarele celor care l-au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine”.
10. Şi ea a căzut îndată la picioarele lui Petru şi a murit. Şi intrând tinerii, au găsit-o moartă şi au scos-o afară şi au îngropat-o lângă bărbatul ei.
11. Şi frică mare a fost în toată Biserica şi în toţi cei ce au auzit de aceasta.
Din Evanghelia după Ioan (5, 30-47; 6, 1-2)
30. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; judec după cum aud, şi judecata Mea este dreaptă; pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui ce M’a trimis.
31. Dacă mărturisesc Eu despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată.
32. Altul este Cel ce mărturiseşte despre Mine; şi ştiu că adevărată este mărturia pe care El o mărturiseşte despre Mine.
33. Voi aţi trimis la Ioan, şi el a mărturisit adevărul.
34. Dar Eu nu de la om iau mărturia, ci pe acestea vi le spun pentru ca voi să vă mântuiţi.
35. Ioan era făclia care arde şi luminează, şi voi aţi vrut să vă veseliţi o clipă întru lumina lui.
36. Dar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; că lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, lucrurile acestea pe care le fac, ele mărturisesc despre Mine, cum că Tatăl M’a trimis.
37. Şi Tatăl, Cel ce M’a trimis, El a mărturisit despre Mine. Nici glasul nu I l-aţi auzit vreodată, nici faţa nu I-aţi văzut-o;
38. şi cuvântul Său nu sălăşluieşte întru voi, pentru că voi nu credeţi în Cel pe Care El L-a trimis.
39. Voi cercetaţi Scripturile, de vreme ce socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică; şi ele sunt cele ce mărturisesc despre Mine;
40. iar voi nu vreţi să veniţi la Mine pentru ca viaţă să aveţi!
41. Slavă de la oameni nu primesc;
42. dar v’am cunoscut că n’aveţi în voi iubirea lui Dumnezeu.
43. Eu am venit în numele Tatălui Meu, dar voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său însuşi, pe acela îl veţi primi!…
44. Cum aţi putea voi să credeţi, voi, cei ce primiţi slavă unii de la alţii, iar slava cea de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?
45. Să nu socotiţi că Eu vă voi învinui la Tatăl. Este cine să vă învinuiască: Moise, în care voi aţi nădăjduit.
46. Că dacă l-aţi crede pe Moise, M’aţi crede şi pe Mine, fiindcă el despre Mine a scris.
47. Iar dacă celor scrise de el nu le daţi crezare, cum veţi crede în cuvintele Mele?”
1. După acestea, Iisus S’a dus dincolo de Marea Galileii, adică a Tiberiadei.
2. Şi L-a urmat mulţime multă, pentru că vedeau minunile pe care le făcea cu cei bolnavi.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,
Sfântul Teofan Zăvoratul
De ce au păcătuit astfel Anania şi cu Safira? Fiindcă au uitat că Dumnezeu vede faptele şi gândurile lor. Dacă ar fi cugetat că Dumnezeu vede toate din afară şi cele lăuntrice ale lor mai bine decât toţi oamenii şi decât ei înşişi, nici nu le-ar fi trecut prin cap să viclenească pe Apostoli. Aceeaşi este pricina pentru care se nasc toate faptele şi cugetele noastre păcătoase. Ne străduim cu viclenie să le ascundem de ochii oamenilor şi cugetăm că nu-i nimic. Oamenii chiar nu văd nimic şi ne socot vrednici, dar asta nu schimbă cu nimic nimicnicia noastră de fapt. Ştiind acestea, să-şi spună fiecare: „De ce umple satana inima mea să mint în faţă pe Dumnezeu?”. Ochii Lui sunt mai luminoşi decât soarele şi văd în tainiţele ascunse ale inimii; nici noaptea, nici marea, nici adâncurile pământului nu pot ascunde ceva de El. Adu-ţi aminte de asta şi, ca atare, îndreptează-ţi purtarea din afară şi cea lăuntrică, chiar dacă aceasta este nevăzută. Dacă Cel Atotştiutor ar fi străin pentru noi, încă am putea rămâne nepăsători faţă de atotştiinţa Lui; însă El este şi Judecător, şi în virtutea atotştiinţei Sale, nu rareori Îşi rosteşte judecata mai devreme decât ne aşteptăm. Poate El a rânduit deja să rostească judecata şi asupra noastră, iar noi încă nu ne gândim decât să ne ascundem, dimpreună cu păcatele noastre, în negura minciunii: „Nu vede Dumnezeu!”.
0 Comments