Din Proorocia lui Isaia (65, 8-16)

8. Acestea zice Domnul: – Aşa cum o boabă de strugure se află’n ciorchine şi ei vor zice: – „Să n’o strici, că binecuvântare se află într’însa!”, tot astfel voi face Eu de dragul celui ce-Mi slujeşte: de dragul lui Eu nu-i voi nimici pe toţi.
9. Şi voi scoate la faţă seminţia ce vine din Iacob şi din Iuda şi ei vor moşteni muntele Meu cel sfânt: aleşii Mei şi servii Mei îl vor moşteni şi vor locui acolo.
10. Şi turme de oi vor fi în pădure, iar valea Acorului va fi loc de popas pentru cirezile poporului Meu, pentru cei ce M’au căutat.
11. Dar pe voi, cei ce M’aţi părăsit şi muntele Meu cel sfânt l-aţi dat uitării, pe voi, cei care gătiţi masă diavolului şi prinoase de băuturi îi turnaţi Norocului,
12. pe voi aceştia vă voi da pe seama săbiei: toţi veţi cădea înjunghiaţi; că Eu v’am chemat, dar voi n’aţi auzit, Eu v’am grăit, dar voi n’aţi ascultat şi răul în faţa Mea l-aţi făcut şi aţi ales lucrurile pe care Eu nu le-am voit.
13. De aceea, aşa zice Domnul: – Iată, servii Mei vor mânca, dar voi veţi flămânzi; iată, servii Mei vor bea, dar voi veţi înseta; iată, servii Mei se vor veseli, dar voi veţi fi ruşinaţi;
14. iată, servii Mei cu bucurie se vor bucura, dar voi veţi striga din durerea inimii voastre şi din zdrobirea duhului vostru veţi urla.
15. Căci numele vostru îl veţi lăsa spre saţiu aleşilor Mei, dar pe voi Domnul vă va da pierzării, iar servii Mei vor fi numiţi cu nume nou;
16. ei, cei ce vor fi binecuvântaţi pe pământ; căci ei îl vor binecuvânta pe adevăratul Dumnezeu, iar cei ce jură aici, pe pământ, vor jura pe Dumnezeu cel adevărat; că necazul de ieri îl vor uita şi’n inima lor nu va pătrunde.

Din Cartea Facerii (43, 26-31; 45, 1-16)

26. Când Iosif a venit acasă, ei în casă i-au înfăţişat darurile pe care le aveau în mâini şi i s’au închinat cu faţa pân’ la pământ.
27. Iar el i-a întrebat: „Cum vă aflaţi?” Apoi a zis: „Dar bătrânul vostru tată, de care mi-aţi vorbit deunăzi, e sănătos? mai trăieşte?”
28. Ei au zis: „Robul tău, tatăl nostru, e sănătos, încă trăieşte”. Şi Iosif a zis: „Binecuvântat de Dumnezeu este omul acela!” Iar ei s’au plecat şi i s’au închinat.
29. Dar dacă Iosif şi-a ridicat ochii, l-a văzut pe Veniamin, fratele său de-o mamă, şi a zis: „El e fratele vostru cel mai mic, pe care mi-aţi spus că-l veţi aduce la mine?”… Şi a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!”
30. Dar Iosif era atât de tulburat încât de dragul fratelui său i se zbătea inima şi-l podidea plânsul. Şi a fugit în odaie şi a plâns acolo.
31. Apoi, spălându-şi faţa, a ieşit; şi, stăpânindu-se, a zis: „Aduceţi bucatele!”
1. Atunci Iosif nu s’a mai putut stăpâni faţă de toţi cei ce erau acolo şi a strigat: „Afară de la mine toată lumea!” Aşa că nimeni nu rămăsese cu Iosif când el li s’a descoperit fraţilor săi.
2. Plângând, şi-a ridicat el glasul, şi toţi Egiptenii au auzit, şi s’a auzit şi’n casa lui Faraon.
3. Şi a zis Iosif către fraţii săi: „Eu sunt Iosif!… Tata mai trăieşte?” Fraţii lui însă nu i-au putut răspunde, căci deodată’ncremeniseră’nainte-i.
4. Şi Iosif a zis către fraţii săi: „Apropiaţi-vă de mine!” Şi ei s’au apropiat. Iar el a zis: „Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care voi l-aţi vândut pentru Egipt.
5. Acum însă să nu vă întristaţi, nici să vă pară rău că m’aţi vândut aici, fiindcă spre păstrarea vieţii m’a trimis pe mine Dumnezeu înaintea voastră.
6. Că iată, doi ani sunt de când foametea bântuie pe pământ, şi încă cinci ani mai sunt în care nici arătură nu va fi, nici seceriş.
7. Căci Dumnezeu m’a trimis înaintea voastră ca să vă păstreze vouă o rămăşiţă pe pământ şi viaţa să v’o păzească spre marea urmare.
8. Aşadar, nu voi m’aţi trimis aici, ci Dumnezeu; şi El m’a făcut ca un tată lui Faraon, domn peste toată casa lui şi stăpânitor peste toată ţara Egiptului.
9. Grăbiţi-vă dar să vă duceţi la tatăl meu şi să-i spuneţi: – Aşa zice fiul tău, Iosif: Dumnezeu m’a făcut domn peste tot Egiptul; coboară-te la mine, nu zăbovi.
10. Vei locui în ţinutul Goşen şi vei fi aproape de mine, tu, feciorii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale, vitele tale şi toate câte sunt ale tale;
11. acolo te voi hrăni – căci vor mai fi încă cinci ani de foamete –, ca să nu pieri tu, nici feciorii tăi, nici toate ale tale…
12. Iată, ochii voştri văd, ca şi ochii fratelui meu Veniamin, că gura mea este cea care vă grăieşte.
13. Povestiţi-i deci părintelui meu toată slava mea cea din Egipt şi tot ce-aţi văzut, şi grăbiţi-vă să-l aduceţi pe părintele meu aici!”
14. Şi căzând el apoi pe grumazul lui Veniamin, fratele său, a plâns; iar Veniamin a plâns şi el pe grumazul lui.
15. Şi i-a sărutat pe toţi fraţii săi şi a plâns asupră-le; după care şi fraţii săi au grăit cu el.
16. Iar vestea a pătruns în casa lui Faraon: „Au venit – se spunea – fraţii lui Iosif!” Iar Faraon şi curtenii săi s’au bucurat.

Din Proverbele lui Solomon (21, 23-31; 22, 1-4)

23. Cel ce-şi păzeşte gura şi limba îşi păzeşte sufletul de necaz.
24. Un om îndrăzneţ şi încrezut şi obraznic se cheamă ciumă, iar cel ce ţine minte răul e un nelegiuit.
25. Poftele îl omoară pe cel trândav, căci mâinile lui nu se hotărăsc să facă ceva.
26. Necredinciosul doreşte zilnic pofte rele, iar dreptul miluieşte fără scumpătate şi se’ndură.
27. Jertfele necredincioşilor urâciune Îi sunt Domnului, pentru că ei le aduc în chip nelegiuit.
28. Martorul mincinos va pieri, dar omul ascultător ia seama la ce grăieşte.
29. Omul necredincios cu neruşinare îţi iese’nainte, dar dreptul îşi cunoaşte el însuşi căile.
30. Împotriva necredinciosului nu există înţelepciune, nici curaj şi nici sfat.
31. Calul e pregătit pentru ziua războiului, dar ajutorul e de la Domnul.
1. Un nume bun e mai de preţ decât bogăţia multă, şi un dar bun, decât argintul şi aurul.
2. Bogatul şi săracul s’au întâmpinat laolaltă, dar Domnul este Cel ce pe amândoi i-a făcut.
3. Iscusitul, văzându-l pe omul rău că rău se chinuieşte, scoate el însuşi o învăţătură, dar cei nepricepuţi trec mai departe spre paguba lor.
4. Frica de Domnul e odrasla înţelepciunii, ca şi bogăţia, mărirea şi viaţa.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

„Ascultă, fiule, şi fii înţelept şi-ţi îndreptează gândurile inimii tale.” (Pilde 23, 19) Din inimă ies necontenit gânduri: uneori bune, însă în cea mai mare parte rele. Celor rele nu trebuie nicicum să le urmăm; dar nici pe cele bune nu trebuie să le împlinim întotdeauna – se întâmplă ca gândurile care sunt bune în sine să nu fie potrivite în anumite împrejurări. Iată de ce ni se porunceşte să luăm aminte la noi înşine, să căutăm la tot ce iese din inimă; ce este rău să lepădăm, ce este bun să cercetăm, făcând doar ceea ce se va arăta a fi bun cu adevărat. Cel mai bine este însă a închide inima astfel încât din ea să nu iasă şi în ea să nu intre nimic fără îngăduinţa minţii, pentru ca mintea să premeargă în toate, rânduind mişcările inimii: dar mintea devine astfel numai atunci când este mintea lui Hristos. Asta înseamnă să-ţi uneşti mintea şi inima cu Hristos şi totul înlăuntrul tău va fi aşa cum trebuie.