Din Proorocia lui Isaia (58, 1-11)

1. Strigă puternic şi nu te opri!; ca pe o trâmbiţă înalţă-ţi glasul şi spune-i poporului Meu păcatele lui şi casei lui Iacob fărădelegile sale!
2. Ei Mă caută zi de zi şi doresc să-Mi ştie căile, ca un popor care a săvârşit dreptate şi judecata Dumnezeului său n’a părăsit-o; ei cer acum de la Mine judecată dreaptă şi doresc să se apropie de Dumnezeu,
3. zicând: „De ce-am postit noi, dacă Tu n’ai văzut? de ce ne-am umilit noi sufletele, dacă Tu n’ai ştiut?…”. Nu: în zilele voastre de post vă faceţi voile voastre şi-i pişcaţi pe cei ce sunt în puterea voastră.
4. Dacă postiţi pentru certuri şi judecăţi şi-l bateţi cu pumnii pe cel obidit, de ce-Mi aduceţi Mie postul, aşa cum o faceţi astăzi, ca vocea voastră să se audă strigând?
5. Nu postul acesta l-am ales Eu, nici o astfel de zi în care omul să-şi necăjească sufletul; chiar dacă-ţi vei îndoi gâtul ca un cârlig şi chiar dacă ai pune sub tine sac şi cenuşă, nici chiar aşa nu puteţi pretinde că postul vostru e primit.
6. Nu un astfel de post am ales Eu, zice Domnul; ci tu dezleagă orice legătură a nedreptăţii, dezleagă nodurile cu silnicie înnodate, lasă-i liberi pe cei striviţi în legături şi rupe toate înscrisurile cu socoteli nedrepte.
7. Frânge pâinea pentru cel flămând şi adu-i în casa ta pe săracii fără adăpost; dacă vezi pe cineva gol, îmbracă-l şi nu-i trece cu vederea pe cei de un neam cu tine.
8. Atunci lumina ta se va deschide ca o dimineaţă şi sănătatea ta curând va răsări şi dreptatea ta îţi va merge înainte şi slava lui Dumnezeu te va înconjura.
9. Atunci vei striga şi Dumnezeu te va auzi, şi’n timp ce tu încă grăieşti, El va zice: „Iată, Eu sunt aici”. Dacă tu te lepezi de ceea ce te ţine legat şi de mâna ta cea hrăpăreaţă şi de cuvântul cârtitor,
10. dacă din inimă îi vei da pâine celui flămând şi dacă vei mulţumi sufletul necăjit, atunci lumina ta va străluci în întuneric şi întunericul tău va fi precum amiaza;
11. şi Dumnezeul tău va fi cu tine pururea, iar tu te vei sătura după cum îţi pofteşte sufletul şi oasele tale se vor îngrăşa şi vor fi ca o grădină bine adăpată şi ca un izvor a cărui apă nu scade; şi oasele tale ca iarba vor odrăsli şi se vor îngrăşa şi neamurile neamurilor vor moşteni.

Din Cartea Facerii (31, 3-16)

3. Atunci Domnul a zis către Iacob: „Întoarce-te în ţara părinţilor tăi, la neamurile tale, şi Eu voi fi cu tine!”
4. Trimiţând deci Iacob, le-a chemat pe Rahela şi pe Lia la câmp, unde erau turmele
5. şi le-a zis: „Văd eu pe faţa tatălui vostru că el mă priveşte altfel decât mai ieri şi alaltăieri; dar Dumnezeul tatălui meu era cu mine.
6. Voi înşivă ştiţi că eu l-am slujit pe tatăl vostru cu toată inima;
7. dar tatăl vostru m’a înşelat şi de zece ori mi-a schimbat simbria; Dumnezeu însă nu i-a îngăduit să-mi facă rău:
8. când el zicea: Cele pestriţe să-ţi fie simbria!, toate oile fătau miei pestriţi; iar când zicea: Cele vărgate să-ţi fie simbria!, atunci toate oile fătau miei vărgaţi.
9. Şi aşa a luat Dumnezeu toate vitele de la tatăl vostru şi mi le-a dat mie.
10. Şi a fost că odată, la vremea când intrau oile’n călduri, mi-am ridicat ochii şi am văzut în vis: şi iată că ţapii şi berbecii care săreau pe capre şi pe oi erau vărgaţi şi bălţaţi şi cenuşii.
11. Iar îngerul Domnului mi-a grăit în vis: – Iacobe! Şi eu am răspuns: – Ce este?
12. Zis-a El: – „Ridică-ţi ochii şi vezi: toţi ţapii şi berbecii care sar pe capre şi pe oi sunt vărgaţi şi bălţaţi şi cenuşii; căci Eu am văzut tot ce ţi-a făcut ţie Laban.
13. Eu sunt Dumnezeul Cel ce ţi s’a arătat în Betel, unde Mi-ai turnat untdelemn pe stâlp şi unde Mi-ai făcut făgăduinţă. Acum ridică-te deci, ieşi din ţara aceasta şi mergi în ţara ta de naştere, şi Eu voi fi cu tine”.
14. Atunci Lia şi Rahela i-au răspuns şi i-au zis: „Mai avem noi oare parte de moştenire în casa tatălui nostru?
15. Oare n’am fost noi socotite de el ca nişte străine?: că ne-a vândut şi cu banii noştri s’a ghiftuit.
16. Ca atare, toată averea pe care Dumnezeu a luat-o de la tatăl nostru este a noastră şi a copiilor noştri. Fă dar acum tot ce ţi-a spus ţie Domnul!”

Din Proverbele lui Solomon (31, 3-21)

3. Avuţia ta n’o da femeilor, nici mintea şi nici viaţa, aşa ca pe urmă să-ţi pară rău.
4. Pe toate fă-le cu socotinţă, cu socotinţă să bei vin. Cei puternici sunt puşi pe mânie, aşadar, să nu bea vin,
5. ca nu cumva, bând, să-şi uite de înţelepciune şi să nu-i poată judeca cu dreptate pe cei slabi.
6. Băutură tare să le daţi celor cuprinşi de mâhnire şi vin de băut celor ce sunt în dureri,
7. ca să-şi poată uita de sărăcie şi să nu-şi mai amintească de necazuri.
8. Deschide-ţi gura cu cuvântul lui Dumnezeu şi pe toţi judecă-i după cuviinţă.
9. Deschide-ţi gura şi judecă drept şi pune la inimă pricina celui sărac şi slab.
10. Cine va afla o femeie vrednică? fiindcă una ca aceasta e mai preţioasă decât nestematele.
11. Inima bărbatului ei are încredere într’însa; una ca aceasta nu va avea lipsă de bune dobândiri,
12. căci ea lucrează toată viaţa spre binele bărbatului ei.
13. Adunând lână şi in, ea cu mâinile ei le face de folos.
14. Ea e ca o corabie neguţătorind de departe: aşa îşi agoniseşte traiul.
15. Şi se scoală de-noapte şi le dă casnicilor de mâncare şi slujnicelor de lucru.
16. Ea vede o moşie şi o cumpără şi cu roada mânilor ei sădeşte stăpânire.
17. Îşi strânge cingătoarea pe mijloc şi braţul şi-l întăreşte pentru lucru.
18. Din deprindere ştie că bine este a lucra şi lampa ei nu se stinge toată noaptea.
19. Braţele şi le întinde spre ceea ce e de trebuinţă şi mâinile şi le îndeamnă spre fus.
20. Mâinile i le deschide nevoiaşului şi hrană îi întinde săracului.
21. Când bărbatul ei întârzie undeva, departe, el nu duce grijă de cele de acasă, căci toţi ai ei sunt îmbrăcaţi.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

„Strigă tare”, îi zice Domnul sfântului prooroc Isaia, „nu te opri”, dând în vileag nelegiuirile poporului Meu. Dar ce făcea poporul? „Ei Mă caută, doresc apropierea de Dumnezeu.” Dar este asta, oare, un păcat? Tocmai asta era dator să facă. Da, aşa este, dar necazul este că nu o fac aşa cum se cuvine, ci aşteaptă să îşi atingă ţelul numai prin post, fără a se îngriji de faptele dreptăţii şi dragostei. „Şi postul Îmi e plăcut”, grăieşte Domnul, „însă postul (adevărat) este cel la care oamenii, smerindu-şi trupul, adaugă şi iertarea jignirilor, a datoriilor, hrănirea celor flămânzi, găzduirea celor lipsiţi de adăpost, îmbrăcarea celor goi. Când toate acestea se vor adăuga postirii, căutarea Mea şi apropierea de Mine vor avea spor”; „atunci va ieşi de dimineaţă lumina ta, … şi slava Domnului te va înconjura. Atunci vei striga, şi Domnul te va auzi; şi încă grăind tu, va zice: aici sunt! … Şi va fi Dumnezeul tău cu tine pururea” (Is. 58, 1-11).