Rugăciune a Sf. Isaac Sirul
Doamne, dă-mi să simt puterea cuvintelor Scripturii. Amin.

aşa grăieşte Domnul:

Din Proorocia lui Isaia (49, 6-10)

6. şi Mi-a zis: – Mare lucru-i pentru Tine că Te numeşti Fiul Meu, ca să întăreşti seminţiile lui Iacob şi să-i întorci pe cei împrăştiaţi ai lui Israel; iată, spre legământ Te-am dat unui neam şi neamurilor spre luminare, ca să fii spre mântuire pân’ la marginea pământului.
7. Aşa zice Domnul Cel ce te-a izbăvit, Dumnezeul lui Israel: – Sfinţiţi-L pe Cel care-Şi dispreţuieşte viaţa, pe El, Cel ce este urât de neamurile care sunt sclavele domnilor; regi îl vor vedea şi principi se vor scula şi de dragul Domnului I se vor închina; căci plin de credincioşie e Sfântul lui Israel, şi Eu pe Tine Te-am ales.
8. Aşa grăieşte Domnul: – La vreme potrivită Te-am ascultat şi’n zi de mântuire ţi-am ajutat; Te-am plăsmuit şi neamurilor Te-am dat spre legământ ca să pui pământu’n rânduială şi moşteniri pustiite să moşteneşti,
9. spunând celor din legături: „Ieşiţi!”; şi celor din întuneric: „Arătaţi-vă!” Hrăniţi vor fi în căile lor, păşunea lor va fi pe toate cărările.
10. Nu vor flămânzi, nici vor înseta şi nici căldura sau soarele îi vor lovi, ci Acela care-i miluieşte îi va alina şi prin izvoare de apă îi va mâna.

Din Cartea Facerii (27, 1-41)

1. Şi a fost că după ce Isaac a îmbătrânit şi ochii săi într’atât slăbiseră, încât nu mai puteau să vadă, l-a chemat pe Esau, fiul său cel mai mare, şi i-a zis: „Fiul meu!” Acela a zis: „Iată-mă!”
2. Iar el a zis: „Iată, eu am îmbătrânit şi ziua morţii mele n’o ştiu.
3. Ia-ţi dar uneltele tale, tolba şi arcul, şi ieşi la câmp şi vânează-mi ceva vânat;
4. să-mi faci mâncare cum îmi place mie, şi adu-mi să mănânc, pentru ca sufletul meu să te binecuvinteze până nu mor”.
5. Rebeca însă a ascultat ce i-a spus Isaac lui Esau, fiul său. Aşadar, când Esau s’a dus la câmp să vâneze ceva pentru tatăl său,
6. Rebeca a zis către Iacob, fiul cel mai mic: „Iată, eu l-am auzit pe tatăl tău grăind cu Esau, fratele tău, şi zicându-i:
7. Adu-mi vânat şi fă-mi o mâncare să mănânc şi să te binecuvintez în faţa Domnului înainte ca eu să mor.
8. Acum dar, fiul meu, ascultă ce-am să-ţi poruncesc:
9. Du-te la turmă, adu-mi de acolo doi iezi fragezi şi frumoşi, şi voi face din ei mâncare cum îi place tatălui tău;
10. iar tu i-o vei duce tatălui tău şi el va mânca, pentru ca tatăl tău să te binecuvinteze înainte de a muri”.
11. Iacob însă a zis către Rebeca, mama sa: „Esau, fratele meu, e om păros, iar eu n’am păr.
12. Nu cumva tatăl meu să mă pipăie, şi atunci voi fi în ochii lui ca un înşelător, şi’n loc de binecuvântare voi atrage asupră-mi blestem”.
13. Maică-sa i-a zis: „Fie blestemul acela asupra mea, fiul meu; tu numai ascultă de vorba mea şi du-te şi adu-mi-i!”
14. Atunci el s’a dus şi a luat iezii şi i-a adus mamei sale, iar maică-sa a gătit mâncare cum îi plăcea tatălui lui.
15. Rebeca a luat apoi haina lui Esau, fiul ei mai mare, cea mai frumoasă pe care o avea în casa ei, şi l-a îmbrăcat pe Iacob, fiul ei cel mai mic;
16. iar cu pieile iezilor i-a înfăşurat braţele şi părţile goale ale gâtului.
17. Apoi a pus în mâinile lui Iacob, fiul ei, mâncarea şi pâinea pe care le pregătise,
18. iar acesta a intrat la tatăl său şi a zis: „Tată!” Acela a răspuns: „Iată-mă! Cine eşti tu, fiule?”
19. Iacob i-a zis tatălui său: „Eu sunt, Esau, întâiul-tău-născut. Am făcut aşa cum mi-ai spus; scoală-te, aşază-te şi mănâncă din vânatul meu, ca să mă binecuvinteze sufletul tău!”
20. Zis-a Isaac către fiul său: „Cum de l-ai găsit aşa repede, fiule?” Iar acesta i-a zis: „Domnul Dumnezeul tău mi l-a scos înainte”.
21. Şi Isaac i-a zis lui Iacob: „Apropie-te să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă tu eşti fiul meu Esau, ori nu”.
22. Şi s’a apropiat Iacob de Isaac, tatăl său, iar acesta l-a pipăit şi a zis: „Glasul este glasul lui Iacob, dar mâinile sunt mâinile lui Esau…”.
23. Dar nu l-a cunoscut, pentru că mâinile lui erau păroase ca mâinile fratelui său Esau; şi l-a binecuvântat.
24. Şi a zis: „Eşti tu oare fiul meu Esau?…”. Şi acela a răspuns: „Eu sunt”.
25. El [Isaac] a zis: „Adu-mi-l aproape, ca să mănânc din vânatul tău, fiule, şi să te binecuvinteze sufletul meu!” Şi i-a adus şi a mâncat; apoi i-a adus vin şi a băut.
26. Şi i-a zis Isaac, tatăl său: „Apropie-te, fiule, şi sărută-mă!”
27. El s’a apropiat şi l-a sărutat. Şi când a simţit [Isaac] mirosul hainei lui, l-a binecuvântat, zicând: „Iată, mirosul fiului meu e ca mirosul unei ţarine bogate, pe care-a binecuvântat-o Domnul.
28. Din roua cerului şi din grăsimea pământului să-ţi dea Dumnezeu belşug de grâu şi de vin.
29. Slujească ţie popoarele, închine-se căpeteniile înaintea ta; stăpân să fii peste fraţii tăi, închine-se ţie feciorii mamei tale; blestemat să fie cel ce te va blestema, binecuvântat să fie cel ce te va binecuvânta!”
30. Şi a fost că de cum a isprăvit Isaac de binecuvântat pe Iacob, fiul său, şi’n timp ce Iacob de-abia ieşise de la faţa tatălui său, Isaac, a venit Esau, fratele lui, de la vânătoare.
31. A făcut şi el mâncare şi i-a adus-o tatălui său. Şi a zis către tatăl său: „Ridică-se părintele meu şi să mănânce din vânatul fiului său ca să mă binecuvinteze sufletul tău!”
32. Iar Isaac, tatăl său, i-a zis: „Cine eşti tu?…”. El a zis: „Eu sunt Esau, fiul-tău-cel-întâi-născut”.
33. Atunci Isaac s’a cutremurat foarte, cu mare cutremur s’a cutremurat şi a zis: „Atunci, cine-i acela care-a prins pentru mine vânat şi mi l-a adus? iar eu am mâncat din toate înainte ca tu să fi venit, şi l-am binecuvântat; şi binecuvântat va fi”.
34. Iar Esau, auzind cuvintele tatălui său Isaac, a strigat cu glas mare şi amar clocotitor şi i-a zis tatălui său: „Binecuvintează-mă, tată, şi pe mine!”
35. Acesta i-a zis: „Fratele tău a venit cu înşelăciune şi ţi-a luat binecuvântarea”.
36. Iar el [Esau] a zis: „Pe drept cuvânt este el numit cu numele de Iacob, că de două ori m’a înşelat: mi-a răpit dreptul de’ntâi-născut, iar acum mi-a răpit binecuvântarea”. Apoi a zis Esau către tatăl său: „Tată, nu mi-ai păstrat şi mie o binecuvântare?”
37. Răspuns-a Isaac şi i-a zis lui Esau: „Iată, stăpân l-am făcut peste tine, şi pe toţi fraţii săi i-am făcut slugile lui; cu grâu şi cu vin l-am dăruit. De-acum cu tine ce voi face, fiule?”
38. Şi a zis Esau către tatăl său: „Oare numai o binecuvântare ai tu, tată? Binecuvintează-mă, tată, şi pe mine!” Şi cum Isaac tăcea, Esau şi-a ridicat glasul şi a plâns.
39. Şi răspunzând Isaac, tatăl său, i-a zis: „Iată, departe de grăsimea pământului îţi va fi sălaşul, şi departe de roua ce cade din cer;
40. din sabia ta vei trăi şi fratelui tău îi vei sluji; dar va veni vremea când te vei ridica şi vei sfărâma jugul său de pe grumazul tău”.
41. Şi-l ura Esau pe Iacob din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său; şi a zis Esau în cugetul său: „Numa’ să se apropie zilele pentru jelirea tatălui meu, ca să-l ucid pe Iacob, fratele meu!”

Din Proverbele lui Solomon (19, 16-25)

16. Cel ce păzeşte porunca, sufletul şi-l păzeşte, dar cel ce-şi dispreţuieşte căile, acela va pieri.
17. Cel care-l miluieşte pe sărac Îl împrumută pe Dumnezeu şi după ceea ce dă i se va răsplăti.
18. Cât timp mai e nădejde, pedepseşte-ţi fiul, dar în sufletul tău nu te înălţa pân’la trufie.
19. Omul răutăcios va avea multă pagubă, dar dacă face răul îşi va pierde şi sufletul.
20. Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău, pentru ca măcar la urma urmelor să fii înţelept.
21. Multe gânduri sunt în inima omului, dar sfatul Domnului rămâne în veac.
22. Roadă îi este omului milostenia, iar săracul cel drept e mai bun decât bogatul mincinos.
23. Spre viaţă îi este omului frica de Domnul, dar cel fără frică stă pe unde cunoaşterea nu-i de văzut.
24. Cel ce cu nedreptate îşi ascunde mâinile’n sân nu şi le va duce nici la gură.
25. Când îl baţi pe ticălos, omul simplu devine mai isteţ, iar dacă-l vei certa pe omul înţelept, el va cunoaşte priceperea.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

„Cel ce-şi astupă urechile sale ca să nu audă pe cel sărman va striga şi el şi nu va fi cine să-l audă” (Pr. 21, 13). Şi ne mai minunăm adesea: „De ce Domnul nu ascultă rugăciunile noastre?”. Iată pricina! Pentru că s-a întâmplat, pesemne, să ne astupăm urechile când ne ruga vreun nevoiaş: iată că nici Domnul nu ne ascultă pe noi. Dar încă nu e mare necaz dacă nu suntem ascultaţi când ne rugăm pentru vreun folos vremelnic; necazul adevărat va fi de nu ne va asculta Domnul când ne rugăm pentru iertarea păcatelor noastre. Şi nu ne va asculta dacă plângerea pe care o îndreaptă către Dânsul cei trecuţi de noi cu vederea va fi mai puternică decât rugăciunile noastre. Trebuie să ne grăbim a preîntâmpina această nenorocire grozavă, urmând pilda lui Zaheu, care pentru înţeleptele sale hotărâri a auzit de la Domnul: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” (Lc. 19, 9).