Rugăciune a Sf. Isaac Sirul
Doamne, dă-mi să simt puterea cuvintelor Scripturii. Amin.

aşa grăieşte Domnul:

Din Proorocia lui Isaia (40, 18-31)

18. Cu cine L-aţi asemuit voi pe Domnul? şi cu ce asemănare L-aţi asemuit?
19. Tâmplarul oare n’a făcut un chip? sau argintarul, după ce-a topit aurul, nu l-a poleit şi l-a făcut asemănare?
20. Căci tâmplarul alege lemn care nu putrezeşte şi cu înţelepciune va chibzui cum îşi va alcătui chipul astfel ca el să nu se zdruncine.
21. Oare nu veţi cunoaşte? oare nu veţi auzi? oare nu v’a spus de la’nceput? N’aţi cunoscut voi temeliile pământului?
22. El este Cel ce-i ţine pământului rotundul; acei ce-l locuiesc sunt ca nişte lăcuste; El este Cel care a alcătuit cerul ca pe o cămară şi ca pe un cort l-a’ntins să fie locuinţă;
23. Cel ce a pus principi să fie domni peste nimic şi ca pe o nimica a făcut pământul.
24. Căci ei nu vor sădi şi nici vor semăna şi nici că rădăcina lor se va prinde în pământ; El a suflat asupră-le, iar ei s’au veştejit şi viforul îi va duce ca pe nişte uscături.
25. Acum, dar, cu cine M’aţi asemănat pentru ca Eu să fiu înălţat? a zis Cel-Sfânt.
26. Cătaţi în sus cu ochii voştri şi vedeţi: Cine-a făcut ca toate acestea să se vadă?: El, Cel ce e cauza propriei Sale frumuseţi; El pe toate le cheamă pe nume prin slava Sa cea mare şi prin tăria puterii Sale: Ţie nimic nu ţi-a rămas ascuns.
27. Oare vei zice tu, Iacobe, ceea ce ai spus tu, Israele: „Ascunsă mi-i calea de Dumnezeu; Dumnezeu mi-a luat dreptatea şi S’a îndepărtat!”?
28. Şi acum, oare n’ai cunoscut? oare n’ai auzit?! Dumnezeu Cel-Veşnic, Dumnezeu, Cel ce a rânduit marginile pământului, El nu va flămânzi şi nici va osteni şi nimeni niciodată nu-I izvodeşte gândul.
29. El dă întărire celor flămânzi şi întristare celor ce nu sufăr.
30. Căci pruncii vor flămânzi şi tinerii vor osteni şi cei aleşi vor fi lipsiţi de vlagă;
31. dar cei ce-L aşteaptă pe Dumnezeu îşi vor împrospăta puterea; ca vulturii se vor întraripa, vor alerga şi nu vor osteni, vor merge şi nu vor flămânzi.

Din Cartea Facerii (13, 12-18)

12. Avram s’a aşezat în ţinutul Canaan, iar Lot s’a aşezat în cetăţile din câmpie; şi şi-a întins corturile până la Sodoma.
13. Dar oamenii Sodomei erau răi şi mari păcătoşi împotriva lui Dumnezeu.
14. Deci a zis Domnul către Avram, după ce Lot se despărţise de el: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti acum, caută spre miazănoapte şi spre miazăzi şi spre răsărit şi spre apus,
15. că tot pământul pe care-l vezi ţi-l voi da, ţie şi seminţiei tale, pentru vecie.
16. Pe urmaşii tăi îi voi face mulţi ca pulberea pământului; de va putea cineva să numere pulberea pământului, îi va număra şi pe urmaşii tăi.
17. Scoală-te; cutreieră pământul acesta’n lung şi’n lat, că ţie ţi-l voi da!”
18. Şi strămutându-şi Avram corturile, a venit şi s’a aşezat la stejarul Mamvri, care este la Hebron; şi I-a zidit acolo un jertfelnic Domnului.

Din Proverbele lui Solomon (14, 27-35; 15, 1-14)

27. Porunca Domnului e izvor de viaţă, şi pe cel ce o are îl va face să se ferească de laţul morţii.
28. Slava unui rege e o naţiune numeroasă, iar împuţinarea poporului înseamnă prăbuşirea celui puternic.
29. Omul cel mult-răbdător e mult şi în lucrarea minţii, dar omul nerăbdător e lipsit de minte.
30. Omul blând e doctor al inimii, dar inima zglobie e un vierme al oaselor.
31. Omul care apasă pe cel sărac Îl mânie pe Cel ce l-a făcut, dar cel care-l miluieşte pe sărac, acela Îl cinsteşte.
32. Necredinciosul va fi aruncat în propria sa răutate, dar cel ce-şi pune încrederea în credinţa lui, acela e drept.
33. În inima cea bună a omului se află înţelepciunea, dar în inima celor lipsiţi de minte totul e totuna.
34. Dreptatea înalţă neamul, dar păcatele împuţinează seminţiile.
35. Un slujitor grijuliu îi este bineplăcut regelui şi prin buna lui purtare îndepărtează necinstea.
1. Mânia îi ucide chiar şi pe înţelepţi; un răspuns potolit însă îndepărtează furia, în timp ce un cuvânt aspru o aprinde.
2. Limba înţelepţilor ştie ce e bun, dar gura nemintoşilor strigă ce e rău.
3. Pretutindeni ochii Domnului îi cuprind şi pe cei răi, şi pe cei buni.
4. Vindecarea limbii e pom de viaţă, iar cel ce o păstrează se va umple de duh.
5. Cel fără minte îşi bate joc de învăţătura tatălui său, dar cel ce-i păzeşte porunca e mai înţelept. În dreptatea prisositoare este multă putere, dar necredincioşii vor fi smulşi din pământ cu rădăcini cu tot.
6. În casele drepţilor e tărie multă, dar roadele necredincioşilor vor pieri.
7. Buzele înţelepţilor sunt legate prin chibzuinţă, dar inimile neînţelepţilor nu sunt bine păzite.
8. Jertfele necredincioşilor sunt urâciune înaintea Domnului, dar rugăciunile celor ce se îndreaptă Îi sunt bineprimite.
9. Căile necredincioşilor sunt urâciune înaintea Domnului, dar El îi iubeşte pe cei ce umblă după dreptate.
10. Învăţătura omului simplu o cunosc trecătorii, dar cei ce urăsc mustrarea mor în ruşine.
11. Iadul şi pierzania Îi sunt învederate Domnului; cum dar să nu-I fie şi inimile oamenilor?
12. Cel neînvăţat nu-l va iubi pe cel care-l ceartă şi nici nu se va aduna laolaltă cu înţelepţii.
13. Când inima e veselă, faţa înfloreşte, dar când e strânsă, se posomorăşte.
14. Inima dreaptă caută pricepere, dar gura celor neînvăţaţi se deprinde cu răul.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

„Iadul şi pierzania Îi sunt învederate Domnului; cum dar să nu-I fie şi inimile oamenilor?” (Pilde 15, 11). Iar păcătosul se tot gândeşte că nimeni nu îl vede şi, ascunzându-se de ochii oamenilor prin întunericul nopţii sau pustietatea locului, socoate că nu e zărit de nimeni. Ochiul lui Dumnezeu a văzut tot; îngerul păzitor şi conştiinţa au fost martori. Vei merge cândva la judecată şi atunci toate cele ascunse se vor vădi; martori ce nu pot fi mituiţi vor sta de faţă şi vei rămâne fără cuvânt. Osânda va rămâne de neschimbat. Un singur mijloc poate abate acest sfârşit de neînlăturat: pocăinţa. Uşa spre ea este deschisă. Grăbeşte-te să intri până n-a sunat ceasul care te izbeşte când nu te aştepţi, curmând şi păcatele tale, dimpreună cu orice nădejde de a afla milă.