Pentru majoritatea creștinilor chiar și numai gândul la Judecata lui Dumnezeu este înfricoșător; ei se gândesc la posibila osândă, nu la biruința ce va să fie a drepților și a lui Dumnezeu. Uităm prea ușor făgăduința lui Hristos: „Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel care M’a trimis, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s’a mutat din moarte la viaţă.” (Ioan 5, 24) Aceste cuvinte nu ne dau sentimentul victoriei fiindcă nu suntem suficient de dedicați nici în tânjirea noastră după biruința lui Dumnezeu, nici în credința noastră.

Și totuși judecata este veste bună. Ea cuprinde promisiunea că Domnul va veni și-Și va aduna copiii și nu va mai fi nicio suferință și niciun rău nu va mai exista. Dar este o veste bună și într-un alt sens, mai surprinzător: din Biblie reiese limpede faptul că nu vom fi judecați după standarde omenești; măsura după care vom fi judecați este afirmația absolută a lui Dumnezeu că numai iubirea contează.

Scara de valori a lui Dumnezeu reprezintă o mărturie a faptului că vocația noastră este să fim după asemănarea lui Dumnezeu și că tot ceea ce este mai mic decât aceasta nu este vrednic de om.

Pildele lui Hristos despre judecată nu se referă prea mult la a face, cât la a fi. În centrul judecății se află credința: oare nu Domnul Însuși spune „Cel ce va crede se va mântui”?

Dar dreptatea nu va fi împlinită conform regulilor omenești ale răsplătirii după faptă, căci „avem Mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos, Cel-Drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre.” (1 Ioan 2, 1-2) [Atunci] înaintea cuia va trebui să ne înfățișăm? Cine ne va osândi? Doi martori vor sta împotriva noastră în Ziua Domnului – conștiința noastră și Cuvântul lui Dumnezeu. „Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, cât încă mai eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul pe aceea a slujbaşului şi să fii aruncat în temniţă; adevăr îţi spun: nu vei ieşi de acolo până nu vei fi dat şi cel din urmă ban.” (Matei 5, 25-26) Acest pârâș este conștiința noastră și cuvântul lui Dumnezeu, care este adevăr și viață, dar pe care noi încă îl respingem cu atât de multă nepăsare. „Iar judecata, aceasta este: că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele.” (Ioan 3, 19)

Pilda oilor și a caprelor (Matei 25, 31-46) ne spune ceva esențial, nu despre moarte, osândă sau mântuire, ci despre viață: Dumnezeu nu-i întreabă nici pe păcătoși, nici pe drepți ceva despre convingerile lor sau despre cum au respectat rânduielile liturgice; tot ceea ce Domnul apreciază este gradu omeniei lor: „Am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M’aţi primit; gol, şi M’aţi îmbrăcat; bolnav, şi M’aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.” Dacă ai fost om cu adevărat și în chip înțelept, atunci ești pregătit să pășești pe tărâmul dumnezeiesc, să fii părtaș la ceea ce este a lui Dumnezeu, fiindcă nimic altceva nu este Viața Veșnică decât chiar viața lui Dumnezeu pe care El o împărtășește făpturilor Sale. Fiindcă am fost vrednici de pământ, vom putea trăi viața Raiului, împărtășindu-ne de firea lui Dumnezeu, plini de Duhul Său.

(mitr. Antonie de Suroj)