Din Epistola către Evrei a Sf. Ap. Pavel (10, 35-39; 11, 1-7)

35. Aşadar, nu vă lepădaţi încrederea, aceasta având o mare răsplată.
36. Fiindcă nevoie aveţi de răbdare, pentru ca făcând voia lui Dumnezeu să vă bucuraţi de făgăduinţă.
37. Că încă puţin, foarte puţin, şi Cel ce va să vină va veni şi nu va’ntârzia;
38. cel drept al Meu din credinţă va trăi; dar dacă se dă deoparte, sufletul Meu nu va binevoi întru el.
39. Noi însă nu suntem din cei ce se dau deoparte spre pieire, ci din cei ce cred spre dobândirea sufletului.
1. Or, credinţa e fiinţarea celor nădăjduite, dovada lucrurilor celor nevăzute.
2. Că prin ea primit-au cei vechi bună mărturie.
3. Prin credinţă înţelegem noi că printr’un cuvânt al lui Dumnezeu întemeiatu-s’au lumile, cele ce se văd alcătuindu-se astfel din cele ce nu par.
4. Prin credinţă I-a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain, prin ea primit-a el mărturie că este drept, Însuşi Dumnezeu mărturisind despre darurile lui, şi prin ea el încă vorbeşte, deşi a murit.
5. Prin credinţă a fost strămutat Enoh ca să nu vadă moartea şi n’a fost găsit, pentru că Dumnezeu îl strămutase; căci mai’nainte de strămutare avut-a el mărturie că I-a bineplăcut lui Dumnezeu.
6. Or, fără credinţă nu-i cu putinţă să fim bineplăcuţi; fiindcă cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există şi că răsplătitor Se face celor ce-L caută.
7. Prin credinţă, luând Noe dumnezeiască înştiinţare despre cele ce încă nu se vedeau, cu evlavie a alcătuit o corabie spre mântuirea casei sale; şi prin ea a osândit el lumea şi a devenit moştenitor al dreptăţii celei după credinţă.

Din Sfânta Evanghelie după Marcu(9, 10-16)

10. Iar ei au păzit cuvântul, întrebându-se între ei: „Ce înseamnă a învia din morţi?…”.
11. Şi L-au întrebat pe El, zicând: „De ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?”
12. Iar El le-a răspuns: „Într’adevăr, Ilie vine mai întâi şi pe toate le va aşeza din nou. Şi cum este scris despre Fiul Omului?: că va să pătimească multe şi să fie defăimat?
13. Dar vă spun Eu vouă că Ilie a şi venit, şi ei i-au făcut toate câte-au vrut, aşa cum s’a scris despre el”.
14. Şi venind ei la ucenici, au văzut mulţime mare împrejurul lor şi pe cărturari luându-se la întrebări cu ei.
15. Şi de’ndată ce L-a văzut, mulţimea a fremătat şi a alergat să I se închine.
16. Şi El i-a întrebat pe cărturari: „Despre ce vă luaţi la întrebări cu ei?”

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Istoria îşi urmează cursul şi hotărăşte implacabil, s-ar părea, evenimentele particulare. Cât n-a pregătit Dumnezeu omenirea pentru primirea Mântuitorului!… Până la urmă, a venit cel mai apropiat dintre cei ce L-au proorocit, Ioan, şi ce-a ieşit? Cu Ioan „au făcut ce-au vrut”; şi Fiul Omului a fost batjocorit şi chinuit. Cursul evenimentelor nu a putut fi întrerupt: el şi-a luat dreptul său. Aşa trage mereu toate după sine cursul istoriei. Acum se pune întrebarea: „Unde e libertatea? Şi ce fel de libertate este asta, dacă lucrurile decurg în acest fel? Nu e decât o iluzie”. Aşa gândesc de obicei fataliştii; însă această curgere a evenimentelor nu este dirijată decât în aparenţă; în realitate, toate evenimentele din lumea omenească, atât generale cât şi particulare, sunt rodul acţiunilor libere ale omului. Starea generală decurge astfel fiindcă aşa vrea majoritatea, iar starea particulară intră în acord cu majoritatea, fiindcă aşa vrea cutare şi cutare individ. Avem dovada în faţă: în sânul unei stări generale rele putem afla aspecte particulare bune, şi în sânul unui bine general putem afla aspecte particulare rele. Şi mai mult: în sânul unei stări generale temeinic închegate a lucrurilor se nasc aspecte particulare care, crescând şi întărindu-se din ce în ce mai mult, răstoarnă starea generală de mai înainte şi îi iau locul. Aceste aspecte particulare sunt însă rodul libertăţii. Ce are creştinismul în comun cu caracterul general al vremii în care s-a născut? El a fost semănat de o mână de oameni care nu erau ieşiţi din cursul implacabil al istoriei; i-a atras pe cei care l-au dorit, s-a întărit şi a devenit o problemă generală a omenirii de atunci. Şi totuşi, el a fost rodul libertăţii. La fel şi în direcţia cea rea: cum s-a pervertit Apusul? Singur, de voia lui s-a pervertit: în locul Evangheliei au început să înveţe cele ale păgânilor şi să împrumute obiceiurile lor şi aşa s-au pervertit. La fel va fi şi la noi: am început să luăm lecţii de la Apusul care a apostat de la Hristos Domnul şi am adus la noi duhul lui. Totul se va sfârşi prin aceea că vom cădea, asemenea lui, din adevăratul creştinism. Dar toate acestea nu împiedică în nici un fel lucrarea libertăţii: dacă vom vrea, vom goni întunericul venit din Apus; dacă nu, fireşte că ne vom scufunda în el.