Din Epistola către Evrei a Sf. Ap. Pavel (10, 1-8)

1. Într’adevăr, având doar umbra bunurilor viitoare, şi nu chipul însuşi al lucrurilor, cu aceleaşi jertfe care ne’ncetat se aduc an după an, legea nu-i poate niciodată face desăvârşiţi pe cei ce se apropie.
2. Altfel, n’ar fi încetat ele oare să mai fie aduse, de vreme ce, odată curăţiţi, cei ce slujesc n’ar mai avea nici o conştiinţă a păcatelor?
3. Dimpotrivă, prin ele în fiecare an se face amintirea păcatelor,
4. şi aceasta, pentru că-i cu neputinţă ca sângele de tauri şi de ţapi să înlăture păcatele.
5. Iată de ce, intrând El „Hristos” în lume, zice: Jertfă şi prinos n’ai voit, dar mi-ai întocmit un trup;
6. arderi-de-tot şi jertfe pentru păcat nu Ţi-au plăcut.
7. Atunci am zis: Iată, vin! – scris este despre mine în sulul cărţii –, ca să fac voia Ta, Dumnezeule.
8. Zicând mai sus că jertfă şi prinoase şi arderile-de-tot şi jertfele pentru păcat n’ai voit, nici nu Ţi-au plăcut – cele ce se aduc după lege –;

Din Sfânta Evanghelie după Marcu(8, 30-34)

30. Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El.
31. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învie.
32. Şi cuvântul acesta îl spunea pe faţă. Şi Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească.
33. Dar El, întorcându-se şi privind la ucenicii Săi, l-a certat pe Petru şi i-a zis: „Mergi înapoia Mea, Satano!, că tu nu le cugeţi pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor”.
34. Şi chemând la Sine mulţimea, laolaltă cu ucenicii Săi, le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Chemând pe oameni să-L urmeze luându-şi crucea, Domnul arată, totodată, calea de urmat, îndepărtând piedicile cele mai însemnate ce se ridică înaintea ei – piedici nu din afară, ci lăuntrice, înrădăcinate în inima omului. Înţelesul cuvintelor lui este acesta: „Vrei să vii după mine? În primul rând, nu te cruţa, fiindcă cine se va cruţa pe sine, acela se va pierde; în al doilea rând, nu te lăsa înlănţuit de lăcomie, fiindcă <<ce folos va avea omul dacă va câştiga întreaga lume, iar sufletul său şi-l va pierde?>>. În al treilea rând, să nu-ţi pese de ceea ce vor spune sau de felul în care te vor privi ceilalţi: <<Fiindcă cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, împreună cu sfinţii îngeri>>”. Cruţarea de sine, lăcomia şi ruşinarea de oameni sunt cele mai însemnate lanţuri care ţin pe om în viaţa neplăcută lui Dumnezeu, pe calea patimilor şi a păcatului. Acestea sunt piedicile de căpetenie în calea întoarcerii păcătosului la Dumnezeu; mai ales împotriva lor se duce lupta duhovnicească în omul care se pocăieşte şi în cel care a început deja să facă roadele pocăinței. Atâta vreme cât aceste fire nu sunt încă tăiate, în viaţa creştină din noi nu se poate pune nădejde: ea este plină de poticniri şi căderi, dacă nu totdeauna văzute, cel puţin lăuntrice. Aşadar, fiecare să se cerceteze bine pe sine şi dacă află vreunul din lanţurile pomenite, să se îngrijească a se dezlega din el; altminteri, să nu tragă nădejde că se va ridica la înălţimea desăvârşirii în Hristos, chiar dacă pe dinafară pare foarte vrednic.