Doamne, nimeni nu știe
cum s-o numească
pe Maica Ta!
Să o numim „fecioară”?
Iată, aici e Pruncul.
Să o numim „femeie”?
Dar ea nu a cunoscut bărbat.
Doamne, nici pe Maica Ta
nu o putem cuprinde cu mintea;
atunci cum să Te cuprindem pe Tine?
Cu adevărat, ea singură
Îți este Maică;
și soră, împreună cu toți;
și mireasă,
împreună cu toate inimile curate.
O, Frumusețe a Maicii Tale,
Tu Însuți cu toate podoabele
ai împodobit-o!

Încă înainte de a veni Tu,
ea mireasă Ți-a fost, după fire.
Și într-un chip suprafiresc
a zămislit, după
care ai venit Tu, Cel Sfânt.
Și fecioară a rămas,
născându-Te pe Tine
într-un chip prea sfânt.
Născându-Te, Maria
a dobândit și cele
ale femeilor nuntite:
mai presus de fire
a zămislit
și împotriva firii
sânul ei s-a umplut de lapte!
Dintr-odată ai prefăcut
pământul prea însetat
într-un izvor de lapte!
Purtându-Te pe Tine,
Munte prea mare,
Doamne, ușoară i-ai făcut povara!
Și Te-ai lăsat hrănit
ca să-i potolești foamea.
Și Te-a alăptat
pentru că așa voit-ai Tu: să-Ți fie sete.
Iar dacă Te-a îmbrățișat
pe Tine, Cărbunele aprins,
Doamne, sânul nu i l-ai stricat.
Minunată este Maica Ta:
Domnul intră în sânul ei
și se face rob.
Vine Cuvântul
și în sânul ei a tăcut;
Trăsnetul intră în sânul ei
și amuțește;
Păstorul vine
și, iată, în sânul ei
se face Miel
și dă glas născându-Se.
Căci sânul Maicii Tale, Doamne,
a răsturnat rânduielile:
Ziditorul a toate
a intrat bogat
și a ieșit sărac.
A intrat Cel Prea Înalt
și a ieșit umil;
A intrat Strălucirea
și a ieșit în veșmânt
vrednic de milă.
Iată, a intrat Cel Puternic
și în sânul ei
a îmbrăcat veșmântul fricii;
Dăruitorul tuturor
a venit să cunoască foamea.
Cel ce-i adapă pe toți
a venit să cunoască setea.
Gol și despuiat
a ieșit Cel ce-i îmbracă pe toți.
Binecuvântată fie porumbița
care a purtat pe Vultur
pentru noi.
Te lăudăm,
Doamne a toate,
Cel care faci să fie totul
atât de ușor!