Din Epistola întâi către Timotei a Sf. Ap. Pavel (4, 4-16)

4. fiindcă tot ce a făcut Dumnezeu este bun, şi nimic nu e de lepădat dacă se ia cu mulţumire:
5. căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
6. Punându-le pe acestea înaintea fraţilor, vei fi bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănit cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia i-ai urmat.
7. Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti fereşte-te. Întrece-te zilnic în credinţa cea bună;
8. căci zilnica’ntrecere trupească e’ntru puţin folositoare, dar credinţa cea bună e folositoare’ntru totul, având ea făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.
9. Vrednic de crezare e cuvântul, şi de toată primirea;
10. fiindcă spre aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, că ne-am pus nădejdea’n Dumnezeul-Cel-Viu, Care este Mântuitor al tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor.
11. Pe acestea porunceşte-le şi învaţă-le.
12. Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; dimpotrivă, fă-te credincioşilor pildă în cuvânt, în purtare, în iubire, în duh, în credinţă, în curăţie.
13. Până ce voi veni eu, îndeletniceşte-te cu citirea, cu îndemnul, cu învăţarea.
14. Nu nesocoti harul care este întru tine, care ţi s’a dat prin profeţie cu punerea mâinilor preoţimii.
15. Pe acestea pune-le la inimă; de acestea ţine-te, pentru ca propăşirea ta să le fie vădită tuturor.
16. Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătura ta; stăruie în ele, căci făcând aceasta te vei mântui – şi pe tine, şi pe cei ce te ascultă.

Din Sfânta Evanghelie după Luca (16, 15-18; 16, 1-4)

15. Şi el le-a zis: „Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi înşivă drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.
16. Legea şi profeţii au fost până la Ioan; de atunci încoace se binevesteşte împărăţia lui Dumnezeu şi fiecare o ia prin asalt.
17. Dar mai lesne este să treacă cerul şi pământul decât din lege să cadă o cirtă.
18. Oricine-şi lasă femeia şi ia alta, săvârşeşte adulter; şi cel ce o ia pe cea lăsată de bărbat, adulter săvârşeşte.
1. Şi le-a zis ucenicilor Săi: „E cu neputinţă ca poticnirile să nu vină, dar vai aceluia prin care ele vin:
2. mai bine i-ar fi dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi s’ar arunca în mare decât să-i fie piatră de poticnire unuia din aceştia mici.
3. Luaţi aminte la voi înşivă! De-ţi va greşi fratele tău, ceartă-l!; şi dacă se va pocăi, iartă-l.
4. Şi chiar dacă-ţi va greşi de şapte ori într’o zi şi de şapte ori se va întoarce la tine, zicând: Mă pocăiesc!, iartă-l”.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

„E cu neputinţă ca poticnirile să nu vină, dar vai aceluia prin care ele vin!” Asta înseamnă că nu putem trăi după bunul plac: trebuie să luăm seama, nu cumva să smintim pe cineva. Raţiunea se trufeşte şi ei nu-i pasă de nimeni, însă în jur pricinuieşte sminteală cu fapta, dar mai ales cu vorba. Sminteala creşte şi sporeşte nenorocirea care-l aşteaptă pe cel ce o pricinuieşte, însă acesta nu simte şi înmulţeşte smintelile. Încă e bine că ameninţarea lui Dumnezeu împotriva smintelilor nu se împlineşte, îndeobşte, aici pe pământ, căci El aşteaptă îndreptarea păcătosului; împlinirea ei se amână pentru ceasul judecăţii şi răsplătirii; numai atunci vor simţi cei care fac sminteli cât de mare este acest păcat. Aici, mai nimeni nu se gândeşte dacă va sminti sau nu va sminti prin faptele sau cuvintele sale pe cei ce-l înconjoară. Sunt două păcate foarte mari înaintea lui Dumnezeu, dar pe care oamenii le socotesc neînsemnate: smintirea aproapelui şi osândirea. După cuvântul Domnului, pentru cel prin care vine sminteala ar fi mai bine să nu mai trăiască, iar cel ce osândeşte este deja osândit. Nici smintitorul, nici cel ce osândeşte nu se gândesc însă la acest lucru şi nu le-ar trece prin cap să-şi recunoască vreo vinovaţie de acest fel. Ce orbire ne împresoară, de fapt, şi cum umblăm cu nepăsare prin mijlocul umbrei morţii!