Rugăciune a Sf. Isaac Sirul
Doamne, dă-mi să primesc simțirea puterii din cuvintele Scripturii. Amin.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola către filipeni a Sf. Ap. Pavel (4, 10-23)

10. Mult m’am bucurat în Domnul că din nou a’nflorit purtarea voastră de grijă pentru mine – aşa cum, de altfel, o şi aveaţi, numai că v’a lipsit prilejul.
11. N’o spun fiindcă aş duce lipsă, căci eu m’am deprins să mă îndestulez cu ceea ce am.
12. Ştiu şi să fiu smerit, ştiu şi să am de prisos, în orice şi’n toate m’am învăţat să fiu şi sătul, şi flămând, şi să am de prisos, şi să duc lipsă.
13. Pe toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întăreşte.
14. Bine-aţi făcut însă c’aţi luat parte la necazul meu.
15. Dar şi voi înşivă ştiţi, Filipenilor, că la începutul Evangheliei, când am plecat eu din Macedonia, în afară de voi singuri nici o Biserică nu s’a făcut părtaşă cu mine prin dare şi primire de daruri pe seama mea.
16. Că şi’n Tesalonic, o dată – ba de două ori – mi-aţi trimis ceea ce-mi era de trebuinţă.
17. Nu că eu caut darul, dar caut câştigul care prisoseşte pe seama voastră.
18. Am de toate şi am şi de prisos; m’am îndestulat primind de la Epafrodit cele ce mi-aţi trimis, miros cu bună mireasmă, jertfă primită, bine-plăcută lui Dumnezeu.
19. Iar Dumnezeul meu să’mplinească toate trebuinţele voastre după bogăţia Sa, cu slavă, întru Hristos Iisus.
20. Iar lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, slavă în vecii vecilor! Amin.
21. Îmbrăţişaţi-l pe fiecare dintre sfinţii întru Hristos Iisus. Pe voi vă îmbrăţişează fraţii care sunt împreună cu mine.
22. Vă îmbrăţişează toţi sfinţii, mai ales cei din casa cezarului.
23. Harul Domnului Iisus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.

Din Sfânta Evanghelie după Luca (7, 36-50)

36. Iar unul din farisei L-a rugat să mănânce cu el. Şi, intrând în casa fariseului, a stat la masă.
37. Şi iată că era în cetate o femeie păcătoasă; şi aflând că El stă la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir
38. şi stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând a’nceput să-I ude cu lacrimi picioarele, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi-I săruta picioarele şi le ungea cu mir.
39. Şi văzând fariseul care-L chemase, şi-a zis în sine: „Dacă acesta ar fi profet, ar şti cine este şi ce fel de femeie este aceasta care se atinge de el, că este păcătoasă…”.
40. Şi răspunzând Iisus, i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva”. Iar el I-a zis: „Spune, învăţătorule!”
41. „Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.
42. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?”
43. Răspunzând Simon, a zis: „Cred că acela căruia i-a iertat mai mult”. Iar El i-a zis: „Drept ai judecat”.
44. Şi întorcându-Se către femeie, i-a zis lui Simon: „O vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi cu părul capului ei le-a şters.
45. Tu sărutare nu mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n’a încetat să-Mi sărute picioarele.
46. Tu cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.
47. De aceea îţi spun: Iertate sunt păcatele ei cele multe, fiindcă mult a iubit. Iar cui i se iartă puţin, puţin iubeşte”.
48. Şi i-a zis ei: „Iertate îţi sunt păcatele!”
49. Şi cei ce şedeau împreună la masă au început să zică în sinea lor: „Cine este acesta, care şi iartă păcate?”
50. Şi i-a spus femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!”

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Pentru ce Simon fariseul Îl cinsteşte pe Domnul şi-L pofteşte la sine, însă văzându-L că o îngăduie cu bunăvoinţă pe păcătoasă, se sminteşte şi începe să cugete: „Dacă ar fi prooroc…”? Grija lui era îndreptată spre primirea oaspeţilor şi din pricina grijilor lumeşti părăsise dreapta cugetare asupra rânduielilor dumnezeieşti. Aceste două tărâmuri – lumesc şi duhovnicesc – nu se potrivesc deloc ca însuşiri şi legi. Până la urmă, mintea noastră va începe să judece după legile aceleia dintre ele cu care se îndeletniceşte mai mult. După rânduielile lumeşti, cu o păcătoasă învederată nu trebuie să ai de-a face; aşa gândeşte şi Simon, uitând că pocăinţa îi face pe toţi curaţi şi îi pune pe păcătoşi deopotrivă cu drepţii. El socoteşte ca păcătoasei nu i se cuvenea să stea acolo, iar Mântuitorul nu o alungă pentru că nu ştie cine e ea; acest gând a născut îndată un altul: „Dacă nu ştie, atunci ce fel de prooroc este?”. Nu a spus asta cu glas tare, ci numai a gândit-o; la arătare n-a apărut la el nici o schimbare, nici nu s-a întrevăzut în purtarea lui de bună gazdă, însă Domnul i-a citit inima şi i-a dat o lecţie pe măsură: i-a dat de înţeles că în jurul Lui este loc şi pentru păcătoşi, şi că păcătoasa, lipindu-se de El cu inima, I-a dat mai multă cinstire decât Simon numai cu ospătarea. Faptele din afară insuflă omului simţământul neplăcut lui Dumnezeu că este drept, iar luarea aminte la cele lăuntrice păstrează pururea în el simţământul netrebniciei sale înaintea Domnului, Care ştie toate.