Din Epistola către Filipeni a Sf. Ap. Pavel (2, 24-30)

24. Sunt însă încredinţat în Domnul că eu însumi voi veni în curând.
25. Am socotit că-i de trebuinţă să vi-l trimit pe Epafrodit, fratele meu şi împreună-cu-mine-lucrător şi împreună-cu-mine-luptător, dar şi trimisul vostru şi slujitorul trebuinţelor mele,
26. de vreme ce vă dorea pe toţi şi era neliniştit, fiindcă aţi auzit că a fost bolnav.
27. Şi’ntr’adevăr a fost bolnav aproape de moarte; dar Dumnezeu a avut milă de el – şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să nu am întristare peste’ntristare.
28. Aşadar, mă grăbesc să vi-l trimit îndărăt, pentru ca voi, văzându-l, din nou să vă bucuraţi, iar eu să fiu mai puţin întristat.
29. Primiţi-l dar întru Domnul cu toată bucuria; şi pe cei ca el întru cinstire să-i aveţi,
30. fiindcă de dragul lucrării lui Hristos a fost el până aproape de moarte, punându-şi viaţa în primejdie ca să’mplinească lipsa voastră în a mă sluji pe mine.

Din Sfânta Evanghelie după Luca (6, 46-49; 7, 1)

46. Şi de ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne!, şi nu faceţi ce vă spun?
47. Tot cel ce vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă:
48. Este asemenea omului care, zidindu-şi o casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră; şi venind apele mari, puhoiul a izbit în casa aceea, dar n’a putut s’o clintească, fiindcă era bine zidită pe piatră.
49. Iar cel ce aude dar nu face, asemenea este omului care şi-a zidit casa pe pământ fără temelie; şi puhoiul a izbit-o şi ea de’ndată a căzut; şi mare a fost prăbuşirea casei aceleia”.
1. După ce Şi-a sfârşit toate cuvintele în auzul poporului, a intrat în Capernaum.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

„Pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun?” Pentru ce Îl numesc oamenii pe Hristos Domn, dar nu fac voia Domnului, adică de ce nu recunosc prin fapte stăpânirea Lui? Pentru că-l numesc Domn doar cu limba, nu şi cu inima. Dacă inima ar rosti: „Doamne, Tu eşti Domnul meu”, ar fi gata pe deplin să se supună Celui pe care-L mărturiseşte Domn; dar întrucât nu se întâmplă aşa, faptele se împotrivesc vorbelor, căci ele sunt întotdeauna pe măsura inimii. Dar cum? Nu trebuie să strigăm: „Doamne! Doamne!”? Nu, nu-i vorba de asta. Trebuie să adaugi la cuvântul din afară şi cuvântul lăuntric – simţirea şi starea inimii. Şezi şi cugetă la Domnul şi la tine însuţi: cine e Domnul şi cine eşti tu; ce a făcut şi face Domnul pentru tine, pentru ce trăieşti şi unde vei ajunge după moarte… Vei ajunge îndată la încredinţarea că n-ai altceva de făcut decât să împlineşti voia Domnului în întregime, neabătut; pentru noi altă cale nu-i. Această încredinţare te va face să fii gata a împlini cu fapta ceea ce rosteşti cu cuvântul. Astfel vei ajunge să simţi nevoia ajutorului de sus, iar de aici ia naştere rugăciunea: „Doamne, Doamne! Ajută-mă şi dăruieşte-mi puterea de a umbla întru voia Ta”. Şi strigarea ta către Domnul va fi plăcută înaintea Lui.