Din Epistola Întâi către Corinteni a Sf. Ap. Pavel (15, 39-45)

39. Nu toate trupurile sunt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul păsărilor şi altul este trupul peştilor.
40. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti.
41. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.
42. Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;
43. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere;
44. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.
45. Precum şi este scris: «Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă»;

Din Sfânta Evanghelie după Luca (4, 31-36)

31. Şi S-a coborât la Capernaum, cetate a Galileii, şi îi învăţa sâmbăta.
32. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere.
33. Iar în sinagogă era un om, având duh de demon necurat, şi a strigat cu glas tare:
34. Lasă! Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.
35. Şi l-a certat Iisus, zicând: Taci şi ieşi din el. Iar demonul, aruncându-l în mijlocul sinagogii, a ieşit din el, cu nimic vătămându-l.
36. Şi frică li s-a făcut tuturor şi spuneau unii către alţii, zicând: Ce este acest cuvânt? Că porunceşte duhurilor necurate, cu stăpânire şi cu putere, şi ele ies.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

„Dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre” (In. 8, 24). „Nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi” (Fapte 4, 12). Avem nevoie să primim iertarea păcatelor şi n-o putem primi altfel decât prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, cu condiţia să nu dorim a stărui în deprinderile şi faptele păcătoase; fiindcă atunci când păcătuim, numai pe El Îl avem ca mijlocitor înaintea Tatălui. Cel ce şi-a dat cuvântul că se va înfrâna de la păcate trebuie să primească harul împreună-lucrător al Preasfântului Duh, iar acesta s-a pogorât pe pământ numai după ce Domnul, înălţându-Se, a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl şi se dă numai celui ce crede în această minunată iconomie a mântuirii noastre şi cu această credinţă se apropie de dumnezeieştile Taine rânduite prin Apostoli în Sfânta Biserică a Domnului. Aşadar, cel ce nu crede în Domnul aşa cum este El, nu poate fi curăţit de păcate. Necurăţindu-se de păcate, va şi muri în ele; iar murind în ele va fi şi judecat după întreaga lor greutate. Cel ce vrea să facă bine cuiva cu facere de bine care rămâne în veci, să îl călăuzească în credinţa în Domnul, în credinţa cea adevărată, care nu îngăduie filozofări deşarte şi clătinări. Iar cei care strică făţiş sau pe ocolite credinţa în Domnul trebuie socotiţi ca răufăcători a căror nelegiuire rămâne în veci, fiindcă ei pricinuiesc un rău pe care nimic nu-l poate îndrepta şi a cărui putere se întinde pe întreaga veşnicie. Nu îi poate îndreptăţi neştiinţa, întrucât cum este cu putinţă să nu cunoşti acel adevăr care este învederat întregii lumi? Nu îi îndreptăţesc părutele lor argumente, căci dacă îi iei la bani mărunţi, puterea lor va începe îndată să se clatine şi se va dovedi că alt sprijin nu poate fi pentru oameni afară de credinţa în Domnul. Se leapădă de credinţă cei care nu cercetează cum se cuvine temeiurile şi credinţa şi învăţăturile care se ţin. Cercetând în amănunţime condiţiile trebuincioase mântuirii, ajungem la convingerea că ele pot fi împlinite numai cu ajutorul lui Dumnezeu Care S-a întrupat, a murit pe cruce şi a trimis pe pământ pe Duhul Sfânt. Aici este esenţa credinţei creştine. Cel care crede asta cu adevărat nu va muri nicicum în păcatele sale, fiindcă poartă în sine acea putere care aduce miluirea; iar cel care nu crede este deja osândit, fiindcă poartă în sine însuşi osândirea.