Din Epistola a doua către Corinteni a Sf. Ap. Pavel (8, 7-15)

7. Ci precum întru toate prisosiţi – în credinţă, în cuvânt, în cunoştinţă, în toată sârguinţa, în iubirea voastră către noi – aşa şi’n acest dar să prisosiţi.
8. N’o spun ca pe o poruncă, ci ca prin sârguinţa altora să pun la’ncercare şi curăţia iubirii voastre.
9. Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Iisus Hristos; că El, bogat fiind, a sărăcit de dragul vostru, pentru ca voi prin sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi.
10. Şi’n această privinţă vă dau un sfat: că aceasta vă este de folos vouă, cei ce încă de anul trecut aţi început nu numai să faceţi, ci şi să voiţi.
11. Duceţi dar acum fapta până la capăt, aşa încât ardoarea voastră de a voi să fie tot una cu aceea de a şi îndeplini din ceea ce aveţi.
12. Căci dacă e vorba de ardoare, ea e bineprimită după cât are cineva, nu după cât nu are.
13. Nu e vorba de a-i uşura pe alţii împovărându-vă pe voi, ci, deopotrivă,
14. prisosul vostru în ceasul de acum să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosul lor să împlinească lipsa voastră; aşa se face potrivirea,
15. precum este scris: Celui cu mult nu i-a prisosit, şi celui cu puţin nu i-a lipsit.

Din Sfânta Evanghelie după Marcu (3, 6-12)

6. Şi ieşind, fariseii au făcut îndată sfat cu irodianii împotriva Lui, ca să-l piardă.
7. Iar Iisus a plecat înspre mare împreună cu ucenicii Săi şi L-a urmat mulţime multă din Galileea şi din Iudeea
8. şi din Ierusalim şi din Idumeea şi de dincolo de Iordan şi dimprejurul Tirului şi al Sidonului; mulţime multă care, auzind câte făcea, a venit la El.
9. Şi le-a spus ucenicilor Lui să I se pună la îndemână o corăbioară; aceasta, din pricina mulţimii, ca să nu-L îmbulzească;
10. fiindcă pe mulţi îi vindecase, de aceea năvăleau asupră-I, pentru ca toţi câţi erau în suferinţă să se atingă de El.
11. Şi duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înainte-I şi strigau, zicând: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”.
12. Şi El mult le certa, ca să nu-L facă ele cunoscut.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Domnul oprea pe oameni şi pe demoni să Îl laude în timpul petrecerii Sale pe pământ, însă cerea ca oamenii să creadă în El şi să plinească poruncile lui Dumnezeu. Aceeaşi lege e în vigoare la Domnul şi acum, aceeaşi va fi în vigoare şi la Judecată: „Nu tot cel ce Îmi zice Doamne, Doamne va intra în Împărăţia Cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Care este în ceruri” (Matei 7, 21). Drept aceea, în biserică încep să cânte: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu”, şi sfârşesc cu „Vindecă sufletul meu… învaţă-mă să fac voia Ta”. Fără de asta, slava adusă lui Dumnezeu nu are nici un preţ. Ea nici nu iese atunci din suflet, ci este rostită doar cu gura, prin cuvinte străine, drept care Domnul nu ia aminte la ea. Trebuie să facem astfel ca ceilalţi să vadă faptele noastre şi să laude pe Domnul, aşa încât viaţa noastră să fie o laudă adusă lui Dumnezeu, fiindcă El este Cel ce lucrează toate în toţi, numai să nu-L împiedici; la El se suie şi lauda pentru faptele bune. Fiecare trebuie să devină bună mireasmă a lui Hristos; atunci, şi fără laude va fi o necontenită slavoslovire a Domnului. Floarea de trandafir nu are glas, însă mireasma ei se răspândeşte până departe, în tăcere; aşa se cade să trăiască şi toţi creştinii.