Din Epistola Întâi către Corinteni a Sf. Ap. Pavel (5, 9-13; 6, 1-11)

9. V’am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii;
10. nu pe de-a’ntregul cu desfrânaţii acestei lumi, sau cu lacomii şi hrăpitorii, sau cu închinătorii la idoli, că altfel ar trebui să ieşiţi din lume;
11. dar acum v’am scris să nu vă amestecaţi cu vreunul care, deşi numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau hrăpitor. Cu unul ca acesta nici să nu mâncaţi.
12. Căci ce-am eu cu cei din afară, ca să-i judec eu? Iar pe cei dinlăuntru, nu-i judecaţi voi?
13. Pe cei din afară însă îi va judeca Dumnezeu. Pe cel rău scoateţi-l din mijlocul vostru!
1. Dacă cineva dintre voi are o pâră împotriva altuia, îndrăzneşte el să se judece în faţa celor nedrepţi şi nu în faţa celor sfinţi?
2. Oare nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă voi sunteţi judecătorii lumii, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucrurile cele mai neînsemnate?
3. Nu ştiţi oare că noi vom judeca îngeri? Cu cât mai mult, lucruri din viaţa aceasta!
4. Care va să zică, dacă voi aveţi de judecat lucruri din viaţa aceasta, tocmai pe cei mai puţin preţuiţi în Biserică îi puneţi să vă judece!…
5. O spun spre ruşinea voastră. Oare’ntre voi nu-i nici un om înţelept care să poată judeca între frate şi frate?
6. Ci frate cu frate se judecă, şi aceasta în faţa necredincioşilor?!…
7. Negreşit, însuşi faptul că aveţi judecăţi unii cu alţii este o înfrângere pentru voi. De ce nu suferiţi mai degrabă nedreptatea? de ce nu răbdaţi mai degrabă paguba?
8. Dar voi înşivă faceţi nedreptate şi aduceţi pagubă; şi aceasta, fraţilor!…
9. Nu ştiţi oare că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici stricaţii de tot felul, nici sodomiţii,
10. nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii sau hrăpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
11. Şi aşa eraţi voi, unii. Dar v’aţi spălat, dar v’aţi sfinţit, dar v’aţi îndreptăţit întru numele Domnului Iisus Hristos şi întru Duhul Dumnezeului nostru.

Din Sfânta Evanghelie după Matei (13, 54-58)

54. Şi venind în patria Sa, îi învăţa în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: „De unde are el înţelepciunea aceasta şi puterile?
55. Oare nu este acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama sa Maria şi fraţii săi Iacob şi Iosif şi Simon şi Iuda?
56. Şi surorile lui, oare nu sunt toate la noi? Deci, de unde are el toate acestea?”…
57. Şi se poticneau întru El. Iar Iisus le-a zis: „Un profet nu e dispreţuit decât în patria sa şi în casa lui”.
58. Şi n’a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Nazarinenii n-au crezut în cuvântul Domnului fiindcă, trăind printre ei, El nu avea în starea Sa din afară o strălucire atrăgătoare şi măreţie pe care omul s-ar fi simţit, chiar fără voia sa, îndemnat să o cinstească. „Noi Îl ştim cine este, ziceau ei, nu poate fi în El ceva mai presus de fire”. Aceasta, totuşi, nu L-a făcut pe Domnul să ia un chip măreţ, ci a rămas tot timpul nespus de simplu la înfăţişare; Apostolii, mai apoi, umblau la fel, ca de altfel toţi adevăraţii lor următori şi ucenici. De ce aşa? Pentru că nu se poate afla vreo strălucire a înfăţişării care să fie pe măsura luminii vieţii în Iisus Hristos; şi s-a recunoscut că mai bine e să ai o înfăţişare cât se poate de umilă, ca aceasta să nu aducă îngrădire lăuntricului, cel ce are ochi să privească drept la acesta din urmă (lăuntrul inimii), neluând aminte la cea dintâi (înfăţişarea din afară). Sfântul Apostol Pavel a spus aşa: „Avem comoara aceasta în vase de lut” (2 Cor. 4. 7). De am vedea cum arătau la înfăţişare cei înaintea cărora azi ne cucernicim şi pe care îi chemăm în rugăciunile noastre, nu ne-am crede privirilor, atât erau de simpli. Dar până în ziua de azi, cel care ştie ce este viaţa în Hristos Iisus, îşi leapădă înfăţişarea şi se întoarce cu totul către cele lăuntrice. Ca atare, cea dintâi se ofileşte, iar cele din urmă sporesc şi cresc. La mulţi se întâmplă chiar, că nimeni nu bagă de seamă această strălucire lăuntrică, nici măcar cel ce o are. Rău este ochiul omului: nici nu i se arată ceea ce este cu adevărat bun, atât timp cât poate să îl vatăme.