Din Epistola întâi către Corinteni a Sf. Ap. Pavel (6, 12-20)

12. Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate-mi sunt de folos. Toate-mi sunt îngăduite, dar eu nu voi fi stăpânit de ceva.
13. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate, dar Dumnezeu le va nimici – şi pe acesta ca şi pe acelea. Trupul însă nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.
14. Iar Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa.
15. Nu ştiţi oare că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua deci mădularele lui Hristos ca să fac din ele mădularele unei desfrânate? Să nu fie!
16. Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânată este un trup cu ea? Că vor fi – zice Scriptura – cei doi un trup.
17. Iar cel ce se lipeşte de Domnul este un duh cu El.
18. Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va face omul este în afară de trup; dar cel ce se desfrânează, păcătuieşte în trupul său.
19. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Cel ce este întru voi, Cel pe care de la Dumnezeu Îl aveţi?; şi că voi nu sunteţi ai voştri?:
20. căci cu preţ aţi fost cumpăraţi! Slăviţi-L dar pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu!

Din Sfânta Evanghelie după Luca (15, 11-32)

11. Şi a zis: „Un om avea doi fii.
12. Şi cel mai tânăr din ei i-a zis tatălui său: Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Şi el le-a împărţit averea.
13. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s’a dus într’o ţară’ndepărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări.
14. Şi după ce a cheltuit totul, s’a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă.
15. Şi ducându-se, s’a alipit de unul din locuitorii acelei ţări, iar acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii.
16. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea.
17. Dar venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!
18. Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, greşit-am Cerului şi faţă de tine;
19. nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.
20. Şi sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, tatăl său l-a văzut şi i s’a făcut milă şi, alergând, i-a căzut pe grumaz şi l-a sărutat.
21. Şi i-a zis fiul: Tată, greşit-am Cerului şi faţă de tine şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
22. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi-i degrabă haina cea mai scumpă şi-l îmbrăcaţi, şi inel puneţi-i pe mână, şi încălţăminte în picioare;
23. şi aduceţi viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l şi, mâncând, să ne veselim;
24. căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, pierdut era şi s’a aflat. Şi au început să se veselească.
25. Iar fiul lui cel mai mare era la ţarină. Şi când a venit şi s’a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri.
26. Şi chemând-o pe una din slugi, a întrebat: Ce sunt acestea?
27. Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.
28. Şi el s’a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl său, ieşind, îl ruga.
29. Iar el, răspunzând, i-a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei;
30. dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, pentru el ai înjunghiat viţelul cel îngrăşat…
31. Iar el i-a zis: Fiule, tu’ntotdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.
32. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s’a aflat”.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Despre ce nu ne vorbeşte duminica fiului risipitor! Vorbeşte şi despre tihna şi îndestularea din casa Tatălui Ceresc, şi despre smintita noastră avântare de sub ocrotirea părintească spre o libertate neînfrânată, şi despre îmbelşugarea moştenirii ce ne-a fost dată în ciuda nesupunerii noastre, şi despre nechibzuita ei cheltuire pe toate nimicurile, şi despre sărăcia cea mai de pe urmă la care am ajuns vieţuind aşa. Dar mai vorbeşte şi despre faptul că atunci când cineva se trezeşte şi, venindu-şi în sine, cugetă şi hotărăşte să se întoarcă la Tatăl Cel Mult-Milostiv, îndată ce se întoarce este primit cu dragoste şi repus la starea dintâi. Şi cine nu va afla aici învăţătură de folos? Dacă petreci în casa părintească, nu te arunca la libertate! Dacă ai fugit şi risipeşti moştenirea, opreşte-te cât mai degrabă. Dacă ai cheltuit totul şi ai sărăcit, hotărăşte-te cât mai degrabă să te întorci şi întoarce-te. Acolo te aşteaptă toată îngăduinţa, dragostea şi îndestularea de mai înainte. Ultimul pas este cel mai trebuincios, însă nu trebuie să te răsfeţi prea mult în nădejdea lui. Totul este spus pe scurt şi limpede. Vino-ţi în fire, scoală-te şi grăbeşte către Tatăl. Braţele Lui sunt deschise şi gata să te primească.