Din Apocalipsa Sf. Ap. Ioan (7)

1. După aceasta am văzut patru îngeri stând la cele patru colţuri ale pământului şi ţinând în frâu cele patru vânturi ale lui, pentru ca vânt să nu sufle pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.
2. Şi-am văzut un alt înger, care se ridica de la Soare-Răsare şi avea pecetea Viului Dumnezeu; el a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri cărora li s’a dat să vatăme pământul şi marea,
3. zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu-i vom pecetlui pe robii Dumnezeului nostru pe frunţile lor”.
4. Şi-am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi, din toate seminţiile fiilor lui Israel:
5. Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii de pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii;
6. din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Manase, douăsprezece mii;
7. din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii;
8. din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia lui Veniamin, douăsprezece mii de pecetluiţi.
9. După acestea, m’am uitat: şi iată, mulţime multă pe care nimeni nu putea s’o numere, din tot neamul şi „din toate” seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu ramuri de finic în mâinile lor
10. şi strigau cu glas mare, zicând: „Mântuirea Îi este Dumnezeului nostru Celui ce şade pe tron şi Mielului!”
11. Şi toţi îngerii stăteau împrejurul tronului şi al Bătrânilor şi al celor patru Fiinţe, şi au căzut pe feţele lor înaintea tronului şi I s’au închinat lui Dumnezeu,
12. zicând: „Amin! Binecuvântarea şi slava şi înţelepciunea şi mulţumirea şi cinstea şi puterea şi tăria fie-I Dumnezeului nostru în vecii vecilor. Amin!”
13. Iar unul dintre Bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în veşminte albe, cine sunt ei şi de unde-au venit?”
14. Şi eu i-am spus: „Domnul meu, tu o ştii”. Şi el mi-a spus: „Aceştia sunt cei ce vin din necazul cel mare; veşmintele şi le-au spălat şi le-au înălbit în sângele Mielului.
15. Iată de ce sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu, şi’n templul Său Îi slujesc ziua şi noaptea; şi Cel ce şade pe tron îi va sălăşlui în cortul Său:
16. nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici soarele nu se va mai prăvăli peste ei, şi nici o arşiţă.
17. Fiindcă Mielul Care stă’n mijlocul tronului îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii; şi Dumnezeu va şterge toată lacrima de pe ochii lor”.

Tâlcuirea Apocalipsei de la Sfinții Părinți până în zilele noastre,

pr. Ioan Sorin Uscă

Această pecetluire simbolică se inspiră din Iezechiel 9, unde un înger îi însemna pe frunte pe cei ce evitaseră idolatria, un semn care le permite să-şi salveze viaţa. După viziunea sufletelor care stau sub altar, cel puţin unii dintre credincioşi vor muri. În Apocalipsă, pecetea nu e un simbol al protecţiei de moarte, ci de protecţia în şi prin moarte. În ce constă această pecete nu ştim şi nici nu este necesar să aflăm. Este posibil ca ea să fie preascumpa cruce a Domnului, prin care vor putea fi deosebiţi credincioşii de necredincioşi şi apostaţi, sau pecetea martiriului pentru Hristos.

Zicând îi va paşte pe ei, arată că cei ce vor fi păscuţi de către Hristos, atunci nu se vor mai teme de năvala lupilor, pentru că lupii se vor trimite în focul cel nestins. Şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii: cei păscuţi de Hristos vor fi lângă izvoarele curate şi preadesfătate ale cunoştinţei de Dumnezeu celei mai presus de fire. Prin ape s-a arătat turnarea îmbelşugată a Duhului, cu care sfinţii se vor adăpa atunci cu prisosinţă întru bucurie şi întru veselie fără de sfârşit