Din Apocalipsa Sf. Ap. Ioan (4)

1. După aceasta m’am uitat: şi iată, o uşă era deschisă’n cer; şi glasul cel dintâi – cel pe care-l auzisem vorbind cu mine ca o trâmbiţă – mi-a zis: „Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce trebuie să fie după acestea!”
2. Îndată am fost în duh; şi iată, un tron era în cer; şi pe tron şedea Cineva.
3. Şi Cel care şedea semăna la vedere cu piatra de iasp şi de sardiu, iar de jur-împrejurul tronului era un curcubeu cu înfăţişarea smaraldului.
4. Şi’mprejurul tronului, douăzeci şi patru de tronuri; şi pe tronuri, şezând, douăzeci şi patru de Bătrâni îmbrăcaţi în veşminte albe; şi pe capetele lor, cununi de aur.
5. Şi din tron ieşeau fulgere şi glasuri şi tunete; şi’n faţa tronului ardeau şapte făclii de foc, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu.
6. Şi’n faţa tronului, ca o mare de sticlă asemenea cristalului. Şi’n mijlocul tronului şi’mprejurul tronului, patru Fiinţe pline de ochi dinainte şi dinapoi.
7. Şi Fiinţa cea dintâi, asemenea leului; a doua Fiinţă, asemenea juncului; a treia Fiinţă are faţa ca a unui om; iar a patra Fiinţă, asemenea vulturului care zboară.
8. Şi cele patru Fiinţe au fiecare din ele câte şase aripi; de jur-împrejur şi pe dinlăuntru sunt pline de ochi; şi odihnă nu au ziua şi noaptea, zicând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel-ce-Era şi Cel-ce-Este şi Cel-ce-Vine”.
9. Şi de câte ori acele Fiinţe Îi vor da slavă, cinste şi mulţumită Celui ce şade pe tron, Celui ce este viu în vecii vecilor,
10. cei douăzeci şi patru de Bătrâni vor cădea înaintea Celui ce şade pe tron şi I se vor închina Celui ce este viu în vecii vecilor şi-şi vor aşterne cununile înaintea tronului, zicând:
11. „Vrednic eşti Tu, Domnul şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, fiindcă Tu ai zidit toate lucrurile, şi prin voia Ta au fost şi s’au zidit”.

Tâlcuirea Apocalipsei de la Sfinții Părinți până în zilele noastre,

pr. Ioan Sorin Uscă

Să cercetăm, printr-o primă lămurire a chipurilor, pentru care motiv teologia (Scriptura) cinsteşte mai mult decât toate chipul focului. Sfinţii teologi (prooroci) descriu de multe ori fiinţa mai presus de fiinţă şi fără formă prin focul care redă multe din însuşirile dumnezeirii începătoare, dacă pu­tem spune aşa, în formă văzută. Căci focul sensibil este, aşa zicând, în toate şi pătrunde prin toate în chip neamestecat şi e mai presus de toate. Şi fiind întreg luminos şi în acelaşi timp ascuns, este necunoscut prin el însuşi, când nu există o materie în care să-şi arate lucrarea proprie. Căci fiind ne­stăpânit şi nevăzut, le stăpâneşte pe toate şi atrage la lu­cra­rea sa pe toate cele în care se iveşte. E neschimbat, se trans­mite pe sine tuturor celor ce se apropie într-un fel oare­care, înviorează prin căldura de viaţă făcătoare, luminează prin flă­cările neacoperite. E de nereţinut, neamestecat, des­fă­că­tor, e neschimbat, urcă în sus, e ascuţit în urcuş, e înalt, nu pri­meşte nici o cădere în jos, e pururi în mişcare, în aceeaşi mişcare atrăgător al altora, cuprinzător, dar necuprins, nu are nevoie de altceva, se măreşte pe sine pe neobservate, îşi ara­tă mărimea în materiile primite, e lucrător puternic, tuturor pre­zent în chip nevăzut. De e nesocotit, pare să nu existe, dar prin atingere se arată deodată potrivit cu ceea ce atinge şi cu sine, ca printr-o căutare; şi iarăşi luceşte fără între­ru­pe­re, nemicşorat, în toate răspândirile lui îmbelşugate. Şi alte multe însuşiri ale dumnezeirii ar putea afla cineva în însu­şi­ri­le focului ca în nişte chipuri.