Din Epistola Sobornicească întâi a Sf. Ap. Ioan (2, 7-17)

7. Iubiţilor, nu vă scriu poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care-o aveaţi de la’nceput; porunca cea veche este cuvântul pe care l-aţi auzit.
8. Şi totuşi, poruncă nouă vă scriu – ceea ce este adevărat în El şi’n voi –, pentru că întunericul se duce, iar lumina cea adevărată începe să răsară.
9. Cel ce zice că este în lumină şi-l urăşte pe fratele său, acela este în întuneric până acum.
10. Cel ce-l iubeşte pe fratele său rămâne în lumină, şi piatră de poticnire nu-i în el.
11. Dar cel ce-şi urăşte fratele este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul i-a orbit ochii.
12. Vă scriu vouă, copiilor, pentru că de dragul numelui Său v’au fost iertate păcatele.
13. Vă scriu vouă, părinţilor, pentru că L-aţi cunoscut pe Cel ce este de la’nceput. Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că l-aţi biruit pe Cel-Rău. V’am scris vouă, copiilor, pentru că L-aţi cunoscut pe Tatăl.
14. V’am scris vouă, părinţilor, pentru că L-aţi cunoscut pe Cel ce este de la’nceput. V’am scris vouă, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne’ntru voi şi pe Cel-Rău l-aţi biruit.
15. Nu iubiţi lumea, nici pe cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este’n el;
16. pentru că tot ceea ce este în lume – pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii – nu sunt de la Tatăl, ci din lume sunt.
17. Şi lumea trece, şi pofta ei; dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.

Din Sfânta Evanghelie după Marcu (14, 3-9)

3. Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, în timp ce şedea la masă a venit o femeie având un alabastru cu mir de nard curat, de mare preţ; şi spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul Lui.
4. Dar erau unii care murmurau în sinea lor, zicând: „De ce s’a făcut această risipă de mir?;
5. că mirul acesta putea să fie vândut cu peste trei sute de dinari şi să li se dea săracilor”. Şi murmurau împotriva ei.
6. Dar Iisus a zis: „Lăsaţi-o, de ce-i faceţi supărare? Bun lucru a făcut ea pentru Mine.
7. Că pe săraci îi aveţi pururea cu voi şi puteţi să le faceţi bine oricând vreţi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea.
8. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte Mi-a uns trupul cu mir, spre îngropare.
9. Adevăr vă spun Eu vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei”.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

„Şi lumea trece şi pofta ei.” Cine nu vede asta? Totul trece în jurul nostru: lucruri, oameni, întâmplări; şi noi înşine trecem. Trece şi pofta lumii: numai ce gustăm desfătarea prin împlinirea ei, că pier şi una, şi cealaltă; gonim după un alt lucru, se întâmplă la fel; gonim după un al treilea, aceeaşi poveste. Şi nimic nu dăinuie, totul vine şi se duce. Cum, dar? Oare nu este nimic care să dăinuie?! Este, spune Apostolul tot acolo: „cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” Dar lumea aceasta, atât de nestatornică, cum de dăinuie? Vrea Dumnezeu şi dăinuie. Voia lui Dumnezeu este neclintită şi nestricată a ei temelie. Aşa şi omul care stă neclintit în voia lui Dumnezeu, îndată se face statornic şi tare. Atunci când omul goneşte după cele trecătoare, gândurile se înviforează; însă îndată ce el se înţelepţeşte şi se întoarce la calea voii lui Dumnezeu, gândurile şi socotelile lui încep să se aşeze la rostul lor; şi când se va deprinde, în cele din urmă, cu acest fel de viaţă, toate cele ale lui, pe dinlăuntru şi pe dinafară, vor ajunge la o întocmire plină de tihnă şi la o rânduială netulburată. Prinzând început aici, această pace adâncă şi linişte netulburată va trece şi în cealaltă viaţă, şi acolo va dăinui în veşnicie. Iată ce este, în mijlocul curgerii obşteşti din jurul nostru, necurgător şi statornic în noi! Este umblarea întru voia lui Dumnezeu.