Din Epistola Sobornicească întâi a Sf. Ap. Ioan (1, 8-10; 2, 1-6)

8. Dacă zicem că noi nu avem păcat, pe noi înşine ne amăgim şi adevărul nu este’ntru noi.
9. Dacă ne mărturisim păcatele, credincios este El şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de toată nedreptatea.
10. Dacă zicem că n’am păcătuit, Îl facem pe El mincinos, şi cuvântul Său nu este’ntru noi.
1. Copilaşii mei, pe acestea vi le scriu ca să nu păcătuiţi. Şi dacă a păcătuit cineva, noi avem Mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos, Cel-Drept.
2. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi.
3. Şi întru aceasta ştim că L-am cunoscut: dacă-I păzim poruncile.
4. Cel ce zice: L-am cunoscut!, dar nu-I păzeşte poruncile, mincinos este şi adevărul nu este’ntru el.
5. Dar cel ce-I păzeşte cuvântul, întru acela iubirea lui Dumnezeu este într’adevăr desăvârşită. După aceasta cunoaştem că suntem întru El.
6. Cel ce zice că rămâne întru El, dator este ca şi el să umble aşa cum Acela a umblat.

Din Sfânta Evanghelie după Marcu (13, 31-37; 14, 1-2)

31. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
32. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl.
33. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi vremea aceea.
34. E ca un om care a plecat departe, şi-a lăsat casa, a dat puterea pe mâna slugilor, fiecăruia lucrarea lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze.
35. Aşadar, privegheaţi, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: seara, ori la miezul nopţii, ori la cântatul cocoşilor, ori dimineaţa;
36. ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.
37. Iar ceea ce vă spun vouă le spun tuturor: Privegheaţi!”
1. Şi peste două zile erau Paştile şi Azimele. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L prindă cu vicleşug, ca să-L omoare.
2. Dar ziceau: „Nu în ziua praznicului, ca să nu fie tulburare în popor”.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Învăţătura desprinsă ieri din spusele Apostolului ne-o vesteşte acum, de-a dreptul, Evanghelia. „Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme. Vegheaţi, dar… ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind.” Trebuie să aşteptăm şi să avem în gând în fiecare clipă faptul că acum, acum, va apărea Domnul şi va străluci ca un fulger de la un capăt al lumii la celălalt. Unora li se pare că această aşteptare a Domnului poate fi înlocuită cu aşteptarea morţii. E bine şi aşa (sau măcar aşa): dar aşteptarea venirii Domnului e una, iar aşteptarea morţii este alta. Gândul la venirea Domnului este deosebit de gândul la moarte; deosebite sunt şi simţirile care se nasc sub înrâurirea acestor două gânduri. Tu aşteaptă ziua Domnului, în care totul va lua sfârşit printr-o poruncă fără putinţă de întoarcere. După moarte, tot mai rămâne o vreme în care starea omului nu este hotărâtă pentru totdeauna; dar ziua Domnului va hotărî soarta tuturor pentru vecii cei nesfârşiţi şi o va pecetlui în aşa chip, că n-ai cum să te mai aştepţi la vreo schimbare. Am aşteptat, zici. Mai aşteaptă. Şi tot mai aşteaptă. Dar asta, vei spune, îmi va otrăvi toate bucuriile. Nu ţi le va otrăvi, ci numai va goni din rânduiala vieţii tale acele bucurii care se folosesc în chip nelegiuit de acest nume. Așa te vei bucura, însă numai în Domnul: şi pe Domnul îl poţi aştepta având astfel de bucurie, şi de te va găsi întru această bucurie, nu te va pedepsi, ci te va lăuda.