Vedem din acest fragment că Domnul Hristos aboleşte temporar un vechi obicei religios, ce se regăsea în toate tradiţiile religioase ale lumii. Sf. Vasile spune că şi înaintea căderii oamenii au primit porunca postirii, iar căderea a fost chiar o încălcare a postirii.

De aceea, călătoria noastră către Raiul pierdut presupune reluarea postului cu mai mare atenţie.

Desigur, cu toţii ştim că postirea nu se reduce la registrul alimentar.

Nu limita însă virtutea postirii doar la dietă. Adevărata postire nu este doar reţinerea de la anumite mâncăruri, ci şi înstrăinarea de patimi şi păcate; înseamnă să nu nedreptăţeşti pe nimeni, să-l ierţi pe aproapele tău pentru tristeţea pe care ţi-a provocat-o, pentru răul pe care ţi l-a făcut, pentru banii pe care ţi-i datorează. Altfel, cu toate că nu mănânci carne, te hrăneşti cu însuţi fratele tău.

Fiecare creştin este dator ca mai ales în posturi să-şi îndrepte viaţa şi să părăsească patimile, spre a dobîndi mîntuirea.

Totuşi, deşi înfrînarea trupească din post nu este cea mai importantă, ea nu poate nicidecum să lipsească. Stăpînirea trupului face posibilă temperarea sufletului, şi amîndouă pregătesc primirea Duhului, adevăratul scop al vieţii creştine.

De aceea, voi aborda în acest studiu postul sub aspect alimentar, ca verigă primordială a postirii plăcute lui Dumnezeu.

Revenind la spusele lui Iisus, ce înseamnă a posti ? Cel mai bine ne poate răspunde Cel ce a făcut şi apoi a învăţat:

Este vorba de o postire deplină, care se numeşte ajunare. Domnul Hristos a răbdat 40 de zile de foame şi sete în firea lui pământească, asemeni lui Moise şi Ilie.

Pare enorm ca durată, dar după Hristos şi alţi sfinţi au săvîrşit astfel de ajunări (Sf. Simeon Stîlpnicul şi, mai recent, Sf. Nicolae Velimirovici), iar medicina confirmă această posibilitate.

Pe de altă parte, este puţin pe lîngă ajunările unor călugări budişti, dar nu la astfel de performanţe ne cheamă Biserica.

 Dar vor veni zile, când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile

Sf. Apostoli au stabilit miercurea (ziua trădării lui Iuda) şi vinerea (ziua Pătimirii) ca zile de post pentru primele veacuri.

În aceste zile, urmând exempul bun al fariseilor (care posteau şi ei 2 zile pe săptămînă), creştinii aşteptau pînă la ceasul al IX lea pentru a lua apoi singura gustare a acelei zile, constînd din pâine şi apă.

Ceasul al IX-lea s-a stabilit ca moment de dezlegare a ajunării pentru 2 motive: era ora la care romanii luau cina, cea mai importantă masă a zilei (şi a te sustrage de la ea era un motiv de demascare) şi era de asemeni ora morţii lui Hristos.

Postul Paştilor dura doar 1 săptămână în sec. III, dar a fost prelungit cu încă 6 săptămâni, în cinstea celor 40 de zile ţinute de Hristos, începând din sec. IV, întrucât persecuţiile încetaseră, iar păgânii dornici de încreştinare aveau nevoie de o testare serioasă în vederea Botezului, dar şi după aceea.

Deşi în forma finală Postul cuprindea 7 săptămâni, s-a păstrat regula de mânca o dată pe zi, dar la pâine şi apă s-au adăugat fructe şi legume crude. În Miercurile şi Vinerile Postului vremea dezlegării ajunului se prelungea până la Vecernie, când mulţi se împărtăşeau cu Darurile mai înainte sfinţite. Sf. Liturghie se făcea doar Sâmbătă şi Duminică dimineaţă, ajunarea fiind astfel mult scurtată, iar creştinii mâncau la prânz şi seara, cu dezlegare la untdelemn şi vin.

Trebuie precizat că aceste reguli au rămas valabile de atunci până azi, şi abia în ultimele două secole atât monahii, cât şi mirenii au început să le îndulcească prin generalizarea regimului din sâmbete şi duminici la majoritatea zilelor. Stricteţea s-a păstrat doar în miercuri şi vineri şi în prima şi ultima săptămână. Apoi, după cum s-a renunţat la ajunare păstrând doar mâncarea de post, mulţi au renunţat şi la post, reducându-l la prima şi ultima săptămână.

Prevăzând această evoluţie, sfântul Asterie al Amasei scria în sec. IV:

Nu falsifica postul ca să nu păţeşti ce păţesc cârciumarii. Dacă ei sunt pedepsiţi pentru că pun apă în vin, cum vei scăpa oare nepedepsit tu care falsifici asprimea postului prin mâncări de post pregătite cu multă grijă şi artă?

Celelalte posturi ale anului bisericesc au apărut mai târziu din nevoia unei periodicităţi a ascezei şi a pocăinţei, ca nişte redute de apărare a identităţii creştine împotriva secularizării crescânde de-a lungul veacurilor.

Despre Postul Crăciunului avem mărturii sporadice începând din sec. V, şi abia în sec. XII s-a stabilit în forma actuală (15 noiembrie – 24 decembrie), dimpreună cu Postul Adormirii Maicii Domnului (sau al Sfintei Cruci: 1-14 august) şi cu Postul Sf. Apostoli (sau al Rusaliilor, începînd la o săptămână după acestea şi mergând pînă pe 28 iunie).

Aceste 3 posturi sunt numite mici faţă de cel Mare, datorită duratei mai scurte şi a dezlegărilor mai dese, inclusiv la peşte.

După cum spune părintele Makarios Simonopetritul în magistrala carte Triodul explicat, regulile postului sunt un cadru general al vieţii ascetice de la care pornind fiecare îşi va putea găsi propriul său ritm de înaintare duhovnicească.

Nu trebuie să ajungem sub tirania literei acestor reguli, ci să ne menţinem pe o cale a asceţilor, adică într-un antrenament zilnic de cultivare a valorilor Duhului.

La final propun o schemă de respectare a Postului:

1. zilele de post nu încep cu mâncare de post, ci cu rugăciune şi ajunare.

2. a posti înseamnă nu doar a reduce calitatea meselor, ci şi numărul lor.

3. postul nu trebuie să devină o violenţă asupra corpului, dar nici un regim îmbelşugat şi lipsit de exigenţe.

4. pentru a posti ca la carte, avem nevoie de voinţă şi antrenare constantă, de aceea este important să avem o disciplină a mesei în orice zi a anului şi de o gradare a efortului în perioadele mari de post.

5. cele mai aspre zile de post sunt:

* atunci când nu se suprapun zilelor de sâmbătă sau duminică

În aceste zile se cade să ajunăm până seara, luând o masă cât mai uşoară în jurul orei 17, ca apoi să participăm la slujbă.

În zilele cu priveghere se împarte la sfârşit pâine cu vin, binecuvântate, după care nu se mai mănâncă nimic până la Liturghia Praznicului.

În zilele cu Liturghie seara (miercurile din săptămânile 2-6, Sfinţii 40 Mucenici, Bunavestire, Joia Mare) este de dorit organizarea de gustări sau agape, binevenite pentru a marca întâlnirea Învăţătorului cu ucenicii Săi.

6. în celelalte zile de post se mănâncă de 2 ori pe zi, la prânz şi seara.

Bine ar fi să ţinem cu asprime toate vinerile de peste an (cu excepţia celor cu sărbători sau cu harţi), pentru a ne obişnui cu ajunarea şi, de ce nu, pentru o purificare frecventă a organismului şi prevenirea bolilor societăţii de consum.

7. micul dejun, ridicat de medicina contemporană la rangul de cea mai importantă masă a zilei, este un obicei alimentar destul de recent. Multe secole doar cei ce aveau de făcut eforturi fizice susţinute luau o gustare la începutul zilei.