PrologCalendarulUtreniaSf. LiturghieConcluziiEpilog

PROLOG

Hristos 1De noapte mânecă 1 duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ. (Isaia 27,9)

Viaţa noastră se desfăşoară în timp şi spaţiu, coordonate esenţiale ale existenţei, pe care şi Fiul lui Dumnezeu le-a asumat întrupându-se. Trupul însuşi nu poate fi gândit decât ca ocupând un loc al spaţiului şi desfăşurându-se într-un interval de timp, dar reflectând dincolo de acestea calitatea de persoană transcendentă.

Domnul Hristos şi-a trăit viaţa pământească într-un spaţiu şi un timp foarte limitate. A trăit doar 33 de ani şi călătoriile lui au acoperit un teritoriu nu mai mare în suprafaţă decât două judeţe de-ale noastre. Dar Trupul lui Hristos, Biserica, s-a extins pe 20 de secole şi pe toate continentele, asemeni unui uriaş stejar crescut dintr-o umilă ghindă.

Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim, … şi până la marginea pământului (Fapte I, 8)

Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Mt. XXVIII, 20)

Hristos este aşadar coextensiv spaţiului şi timpului, iar Biserica structurează aceste coordonate în vederea Împărăţiei cerurilor (adică a unui spaţiu nemărginit), care este veşnică (neexpirabilă).

În privinţa spaţiului, orice biserică este construită ca un microcosmos deschis către lumea nevăzută. Credincioşii se adună în biserici pentru a pregusta slava Celui nevăzut, iar acest lucru se înfăptuieşte prin dumnezeieştile slujbe, dar şi prin mijloacele artei sacre, folosite cu mai multă sau mai puţină măiestrie. Viaţa liturgică nu se poate desfăşura decât într-un spaţiu recreat conform unei tradiţii străvechi.

În acest sens, orice biserică reflectă:

  • prin împărţirea dintre naos şi altar, modelul Templului din Ierusalim, cu Sfânta şi Sfânta Sfintelor;
  • prin bolţi şi cupole, apropierea de cer;
  • prin icoane, veşminte şi cântări, bogăţia raiului;
  • prin dispunerea altarului către Răsărit, aşteptarea zorilor unei alte vieţi. 2

Multe lucuri ar fi de spus despre minunata organizare a spaţiului eclezial, dar şi despre invazia kitshului şi a hidosului în locaşurile de cult ale ultimelor secole. Toate acestea formează vastul domeniu al arhitecturii sacre şi pot fi evidenţiate mai bine la nivel practic, în cadrul unor pelerinaje şi excursii.

În privinţa calendarului creştin, există nişte noţiuni de bază în general cunoscute:

  • preluarea din Vechiul Testament a sărbătorilor de bază la nivelul săptămânii (sabatul) şi anului (Paştele, Cincizecimea ) exprimă altoirea creştinismului pe tulpina lui Israel;
  • împărţirea dintre sărbători (zile cu roşu) şi zile de lucru (majoritare) exprimă exilul vieţii acesteia;
  • împărţirea dintre zile de dulce şi zile/ perioade de post predominante exprimă importanţa înfrânării;
  • momentele consacrate de rugăciune: dimineaţa, seara, la mese, exprimă importanţa unei închinări cât mai dese.

Întîlnim însă adeseori şi confuzii majore (între Sabat şi Ziua Domnului, între credinţă şi superstiţie), o privatizare a practicilor bisericeşti (posturi şi sărbători ajustate după bunul plac al fiecăruia ) şi o trăire tot mai slabă a Sfintei Liturghii.

Organizarea calendarului bisericesc

ANUL este marcat de stihii şi anotimpuri, iar începuturile acestora sunt marcate de marile praznice împărăteşti:

anotimp
mişcarea stihiilor
ciclul agrar
praznicele Vechiului Testament
praznicele Noului Testament
semnificaţia duhovnicească

primăvara
trezirea pământului
semănatul
Ieşirea din Egipt – Pesah
PAŞTE
învierea trupurilor

vara
căldura soarelui
secerişul
Primirea Legii – Şavuot
RUSALII
primirea Duhului Sfânt

toamna
seninul văzduhului
culesul
Corturile – Succot
ÎNĂLŢAREA CRUCII
triumful credinţei martirilor

iarna
revărsarea apelor
timpul sacrificiilor
Sărbătoarea Luminilor – Hanuka
EPIFANIA (Naşterea+Botezul)
lucrarea apostolică a Bisericii

cerc anotimpuriAşa cum grădina raiului era udată de 4 râuri, în cercul anului bisericesc (Biserica fiind rai pământesc), aceste patru sărbători formează o cruce, iar în cele 4 intervalele dintre ele se citesc cele 4 Evanghelii.

Anul Nou începe în noaptea Paştelui 3, cu împărţirea luminii şi vestea învierii lui Hristos. Ziua de 1 septembrie era doar începutul anului civil în Imperiul Roman de Răsărit, aşa cum 1 ianuarie este, începând din secolul VI, începutul anului civil în Apus. Jumătatea anului o marchează Ziua Crucii 4. Participând la aceste sărbători, creştinii trăiesc în două timpuri: cel civil, fix, perfect măsurabil, şi cel liturgic, mobil, deschis spre veşnicie. Această deschidere se exprimă cu intensitate maximă în noaptea Paştilor, Revelionul creştinilor.

 

LUNILE anului, unităţi de măsură ale calendarului selenar 5, nu au o semnificaţie deosebită în calendarul creştin, bazat pe mişcarea soarelui. Există însă seria Praznicelor Împărăteşti (închinate Mîntuitorului şi Maicii Sale, avînd o durată de 2 pîna la 9 zile, vezi Odovania în calendar) care se suprapun parţial peste curgerea lunilor, fiind totodată grupate în jurul celor 4 poli ai anului menţionaţi.

 

25 martie Buna Vestire 33
7 zile înainte de Paşti Duminica Floriilor
~ aprilie PAŞTILE

 

~ mai, 25 zile după Paşti Înjumătăţirea Prazniculuisteluta 38
~ mai, 40 zile după Paşti Înălţarea Domnului
~ iunie, 50 zile după Paşti RUSALII

 

6 august Schimbarea la Faţă 3
15 august Adormirea Maicii Domnului
8 septembrie Naşterea Maicii Domnului
14 septembrie ÎNĂLŢAREA CRUCII

 

21 noiembrie Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 29
25 decembrie Naşterea Domnului – EPIFANIA
6 ianuarie Botezul Domnului – EPIFANIA
2 februarie Întâmpinarea Domnului

 

SĂPTĂMÂNA, cea mai importantă măsură a timpului creştin, ce nu era cunoscută în lumea greco-romană.

De aceea ţinem ziua a opta ca pe o zi a bucuriei, în care Iisus a înviat din morţi şi, după ce S-a arătat, S-a înălţat la cer. (Epistola lui Barnaba, 15:9, de la începutul sec. II)

Biserica sărbătoreşte Ziua Domnului (duminica), cea dintîi a săptămânii şi totodată a 8-a, conform celor două timpuri în care trăim simultan; prin aceasta Biserica nu leapădă sâmbăta, ziua odihnei, a 7-a, care păstrează mereu un caracter festiv, ci o încununează cu ziua a 8-a, propunându-ne să depăşim odihna şi să gustăm slava Învierii. Pe lângă duminică şi sâmbătă, zile euharistice, săptămâna mai este marcată de două zile ale crucii, miercurea (în calitate de mijloc) şi vinerea (ca ispăşire pentru căderea în păcat şi pentru răstignirea lui Hristos). De aceea în aceste 4 zile avem mereu adunări de închinare în biserică: începând cu utrenia şi Liturghia duminicală, apoi psaltire, spovedanii, parastase, botezuri, cununii, vecernie.

ZIUA este marcată de 4 momente cheie:

perioada zilei
mişcarea soarelui
slujbe de laudă
în cinstea:
semnificaţia duhovnicească

dimineaţa
Răsărit
UTRENIA
Învierii lui Hristos
laudă şi dedicarea zilei lui Dumnezeu

după-amiaza
Amiază
CEASUL VI
Întrupării şi Răstignirii
„mulţumire, izbăvire de demonul amiezii”

seara
Apus
VECERNIA
Îngropării
pocăinţă pt greşeli

noaptea
Miazănoapte
miezonoptica
Coborârii la iad
„cereri şi mijlociri, pregătire pt Judecată”

cerc ceasuriSeara şi dimineaţa şi la amiezi spune-voi, voi vesti şi va auzi glasul meu.(Ps. 54)

De trei ori pe zi să vă rugaţi aşa: Tatăl nostru…
(Didahia – cel mai vechi manual creștin pentru rînduială bisericească şi viaţă creştină, de pe la anul 100)

A-l lăuda pe Dumnezeu măcar de trei ori pe zi este o datorie esenţială a fiecărui creştin. De aceea cele mai la îndemână rugăciuni sunt cele de seară, de dimineaţă şi la mese; de aceea am introdus ceasul al VI-lea, pentru a da mai multă importanţă mijlocului zilei (moment în care pomenim căderea strămoşilor în păcat, Buna Vestire şi Răstignirea). Cei mai râvnitori, monahii în special, găsesc în ceaslov cele 7 laude (vezi cercul), marcând variate momente ale zilei, deşi din păcate în mânăstiri aceste laude se comasează seara şi dimineaţa, în restul timpului fiind recomandată rugăciunea lăuntrică.

Momentul privilegiat

Iar eu întru rugăciunea mea către Tine, Doamne, am strigat la timp bine-plăcut. (Ps. 68, 15)

Observăm că:

  • nava bisericii este orientată spre răsărit,
  • anul este orientat spre Paşti,
  • săptămâna spre Duminică,
  • iar ziua spre Răsărit.

De aceea cea mai mare şi mai importantă dintre cele 7 Laude este Utrenia. În structura ei ea înglobează 3 părţi distincte:

a) psalmodia corespunde celei de-a doua părţi a nopţii
b) canoanele corespund zorilor; la cântarea a 9-a o mărim pe Maica Luminii
c) iar laudele, primelor raze ale soarelui, când preotul exclamă Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă Lumina 6.

Aceste 3 părţi se regăsesc şi în tema celor trei zile pascale:

a) Vinerea Mare e acoperită de întuneric
b) Sâmbăta Mare aduce zori de nădejde în iad
c) Duminica Învierii umple totul de lumină.

pocainta 1Aşadar fiecare utrenie este convertire, paşte, adică fericită trecere de la moarte la viaţă. De aceea, în sărbători după utrenie urmează Sfînta Liturghie, care ne face părtaşi la plinătatea vieţii viitoare, aşa cum după convertirea (în 3 paşi) a fiului risipitor 7 a urmat ospăţul bucuriei.

Vremea Sfintei Liturghii

Suntem datori să facem cu rânduială toate cîte ne-a poruncit Stăpînul. El a poruncit în ce loc şi prin cine să fie săvârşite jertfele şi liturghiile, nu la întâmplare şi fără rânduială, ci la timpurile şi orele stabilite.
Clement Romanul, Epistola I Corinteni, pe la anul 95

Aşa cum Liturghia nu poate fi săvârşită oriunde, ci doar în biserică, pe Sfînta Masă, la fel ea nu poate fi săvârşită oricând, ci în cursul dimineţii. Precum soarele inaugurează o nouă zi, aşa şi Liturghia inaugurează Împărăţia ce va să vină.

Primele mărturii despre cultul creştin ne arată că credincioşii se adunau în zorii duminicii (ante lucem, apud Pliniu cel Tînăr, pe la anul 100) pentru jertfa euharistică. Cu timpul s-a stabilit ca Liturghia să înceapă duminica la ceasul al III-lea, ceas ce evocă momentul Cincizecimii; el variază în funcţie de durata zilei, între ora 7:50 în iunie şi ora 9:35 în ianuarie.

HristosAstfel, conform Tradiţiei Sfinţilor Părinţi şi îndrumărilor de la sfîrşitul Liturghierului, Liturghia trebuie slujită:

a) după Utrenie, când răsare soarele, la Praznice împărăteşti

b) la ceasul III în duminici şi sărbători

c) la ceasul VI în zile normale (de lucru şi/ sau de post)steluta

d) la Vecernie în zile de post aspru

Toate aceste momente corespund perioadei diurne, întrucât întâlnirea cu Hristos euharistic trebuie să se desfăşoare în lumină. Singura excepţie de la această regulă o întâlnim în noaptea Paştilor, când se slujesc pe întuneric nu una, ci două Liturghii ale Învierii, ca manifestare a biruinţei lui Hristos asupra iadului şi a morţii.

Astfel, în Sâmbăta Mare, vecernia baptismală 8 este mai lungă şi Liturghia Sf. Vasile începe după căderea nopţii; iar utrenia pascală este mai scurtă şi Liturghia Sf. Ioan se termină înaintea zorilor pentru că adevăratul Soare a ieşit deja din mormânt.

În parohii, cel mai des întâlnite sunt cazurile a) şi b), iar situaţia d) o regăsim în Postul Mare cînd se slujeşte Liturghia Darurilor Înainte Sfinţite (la noi miercuri seara), iar în ziua Bunei Vestiri, Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur. Cazul c) este caracteristic mânăstirilor, unde se slujeşte zilnic.

Din păcate, ele au inversat regula, slujind Liturghia pe la 6 dimineaţa (de multe ori pe întuneric, ceea ce e evident greşit) în zile de lucru şi/ sau de post, şi pe la 9-10 în sărbători; în plus, cu cât este o zi mai mare, cu atât liturghia se termină mai târziu (ceea ce iarăşi este deplasat). Aceste abateri se motivează d.p.d.v. utilitar şi pastoral (ca să nu zic populist) şi contribuie la o formalizare a cultului şi la o demobilizare a creştinilor.

Concluzii

Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt (Efeseni 5, 16)

Din studiul Tipicului bisericesc rezultă câteva legi fundamentale:

1. Calendarul creştin este un calendar solar; momentele liturgice sunt determinate de soare, iar deplasarea lor din considerente umane duce la o sărăcire a slujbelor.

2. Orice sărbătoare are o întreită valoare : cosmică (prilej de întâlnire în Hristos a întregii firi create), istorică (pomenire a unor evenimente mântuitoare şi a unor sfinţi proslăviţi de Hristos), şi eshatologică (anticipare a veşniciei când Hristos va fi totul în toate) şi se sfinţeşte prin Sfînta Liturghie.

3.Orice Liturghie se slujeşte pe durata diurnă (cu excepţia nopţii de Paşti) şi este precedată de ajunare.

4.Cu cât o sărbătoare este mai mare, cu atât mai devreme se slujeşte Liturghia şi se dezleagă ajunarea care o precede. Excepţie fac Buna Vestire, Joia Mare, Sâmbăta Mare şi Înălţarea Crucii.

Epilog

Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge.

Ştim cât de adevărat este acest proverb în privinţa ocupaţiilor pămînteşti; cu atât mai mult este valabil în viaţa duhovnicească. Criza societăţii de consum constă şi în perturbarea ritmurilor biologice şi cosmice, cerând oamenilor un activism diurn febril pe altarul producţiei nelimitate, şi oferindu-le cafea şi distracţie nocturnă.

În aceste condiţii ajungem să ne consumăm timpul (şi nervii) fără a mai înţelege ceva din valoarea lui, decât sub raport financiar (Time is money). Familia devine o victimă sigură dacă soţii sunt prinşi peste 12 ore pe zi în câmpul muncii, sâmbăta este destinată cumpărăturilor, iar duminica ajunge inevitabil ziua de odihnă, anticipând coşmarul unei noi săptămâni.

În acest context, rugăciunea, postul şi sărbătoarea îşi pierd înţelesul, fiind adesea percepute ca o intruziune în rezervaţia de timp liber acordată de stat. Rezervaţie în care fiecare se descarcă în felul lui de stresul zilnic acumulat.

 

FantanaEra un neguţător de hapuri perfecţionate, care potolesc setea.
Înghiţi câte unul pe săptămână şi nu mai simţi nevoia să bei.
– Pentru ce le vinzi? zise micul prinţ.
– Aduc o mare economie de timp – zise neguţătorul.
Experţii au făcut un calcul. Economiseşti 53 de minute pe săptămână.
– Şi ce poţi face cu aceste 53 de minute?
– Face fiecare ce vrea …
„Eu – îşi spuse micul prinţ – dacă aş avea de irosit 53 de minute, aş porni in linişte spre o fântână …
(Saint Exupery, Micul prinţ)

 

Dacă reuşim să ne impunem un stil de viaţă sănătos, un echilibru între viaţa de familie, activitate şi odihnă, vom avea numai de câştigat. Dar..căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă. (Mt VI,33)

Mai întâi înseamnă să le începi pe toate cu rugăciune: ziua şi noaptea, lucrul şi masa, călătoria şi relaţiile. Prima zi a săptămânii este închinată lui Dumnezeu. În această zi petrecem primele ore ale dimineţii în biserică.

De Praznicele Împărăteşti aducem ca jertfă Domnului 2-3 ore din somnul nostru pentru a fi prezenţi la privegherea de seară, la utrenia ce începe înainte de ivirea zorilor şi la Liturghia de la Răsărit.

Da, nevoinţa nu este prea la îndemână (de aceea se şi numeşte aşa), dar, după cum spune Sf. Maxim Mărturisitorul, face posibilă stăpînirea patimilor cărnii. A jertfi pentru Domnul o parte din somnul tău înseamnă să participi la victoria lui Hristos asupra morţii.

Pe această cale a ascezei vom gusta din bunătăţile sfinţilor şi vom trăi cu nădejdea Împărăţiei şi cu bucuria întâlnirii cu Hristos, Soarele cel neapus, Cel ce va să vină, dar este deja în mijlocul nostru!

pr. Victor