Răpciune 25, 2012

Draga mea soră întru Hristos,

Mi-am găsit nițel răgaz să aștern în scris impresiile mele cu privire la tabăra studențească de la sfânta mănăstire Oașa. Ca și anul trecut, Bunul Dumnezeu mi-a dăruit să ajung în acele locuri binecuvântate de el. Pentru a ajunge la mănăstire, am mers pe Valea Oltului, făcând un mic popas la mănăstirea Cozia, unde, ca de altfel pe tot traseul, m-am bucurat văzând câte daruri minunate avem noi, poporul român, de la Domnul. Cea mai frumoasă parte a drumului pentru mine a fost cu aproximativ 30 de kilometri înainte de Șugag, căci ne apropiam de Munții Cândrel și Șureanu – o șosea destul de îngustă ce șerpuia printre satele de munte și printre copacii îmbrăcați într-un verde intens. Mă simțeam, parcă, în poeziile lui Eminescu în care erau descrise adesea drumuri prin codrii sau parcurile plaiurilor noastre. Pe drumul dintre Șugag și mănăstire Domnul mi-a pus la încercare răbdarea căci șoseaua, pe care se executau lucrări de reparație și îmbunătățire, era blocată de o mașinărie care se stricase. După câteva ore bune de așteptat, toți ne-am bucurat de reluarea traficului, chiar dacă numai pe un sens.

Am ajuns la mănăstire în timpul vecerniei, bucurându-mă că pot și eu aduce rugăciuni de mulțumire Domnului împreună cu obștea și cu ceilalți tineri din tabără.

Când am revăzut frumoasa biserică din lemn închinată Sfântului Pantelimon, fiind eu încă la poarta mănăstirii,  am vrut să mă arunc spre ea și s-o cuprind cu brațele sau măcar să îngenunchez înaintea ei, dar amintindu-mi de neprețuitele sfinte moaște, m-am grăbit să intru. Vecernia începuse, așa că am așteptat până la sfârșit ca apoi să aștept cuminte să mă închin la icoana Maicii Domnului Pantanassa și la moaștele tămăduitorului Pantelimon și a celor dimpreună cu el. Apoi am mers la cină, ne-am cazat și ne-am întors în biserică pentru priveghere: a doua zi era prăznuit proorocul Ilie tesviteanul. La liturghie, părintele Marcel ne-a vorbit despre duhul lui Ilie cu care avea să meargă înaintea Mântuitorului Ioan Botezătorul: smerenia. Ne-a mai zis și despre multa râvnă pentru Dumnezeu a proorocului ce l-a îndemnat să ceară că cerurile să fie încuiate pentru a nu mai ploua. Și despre Elisei, care a cerut de la Ilie dar îndoit, pe care îl și dobândește, chemându-L în ajutor pe Dumnezeul lui Ilie.

După masa de prânz am mers în drumeție pe Muntele Fetița. Găsind pe la jumătatea drumului tufe mari de afine, m-am oprit cu Elena să ne înfruptăm din ele și, zăbovind noi mai mult, nu am băgat de seamă că am rămas ultimele. Am pornit, deci la drum, iar la o despicătură de drumuri, am ales o cale ce s-a dovedit a nu fie cea bună. Nu ne-am mai întors însă, ci am mers până am ieșit într-o poiană. Auzind clopotul ce anunța vecernia, ne-am hotărât să coborâm degrabă ca să nu pierdem și slujba. Când am ajuns la biserică, aproape de sfârșitul slujbei, nimeni din cei plecați nu se întorsese.

În a treia zi, după Sfânta Liturghie și după micul dejun, ne-am strâns toți pentru a ne rândui fiecare la câte o ascultare. Eu mi-am dorit să fiu rânduită la pangar, ca și în anul trecut; și am primit și darul acesta, de care m-am bucurat în fiecare zi până la ora 13, când era masa de prânz. După prânz, aveam câteva ceasuri de odihnă până la vecernie, apoi cina și conferința. Și repetițiile pentru Sfânta Liturghie, prilej  cu care am putut pune în practică lecțiile de psaltică de la noi dela biserică. Cu câteva seri înainte de ziua de hram, am învățat și câteva cântece patriotice.

La conferințe, părinții ne-au vorbit despre diferite teme de interes pentru noi, tinerii. De exemplu, părintele Marcel ne-a vorbit despre prietenia dintre o fată și un băiat înainte de nuntă și în timpul nunții (căci nunta ține toată viața), despre scopul nunții, care este mântuirea, și despre dragostea dintre mire și mireasă care trebuie să aibă ca model dragostea dintre Biserică și Domnul nostru Iisus Hristos. Fratele Iona ne-a făcut atenți asupra meseriei pe care vrem s-o practicăm în viață și să cercetăm bine asupra locului de muncă unde vrem să lucrăm ca nu cumva, fără să ne dăm seama, să muncim pentru ceva potrivnic conștiinței noastre de creștini. Dânsul ne-a învățat că și pe noi Mântuitorul ne întreabă ca și pe evreul ce L-a văzut în lanul de grâu în zi de sărbătoare: “omule, știi ce faci? Dacă știi, ești fericit, dacă nu, blestemat ești!” Și părintele  Constantin Necula ne-a învățat să facem lucruri bineplăcute Domnului și să-L chemăm îm ajutorul nostru, încredințându-ne Lui. Ne-a povestit și diverse întâmplări din viața sa pline de umor, dar și de dreaptă învățătură. Părinții Iustin și Pantelimon ne-au vorbit despre tendința naturală a adolescentului de azi de a pune la îndoială credința drept-slăvitoare moștenită de la părinți, dorind să înțeleagă și să priceapă el însuși ceea ce până atunci i se impusese să creadă; iar când trăiește experiența descoperirii lui Dumnezeu, într-o relație vie cu El, atunci adolescentul începe să se dezvolte armonios, formându-și astfel o personalitate a lui. Exemple ne-au fost fericitul Augustin și ei, părinții.

Părintele Moise ne-a adus în atenție viața martirilor din închisorile comuniste. Am vizionat un film care ne-a adus înainte hrana duhovnicească din care se îndestulau sfinții. Mă minunez și mă bucur că Domnul a ales și a întărit oameni în acei ani de chinuri ca, ieșind din închisoare, să scrie spre mângâierea a multe suflete.  Minunat S-a arătat Domnul în această îndreptare a faptelor rele spre folosul și învățarea poporului nostru.

Ziua de hram a fost serbată cu mult fast. De fapt, nici nu găsesc cuvinte potrivite pentru a descrie ceea ce nici mintea mea nu a reușit să cuprindă deplin – trăirea plină de bucurie, liniște, pace și dragoste din timpul sfintelor slujbe și, mai cu seamă, a liturghiei. Un moment cu totul deosebit – pentru mine, căci a fost o premieră – a constat în rânduiala hirotonirii unui ieromonah, părintele Gheorghe, pe care, cu un an în urmă, îl cunoscusem ca fratele Mihai și pentru care inima mea a strigat încredințată ”Vrednic este!”. Oare cum voi mulțumi cu vrednicie Domnului pentru aceste minunate daruri pe care a binevoit a mi le face?!

După Sfânta Liturghie, am mers înaintea ÎPS Irineu pentru a-l bucura prin cântarea noastră patriotică. După cină, s-a organizat ad-hoc o conferință cu ctitorul principal al noii biserici, domnul Ion Grecu, căruia de asemenea, i-am cântat din repertoriul nostru. A cântat cu noi, instalându-se astfel o stare generală de emoție și bună-dispoziție.

În ziua următoare am pornit pe Transfăgărășan spre Curtea-de Argeș, împodobindu-ne sufletele cu bucuriile naturii zidite de Domnul spre slava Numelui Său. Și apoi, spre casă, sub binecuvântarea Domnului, purtând în minte povața părinților de a păstra în inimile noastre viu și lucrător Duhul. Cântarea și psalmodia ne-au însoțit până când noi, obosiți de drum și de emoții, am adormit.

“Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte! Întru strălucire și în mare podoabă Te-ai îmbrăcat, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină; cât s-au mărit lucrurile tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea ta!”

Cu drag,

Ana B.