“Orice creștin care își descoperă propriul Botez se bucură în Domnul și confirmă: Da, Doamne, îți mulțumesc și vreau să fiu al Tău.”

Conștiința Botezului nu poate veni decât din trezirea credinței, iar credința din ascultarea Cuvântului. Pentru că, primind Botezul, trebuie să știm în numele cui suntem botezați; și, mai mult decât atât, să credem în Acela, nu?

Atunci, ce e de făcut? Să ne botezăm a doua oară?! Pentru că majoritatea am fost botezați când eram copii, neputând pecetlui în deplinătatea alegerii altoirea în Trupul lui Hristos… Și ce vom spune? “Hai, Doamne Iisuse, vino și mă mai curățește o dată, că prima oară nu cred că a mers…” ??

Și, în aceeași ordine de idei, “Mamă, tată, mai nașteți-mă o dată, că nu eram conștient atunci, la naștere, de darul vieții pe care mi l-ați dat din iubirea voastră…” ???

De ce să fim cârtitori? Dacă primim darul vieții de la părinții noștri și, conștientizându-l mai târziu, ne folosim de el spre a ne desăvârși și spre a-l putea oferi la rândul nostru în dar copiilor noștri, se cuvine oare să disprețuim darul Duhului Sfânt dăruit nouă la Botez de Însuși Dumnezeu?

Oare mântuirea adusă de Hristos prin jertfa Lui pe cruce este confirmată sau anulată de aceea că noi o conștientizăm sau nu?

“Dar Dumnezeu își arată dragostea Lui prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși”, necredincioși, neîncrezători, inconștienți de lucrarea Lui. “Căci dacă, pe când eram vrăjmași, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult împăcați fiind, ne vom mântui prin viața Lui.”. Se cuvine deci să acceptăm darul Duhului Sfânt, acum că suntem conștienți, și să-L lăsăm să lucreze în noi și prin noi. Cum facem asta? Prin ascultarea Credinței!

Că, așa cum spune Sfântul Pavel în Epistola către Galateni (pe care încercăm s-o tâlcuim), nu din faptele noastre suntem mântuiți, căci, iată! Ni s-a dat prin Botez “arvuna moștenirii” fără a face noi ceva!!

Avraam a primit făgăduința de la Dumneze nu săvârșind faptele Legii (Legea nici nu era dată atunci, ci a venit mai pe urmă, prin Moise), ci prin credința în Dumnezeu! Așadar, spune Pavel, “cei ce sunt din credință, aceștia sunt fii lui Avraam”.

Adâncind puțin acest aspect, trebuie reamintit că toți iudeii zic că sunt fii lui Avraam, pentru că el este primul patriarh, începătorul poporului evreu; fiind ei urmașii lui Avraam, sunt deci și moștenitorii făgăduinței lui Dumnezeu. Primind mai apoi îndreptările Vechiului Legământ, au început să nesocotească credința și să se bizuie doar pe faptele Legii (asta s-a întâmplat și pentru că litera Legii punea sub blestem pe toți cei care nu o împlineau), spunând că “cel ce va face acestea va fi viu prin ele”. Însă Dumnezeu nu i-a lăsat să rătăcească pe calea aceasta, ci a trimis prin proorocii Lui reînnoirea legământului: “Dreptul prin credință va fi viu!” (Avacum 2,4)

Și iată că credința lui Avraam n-a fost rușinată; Hristos, “la plinirea vremii”, “încă fiind noi neputincioși”, s-a jertfit pe Sine pentru viața lumii, “ca prin Hristos Iisus să vină și la neamuri binecuvântarea lui Avraam, ca să primim, prin credință, făgăduința Duhului”.

Așadar:

1. Pecetea darului Duhului Sfânt primită la Botez este în noi, indiferent de neconștientizarea noastră de atunci

2. „Activarea” acestui dar se face prin Credință

3. Credința vine din ascultarea (activă!) a Cuvântului din Evanghelie

Ana I.