Îmi este greu să mă trezesc dimineaţa. Deşi îmi place răsăritul soarelui, rareori reuşesc să îl prind. Mă uit în jurul meu şi văd că cei care sunt constrânşi de împrejurări, care încep lucrul devreme, se trezesc dis-de-dimineaţă. Întotdeauna am admirat oamenii care se trezesc devreme. Bunicul meu nu concepe să dormi până la 8. Mereu văd o discrepanţă între rugăciunile de dimineaţă, în care îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să “mânecăm” (a ne trezi înainte de răsăritul soarelui). Mă aflu mincinos şi leneş. Nu mă trezesc devreme pentru Dumnezeu, în timp ce ceilalţi se trezesc pentru oameni.

Sfântul Vasile cel Mare vorbeşte despre păsări şi animale care cântă, îi închină imne de slavă Creatorului lor, din zori, iar omul, care este cununa creaţiei, trebuie să îl slăvească pe Creatorul său înaintea celorlalte vieţuitoare.

Somnul lin este un dar. De aceea ne rugăm pentru el înainte de culcare. Înainte de culcare ne rugăm însă şi pentru iertare. Sfântul Ioan de Kronstadt, spune :

”Dacă cineva dintre oamenii cu frică de Dumnezeu s-ar întâmpla să meargă la culcare fără să se căiască de vreun păcat sau de unele păcate săvârşite în timpul zilei şi care i-au chinuit sufletul, omul acela se va chinui toată noaptea, până când nu se va căi din toată inima că a păcătuit (ştiu din experienţă). Chinul păcatului îl va face să nu se bucure de dulceaţa somnului.”

Timpul dinainte de culcare este ca o pregătire pentru moarte. “Stăpâne iubitorule de oameni, au doară nu-mi va fi patul meu groapă?” (Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschin). Temerea nu este neapărat faţă de o moarte biologică (despărţirea sufletului de trup), ci faţă de o moarte sufletească (despărţirea sufletului de Dumnezeu). După rugăciunea Sf. Ioan Damaschin, urmează rugăciuni către îngeri, către Maica Domnului, către sfinţi. Logic. Dacă murim în timpul somnului, vrem să ajungem în rai. Şi dacă vrem să ajungem acolo, vorbim cu cei de acolo. Dacă îl iubiţi pe Sfântul Ioan Gură de Aur, nu cred că Dumnezeu vă va despărţi când vă veţi întâlni cu el, însă avem în vedere că însuşi Sfântul Ioan Gură de Aur spune care este cea mai bună cinstire a unui sfânt: să îi urmezi modelul.

Duminică dimineaţa, razele soarelui luminau icoana învierii lui Hristos. În această icoană, “Anastasis”, Adam este static, bătrân, cu trupul lăsat, parcă se citeşte deznădăjduirea, neputinţa, iar Hristos este pictat în diagonală, ceea ce conferă imaginii dinamism. Hristos îl salvează pe Adam, repede, energic, în ultima clipă, înainte de a se prăbuşi. Mi-au rămas în minte aceste nuanţe pe care atunci le-am sesizat prima oară.

De multe ori am pierdut dimineţile pentru că nu am avut o motivaţie care să mă trezească sau mă culcam târziu ori aveam o stare de discomfort fiindcă dormeam dezvelit.

În dimineaţa asta când s-au deşteptat simţurile, un gând mă îndemna să mă trezesc. Dar alte gânduri, îndemnate de lenevirea trupului, spuneau: oricum este prea de dimineaţă, m-am culcat târziu, este o zi liberă, de ce să mă trezesc cu noaptea în cap?

Neputincios, capitulasem. Însă mi-a venit în minte icoana învierii. Am spus, eu nu mă pot trezi, numai Hristos mă poate ridica. Şi atunci Hristos mi-a întins mâna. M-am ridicat la rugăciune şi am zburat pe aripile cele de dimineaţă (Ps. 138, 9). “Pentru rugăciunile creştinilor răsare soarele dimineaţa.” “Deşteaptă-te, cel ce dormi, şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos!”

Mă gândesc la sfinţii care şi-au primit cununile în închisorile regimurilor carlist, antonescian şi comunist. Cum ziua munceau şi noaptea erau torturaţi, nu erau lăsaţi să doarmă, nu aveau hrană, nu aveau nici măcar aer în celulele în care stăteau. Ce lupte au avut! Care sunt luptele noastre? Nu putem să ne trezim dimineaţa! Ce vom spune când ne vom întâlni cu ei? Îi rugăm de acum să ne ierte, să ne întărească pentru a ne pune toată nădejdea în Hristos, pentru că nu putem face nici cel mai banal lucru fără El.  “Fără Mine nu puteţi face nimic.”( Ioan 15, 5)

Victor P.