VECERNIA si UTRENIA

Sunt cele mai importante laude ale zilei, marcând momentele ei cheie: apusul şi răsăritul Soarelui. În toate tradiţiile religioase aceste momente erau marcate de rugăciuni speciale, menite să alunge duhurile necurate şi să călăuzească sufletele credincioşilor pe calea preceptelor divine. În tradiţia ebraică este de remarcat faptul că orice zi e anticipată prin slujba din seara precedentă. Această viziune, preluată în liturghia creştină, subliniază profunda aşteptare a Zilei Domnului, dar şi efortul de anticipare a ei în viaţa terestră. Orice sărbătoare este o actualizare a acelei Zile. Aşa cum din ajun începem pregătirea  pentru a ne putea bucura de aceea sărbătoare, aşa suntem îndemnaţi să trăim şi scurta noastră viaţă pe Pămînt: ca un ajun al Marii Sărbători, ce va fi accesibilă doar acelora care s-au pregătit pentru ea cu haină de nuntă şi cu candela plină.

Utrenie pentru Hram, 2012

Vecernia se deschide cu evocarea bunătăţii creaţiei lui Dumnezeu, de la început împărtăşită omului – psalmul 103. În timpul acestei citiri, preotul, şi prin el, întrega comunitate, se află în faţa uşilor închise ale altarului, conştientizând căderea sa de la chemarea divină. Ca urmare, el îşi înalţă strigătul către Dumnezeu, într-o pornire de pocăinţă (înnoire a minţii) trasată de psalmii 140, 141 şi 129, cu imnele lor dedicate luptelor sfinţilor din ziua ce va urma. Imnul Lumină lină ne vesteşte bucuria venirii la noi a Unuia din Treime, iar cântarea lui Simeon Acum slobozeşte ne face părtaşi ai Eshatonului, ai timpului în care toate separările vor fi abolite, iar Dumnezeu va locui în mijlocul poporului Său.

Aceleaşi patru teme se reiau, în ordine inversă, pe parcursul Utreniei. Eshatonul se exprimă prin cei 6 psalmi ce amintesc Înfricoșătoarea Judecată, iar venirea Mântuitorului prin cântările pline de bucurie ce însoţesc profeţia “Dumnezeu este Domnul” (ps. 117) şi prin proclamarea Evangheliei. Calea pocăinţei se deschide prin psalmul 50 şi urcă apoi cele 9 trepte ale odelor biblice cu canoanele adăugate lor. Către final, omul se alătură creaţiei însufleţite pe care o evocă ultimii psalmi – 148-150.

Sf. Paști, 2008

La sărbătorile sfinţilor mari, vecerniei i se adaugă Litia – o rugăciune de cerere extinsă, prin care sunt pomenite toate cetele sfinţilor – şi binecuvântarea pâinii şi a vinului, ce sunt împărţite credincioşilor pentru osteneala lor şi ca o pregustare a ospăţului euharistic. Cu prilejul praznicelor împărăteşti (în număr de 13 de-a lungul anului), anticiparea Zilei Domnului este subliniată prin unirea vecerniei cu utrenia în cadrul unui singur oficiu (semn al abolirii diviziunilor timpului şi a unificării tuturor în Hristos), numit priveghere. Privegherea monastică ocupa întrega durată a nopţii, marcând astfel biruinţa asupra întunericului şi a morţii; în lume ea era adaptată posibilităţilor enoriaşilor, singura priveghere deplină ca durată fiind cea din noaptea de Paşti.

În paraclisul nostru vecernia este săvîrşită în ajunul fiecărei sâmbete şi duminici, zile deosebite în rînduiala săptămânii. Sâmbăta rămâne pentru creştini ziua a 7-a, a odihnei lui Dumnezeu în creaţia sa. Este o zi dedicată apostolilor, martirilor şi cuvioşilor, şi alături de ei ne rugăm şi pentru odihna celor adormiţi întru credinţă din neamurile noastre. Parastasul ce se face pentru aceştia sâmbăta dimineaţa este o utrenie prescurtată, având ca punct de referinţă Sâmbăta lui Lazăr şi mai ales Sâmbăta Mare (odihna lui Iisus în mormînt), fiind pentru cei credincioşi un timp binecuvântat de aşteptare a Învierii. Această Înviere este tema centrală a duminicii, ziua a 8-a, cea care deschide timpul nou și infinit al Împărăţiei lui Dumnezeu. În plus, duminicile anului sunt grupate cîte 8, după cele 8 glasuri ale muzicii bisericeşti. În fiecare duminică, începând de la vecernia din ajun, un nou glas începe, acoperind slujbele din întreaga săptămână ce urmează. Pe acelaşi principiu al octavei este organizată şi marea perioadă a Paştilor şi cea a praznicelor împărăteşti. Vecernia şi utrenia, sau, după caz, priveghererea, culminează în Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie care ne duce dincolo de Înviere, la evenimentul fondator al Bisericii: Cincizecimea, revărsarea Duhului Sfânt peste adunarea credincioşilor.