Din Sfânta Evanghelie după Ioan (17, 1-13)
Pe acestea le-a grăit Iisus; şi, ridicându-Şi ochii la cer, a zis: „Părinte, a venit ceasul. Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, aşa cum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca El să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat. Iar viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preamăreşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Mie Mi i-ai dat, şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat, de la Tine sunt; căci cuvintele pe care Tu mi le-ai dat Mie, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M’ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi Eu M’am preamărit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, dar ei în lume sunt, şi Eu la Tine vin. Părinte Sfinte, întru numele Tău păzeşte-i pe cei pe care Mi i-ai dat, ca ei să fie una, aşa cum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu întru numele Tău îi păzeam pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi nici unul dintre ei n’a pierit, decât fiul pierzării, ca să se plinească Scriptura. Dar acum Eu vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea s’o aibă deplină întru ei.
0 Comments