Din Sfânta Evanghelie după Matei (1:1-25)

Cartea naşterii lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam i-a dat naştere lui Isaac; Isaac i-a dat naştere lui Iacob; Iacob le-a dat naştere lui Iuda şi fraţilor lui;

Iuda le-a dat naştere, din Tamar, lui Fares şi lui Zara; Fares i-a dat naştere lui Heţron; Heţron i-a dat naştere lui Aram; Aram i-a dat naştere lui Aminadab; Aminadab i-a dat naştere lui Naason; Naason i-a dat naştere lui Salmon;

Salmon i-a dat naştere, din Rahab, lui Booz;

Booz i-a dat naştere, din Rut, lui Obed; Obed i-a dat naştere lui Iesei; Iesei i-a dat naştere lui David, regele;

David i-a dat naştere lui Solomon, din femeia lui Urie; Solomon i-a dat naştere lui Roboam; Roboam i-a dat naştere lui Abia; Abia i-a dat naştere lui Asa; Asa i-a dat naştere lui Iosafat; Iosafat i-a dat naştere lui Ioram; Ioram i-a dat naştere lui Ozia; Ozia i-a dat naştere lui Iotam; Iotam i-a dat naştere lui Ahaz; Ahaz i-a dat naştere lui Iezechia; Iezechia i-a dat naştere lui Manase; Manase i-a dat naştere lui Amon; Amon i-a dat naştere lui Iosia; Iosia le-a dat naştere lui Iehonia şi fraţilor lui, la strămutarea în Babilon.

După strămutarea în Babilon, Iehonia i-a dat naştere lui Salatiel; Salatiel i-a dat naştere lui Zorobabel; Zorobabel i-a dat naştere lui Abiud; Abiud i-a dat naştere lui Eliachim; Eliachim i-a dat naştere lui Azor; Azor i-a dat naştere lui Sadoc; Sadoc i-a dat naştere lui Ahim; Ahim i-a dat naştere lui Eliud; Eliud i-a dat naştere lui Eleazar; Eleazar i-a dat naştere lui Matan; Matan i-a dat naştere lui Iacob;

Iacob i-a dat naştere lui Iosif, bărbatul Mariei, cea din care S’a născut Iisus, Ce Se cheamă Hristos.

Aşadar, întru totul, de la Avraam până la David sunt paisprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri; iar de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.

Dar naşterea lui Iisus Hristos, astfel a fost: Fiind Maria, mama Sa, logodită cu Iosif, mai înainte de a fi ei laolaltă ea s’a aflat pe sine având în pântece de la Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, drept fiin şi nevrând s’o dea el în vileag, a vrut s’o lase pe ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s’a arătat în vis, grăind: „Iosife, fiul lui David, nu te teme s’o iei pe Maria drept femeia t, fiindcă ceea ce s’a zămislit într’însa este de la Duhul Sfânt; ea va naşte Fiu, Căruia tu Îi vei pune numele Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor”. Iar acestea toate s’au făcut ca să se plinească ceea ce s’a spus de Domnul prin profetul ce zice: Iată, Fecioara va purta în pântece şi va naşte Fiu şi-L vor chema cu numele de Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu. Şi trezindu-se Iosif din somn, a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat-o la sine pe femeia sa. Şi nu a cunoscut-o până ce ea L-a născut pe Fiul ei. Şi I-au pus Acestuia numele Iisus.