Din Sfânta Evanghelie după Luca (18, 35-43)
Şi a fost că’n timp ce Se apropia El de Ierihon, un orb şedea cerşind la marginea drumului. Şi auzind el mulţimea trecând, întreba ce este aceasta. Şi i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Şi el a strigat, zicând: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!” Şi cei ce mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el cu atât mai mult striga: „Fiule al lui David, miluieşte-mă!” Şi, apropiindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; şi când acela I-a fost aproape, l-a întrebat: „Ce voieşti să-ţi fac?” Iar el a zis: „Doamne, să-mi capăt vederea”. Şi Iisus i-a zis: „Capătă-ţi vederea! Credinţa ta te-a mântuit”. Şi îndată şi-a căpătat vederea şi-L urma slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, văzând aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu.
0 Comments