Din Sfânta Evanghelie după Luca (5, 1-11)

Şi a fost că pe când mulţimea Îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două luntri stând lângă ţărm; iar pescarii, coborâţi din ele, îşi spălau mrejele. Şi urcându-Se într’una din luntri, care era a lui Simon, l-a rugat s’o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în luntre, din ea învăţa mulţimile. Iar când a încetat să vorbească i-a zis lui Simon: „Du-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele să pescuiţi”. Şi Simon I-a răspuns: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n’am prins nimic; dar după vorba Ta voi arunca mrejele”. Şi făcând aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi le-au făcut semn fârtaţilor lor din cealaltă luntre să vină să le ajute. Şi ei au venit; şi au umplut amândouă luntrile, că mai se afundau. Şi văzând Simon Petru, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: „Ieşi de la mine Doamne, că sunt om păcătos…”. Că spaimă îl cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, de pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau fârtaţii lui Simon. Şi a zis Iisus către Simon: „Nu te teme; de acum înainte vei pescui oameni”. Şi trăgând ei luntrile la ţărm şi lăsând totul, I-au urmat Lui.