Aflaţi la două mii de ani distanţă, ni se pare firesc să considerăm răstignirea lui Iisus o jertfă. Creştinii sunt moştenitorii unei tradiţii îndelungate care vorbeşte, se roagă şi gândeşte în acest fel. Însă evreii din secolul I care au fost martorii acestui eveniment nu vedeau şi n-ar fi putut să vadă răstignirea ca pe o jertfă. Nu avea nici una din caracteristicile unei jertfe din lumea antică. Pe Calvar nu era nici altar, nici preot oficial învestit. Într-adevăr, a fost o moarte, dar ea s-a petrecut în afara Templului – singurul loc valid pentru jertfă în iudaism – ba chiar în afara zidurilor Oraşului sfânt.

Totuşi, sfântul Pavel a făcut legăturile pentru generaţia sa şi mai ales pentru coreligionarii săi iudei. În 1 Corinteni, după ce vorbeşte de „cuvântul Crucii“ (1, 18), îl numeşte pe Hristos „mielul nostru de Paşti“ care „a fost jertfit“ (5, 7). Astfel, el face legătura între Paştele celebrat la Cina de pe urmă şi răstignirea de pe Calvar.

Într-adevăr, acea primă Euharistie a transformat moartea lui Iisus dintr-o execuţie într-o jertfă. La Cina de pe urmă, El şi-a dat trupul să-i fie frânt şi sângele să-i fie vărsat, ca pe un altar.

Relatând evenimentul Cinei de pe urmă (1 Corinteni 11, 23–25), el a vorbit despre acesta în termeni de jertfă. Îl citează pe Iisus care îl numeşte „Legământul cel nou în sângele meu“, evocând astfel cuvintele lui Moise când a adus jertfa de pe Sinai: „Iată sângele Legământului“ (Exod 24, 8). Sângele jertfei este cel care ratifică Legământul, deoarece prima dată a spus astfel Moise şi deoarece Isus a spus apoi la fel.

Pavel îl mai citează pe Iisus şi când redă porunca de la Cină: „Faceţi aceasta în amintirea mea“ (1 Corinteni 11, 25); „amintirea“ este un termen tehnic pentru un tip anume de jertfă de la Templu (prinosul de aducere aminte: e.g. Levitic 2).

Şi dacă n-am luat seama cumva la vreuna din aceste legături, Pavel face o comparaţie între Cina creştină (Euharistia) şi jertfele de la Templu (1 Corinteni 10, 18) şi chiar sacrificiile păgâne (1 Corinteni 10, 19–21). Toate jertfele, spune el, creează o comuniune. Ofrandele idolatre creează împărtăşire cu demonii, în vreme ce jertfa creştină creează îm părtăşire cu trupul şi sângele lui Iisus (1 Corinteni 10, 16). Viziunea lui Pavel despre Pătimire este uluitoare. El ne arată că nu este vorba doar despre cât de mult a suferit Isus, ci despre cât de mult iubeşte. Iubirea transformă suferinţa în jertfă.

Moartea de pe Calvar nu a fost pur şi simplu o execuţie brutală şi sângeroasă. Moartea lui Iisus fusese deja transformată de dăruirea Lui de sine din Cenacol. Devenise jertfa unei victime pascale neprihănite, jertfirea de sine a unui mare preot care s-a dat pe sine pentru răscumpărarea altora. El este şi preot, şi victimă. Pentru că „Hristos ne-a iubit şi s-a dat pe sine pentru noi prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros de bună mireasmă“ (Efeseni 5, 2). Aceasta este iubirea: totala dăruire de sine.

(Brant Pitre – Misterul Cinei de pe Urmă)

Partea I – parțial (5 iunie 2016)

Partea a II-a (19 iunie 2016)

Partea a III-a (3 iulie 2016)